Una dintre cele mai frumoase contribuții ale naturii la fauna sălbatică este cea mai mare specie de feline din lume: maiestuosul tigru (Panthera tigris). În trecut, tigrii puteau fi găsiți în cea mai mare parte a Asiei de Est și de Sud, în părți din Asia Centrală și de Vest, și chiar în Orientul Mijlociu, lângă Marea Caspică. Cu toate acestea, populația umană a crescut și a invadat habitatele tigrilor, determinând reducerea arealului istoric al tigrilor la doar 7% din teritoriul său original.
Deși toți tigrii pot fi identificați după dungile lor specifice și mărimea masivă, nu toate aceste feline mari sunt la fel. De fapt, niciunui tigru nu i se potrivește modelul de dungi al altuia, la fel ca amprenta digitală la oameni, iar dungile specifice pot fi atât de unice încât cercetătorii le folosesc chiar pentru a identifica și studia pisicile individuale în sălbăticie. La nivel global, există nouă subspecii sau tipuri de tigri, dar doar șase au mai rămas. Subs-speciile de tigru de Bali, Caspic și Java sunt deja dispărute, iar subs-speciile de tigru malaezian, de Sumatra, de sudul Chinei, indochinez, bengalez și Amur sunt fie pe cale de dispariție, fie critic pe cale de dispariție, conform Listei Roșii a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN).
Tigrul malaezian
Tigrul malaezian (Panthera tigris jacksoni) este clasificat ca fiind critic pe cale de dispariție, cu doar aproximativ 80-120 de indivizi maturi rămași și o populație în declin. În 2014, se estima că mai existau 250-340 de tigri malaezieni, o scădere față de cei 500 de indivizi estimați cu aproximativ 11 ani mai devreme, conform World Wildlife Fund (WWF). Istoric, această subspecie de tigru se găsea în zonele împădurite din peninsula Malaezia, și aproximativ 3.000 dintre ei trăiau în sălbăticie în anii ’50. Dezvoltarea a făcut ca o mare parte din terenul lor să devină impropriu, iar aceștia au fost deconectați de pădure, de potențialii parteneri și de prada lor.
Tigrii malaezieni au fost recunoscuți ca subspecie abia din 2004 și puține caracteristici fizice îi disting de tigrii indochinezi din aceeași regiune. Un studiu publicat în 2010 a constatat de fapt că nu există diferențe morfologice clare între cele două subspecii, astfel încât majoritatea diferențelor pot fi găsite în ADN.
Tigrul de Sumatra
Tigrii de Sumatra (Panthera tigris sumatrae) sunt cunoscuți ca fiind cea mai mică subspecie de tigru, dar asta nu înseamnă că sunt drăguți și simpatici. Masculii ating totuși maximum aproximativ 140,6 kilograme și 2,44 metri lungime, deși unii pot fi la fel de mici ca 74,8 kilograme (în principal femelele). De ce tigrul de Sumatra este mult mai mic decât restul regnului tigrilor? O teorie sugerează că subspecia și-a adaptat dimensiunea mai mică pentru a-și reduce necesarul de energie, făcându-i mai ușor să supraviețuiască cu animalele de pradă mai mici din zonă, cum ar fi porcii sălbatici și căprioarele mici. Aceste feline pot fi identificate și după blana lor mai închisă și dungile negre mai groase.
Tigrii de Sumatra sunt cunoscuți și sub numele de tigri Sunda, deoarece inițial se găseau doar în micul grup de insule din Indonezia cu același nume. În zilele noastre, se estimează că au mai rămas mai puțin de 400, toți concentrați în pădurile de pe insula Sumatra. Acest lucru este excepțional de important, având în vedere că Sumatra este singurul loc de pe Pământ unde tigrii, rinocerii, urangutanii și elefanții trăiesc împreună în sălbăticie în același ecosistem. Protejarea acestor tigri este importantă pentru menținerea echilibrului delicat al multor alte animale amenințate, iar prezența tigrului de Sumatra este o dovadă a biodiversității importante a regiunii.
Pe lângă pierderea habitatului din cauza defrișărilor pentru ulei de palmier și plantațiile de Acacia, această subspecie rămâne amenințată de braconajul rampant. Într-un efort de a spori conservarea tigrilor, guvernul Indoneziei a impus pedepse cu închisoarea și amenzi mari pentru oricine este prins vânând tigri, deși, din păcate, piața pentru părți și produse de tigru există încă atât în țară, cât și în întreaga Asie.
Tigrul indochinez
Tigrul indochinez (Panthera tigris corbetti) se găsește în Myanmar, Thailanda, Laos, Vietnam, Cambodgia și sud-vestul Chinei, deși starea sa este atât de puțin cunoscută încât se îndreaptă constant spre starea critic pe cale de dispariție. De-a lungul anilor ’80 și ’90, acești tigri erau încă considerați răspândiți, dar nu au fost studiați în profunzime decât în 2010, când cercetătorii au descoperit că vânătorii au epuizat exponențial resursele de pradă ale tigrului indochinez și au cauzat scăderea populației cu peste 70%. În prezent, se crede că au mai rămas doar 352 de astfel de tigri, conform UICN.
Tigrii indochinezi au o lungime medie de aproximativ 2,74 metri de la nas la coadă și preferă atât climatele tropicale și subtropicale, cât și pădurile de foioase și pădurile uscate. Acesta este parțial motivul pentru care au reușit să se adapteze atât de ușor la multiple regiuni – arealul lor conține cea mai mare suprafață combinată de habitat de tigru de pe Pământ și este egală cu dimensiunea Franței.
Pe lângă prada limitată, cele mai mari amenințări ale lor sunt habitatele în scădere din cauza extinderii populației umane și a braconajului. Zonele în care se găsesc încă tigri indochinezi au o cerere crescândă pentru părți de tigru pentru a fi utilizate în remedii populare și medicamente tradiționale, în timp ce dezvoltarea și construcția de drumuri continuă să fragmenteze habitatele. Majoritatea acestor tigri (peste 250 de indivizi) trăiesc în peisajul Dawna Tenasserim de la granița dintre Thailanda și Myanmar, astfel încât această zonă oferă cel mai mare potențial pentru eforturile de conservare.
Tigrul bengalez
Fanii Disney (și Rudyard Kipling) vor recunoaște, fără îndoială, acest tigru ca fiind inspirația din spatele lui Shere Khan — inamicul felin al lui Mowgli din filmul și romanul Cartea Junglei. Blana portocalie specifică și dungile tigrului bengalez (Panthera tigris tigris) sunt completate de urechi negre cu o pată albă pe spatele fiecăreia, iar greutatea sa poate varia de la 136,1 la peste 226,8 kilograme. Aceștia au și unii dintre cei mai lungi colți din regnul felinelor mari.
Prezent în India, Nepal, Bhutan și Bangladesh, și cu mai puțin de 2.500 de indivizi rămași, UICN a clasificat tigrul bengalez ca fiind pe cale de dispariție din 2010. Deși situația nu pare la fel de gravă pentru tigrul bengalez ca pentru tigrul de sudul Chinei sau tigrul malaezian, regiunile în care locuiesc tigrii bengalezi se confruntă cu partea lor de obstacole. Se estimează că tigrii bengalezi au înregistrat o scădere de 50% a populației în ultimul deceniu din cauza braconajului și a pierderii habitatului. UICN prevede o reducere similară în următoarele trei generații de tigri, cu excepția cazului în care putem realiza eforturi de conservare mai eficiente.
Tigrul de sudul Chinei
Au trecut aproximativ trei decenii de când un oficial sau un biolog a văzut un tigru de sudul Chinei (Panthera tigris amoyensis) în sălbăticie, ajutându-l să-și câștige titlul de cel mai critic pe cale de dispariție dintre toate subspeciile de tigri. Deși există încă rapoarte ocazionale neconfirmate despre acești tigri în cele 16 județe care odinioară formau arealul său istoric, supraviețuirea continuă rămâne improbabilă din cauza amenințărilor legate de densitatea scăzută a prăzii, degradarea habitatului, populațiile fragmentate și vânătoarea. A existat o perioadă în care populația de tigri de sudul Chinei era estimată la peste 4.000 în anii ’50, dar până în 1982 au mai rămas doar aproximativ 150-200. Tigrul de sudul Chinei are o constituție similară cu cea a tigrului bengalez, cele mai mari diferențe fiind la forma craniului și lungimea dinților. Blana sa este o nuanță mai deschisă de portocaliu, iar dungile sale sunt mai înguste și mai distanțate.
Vestea bună este că oficialii au propus deja programe menite să reintroducă aceste animale înapoi în sudul Chinei; acesta ar fi unul dintre primele programe majore de reintroducere a tigrilor din lume, deși oamenii de știință rămân incerți cu privire la factorii care constrâng aceste eforturi. În 2018, Cambridge a realizat un sondaj global pe aproape 300 de academicieni și practicieni experți în reintroducerea și conservarea faunei sălbatice. Sondajul a constatat că, deși peste 70% susțineau potențialul reintroducerii tigrului de sudul Chinei, mulți și-au exprimat îngrijorarea. Factori precum planificarea și implementarea, respectarea corespunzătoare a ghidurilor UICN și validitatea eliminării amenințărilor actuale pentru tigri au fost cele mai mari preocupări, mulți crezând că China ar avea capacitatea de a realiza programul, dar ar putea să nu aibă experiența necesară.
Tigrul Amur (siberian)
Cea mai definitorie caracteristică a tigrului Amur, sau siberian (Panthera tigris altaica), ar trebui să fie dimensiunea sa masivă. Cei mai mari de pe listă, aceste feline pot cântări până la 299,4 kilograme și măsura 3,05 metri lungime și sunt, de asemenea, cunoscuți pentru blana lor portocalie pală și dungile de culoare maro. Cel mai mare tigru în captivitate înregistrat a fost, nu surprinzător, un tigru Amur pe nume Jaipur, care a avut o greutate impresionantă de 422,7 kilograme și aproape 3,35 metri lungime.
Tigrii Amur au rătăcit odinioară în întregul Orient Îndepărtat Rus, părți din nordul Chinei și Coreea, dar au fost aduși aproape de extincție prin vânătoare până în anii ’40. Când numărul lor a ajuns la 40 de indivizi în sălbăticie, Rusia a intrat în istorie devenind prima țară de pe Pământ care a acordat tigrului Amur protecție completă. Astăzi, World Wildlife Fund (WWF) estimează că aproximativ 450 dintre acești giganți există în sălbăticie, deși rămân încă amenințați de braconajul ilegal, considerat deosebit de periculos datorită organizării superioare, conexiunilor internaționale și armamentului avansat al braconierilor din Orientul Îndepărtat Rus. Tigrii Amur se confruntă, de asemenea, cu provocări din cauza pierderii habitatului cauzate de exploatarea forestieră ilegală la scară mare, care îndepărtează și sursele valoroase de hrană pentru prada tigrilor.
