Țestoasele marine sunt supraviețuitoare. Au fost prezente aici încă din zilele de început ale dinozaurilor, iar puii lor se zbenguiau pe plaje cu mult înainte ca oamenii să apară.
Totuși, în ciuda avansului lor de 100 de milioane de ani, toate cele șapte specii se confruntă acum cu un pericol existențial din partea oamenilor. Amenințarea variază în funcție de locație — de la deșeuri de plastic și plase de traul la braconieri de ouă și dezvoltarea zonelor de coastă — dar presiunea generală crește de decenii, generând îngrijorări cu privire la viitorul acestor animale străvechi.
Datorită nenumăraților oameni de știință, conservatori și voluntari, însă, situația se schimbă în unele părți ale lumii. Este departe de o recuperare completă, dar semne de revenire a țestoaselor marine apar într-o varietate de habitate, de la honu din Hawaii și țestoase-cioc-de-șoim din Nicaragua la țestoasele verzi și țestoasele-de-mare de-a lungul coastei de sud-est a SUA.
Iar acum, la doar 12 ani după cel mai slab an înregistrat, țestoasele-de-mare care depun ouă pe coastele Georgiei, Floridei și ale Carolinelor au avut cel mai bun sezon de depunere a ouălor înregistrat – din nou. Cel puțin 3.260 de cuiburi de țestoase-de-mare au fost numărate pe plajele Georgiei la data de 7 septembrie. Carolina de Nord a numărat 1.628 de cuiburi de țestoase în acest sezon — un salt de 25% față de anul trecut și un record de stat pentru țestoasele-de-mare. Carolina de Sud a înregistrat 6.357 de cuiburi, de asemenea un record de stat, conform Winston-Salem Journal, iar Florida se așteaptă și ea la un record.
2013 fusese al patrulea an consecutiv cu un număr record, iar 2015 ar fi putut fi al șaselea consecutiv dacă totalul din 2014 nu ar fi scăzut la 1.201. Depunerea ouălor de țestoase marine poate varia mult de la an la an, subliniază Mark Dodd, care coordonează conservarea țestoaselor marine la Departamentul de Resurse Naturale al Georgiei, dar această serie recentă de recorduri indică totuși o schimbare majoră. În medie, numărul de cuiburi de țestoase-de-mare din Georgia crește cu aproximativ 3% anual.
„Am observat această tendință descrescătoare pe termen lung până în ultimii ani”, spune Dodd. „Cel mai slab an al nostru a fost 2004, când am avut mai puțin de 400 de cuiburi în stat. Am fost foarte îngrijorați; credeam că pierdem țestoasele-de-mare ca specie în Georgia.”
Dar chiar când păreau sortite pieirii, adaugă el, țestoasele au început o „creștere dramatică” în următorii 11 ani. „Avem ani buni și ani medii, dar este mai mult despre tendința pe termen lung. Și am văzut o tendință crescătoare care indică faptul că ne aflăm într-o perioadă de recuperare pentru țestoasele-de-mare din Georgia.”
Acest videoclip explică mai multe despre eforturile Georgiei de a salva țestoasele-de-mare:
Puterea țestoaselor
Revenirea Georgiei face parte dintr-o tendință mai largă pentru unele țestoase marine din sud-estul SUA, în special țestoasele verzi și țestoasele-de-mare. Florida este epicentrul tradițional al cuiburilor de țestoase marine din regiune și a suferit, de asemenea, scăderi abrupte. Cuiburile sale de țestoase-de-mare au scăzut de la un vârf de aproape 60.000 în 1998 la un minim de 28.000 în 2007, în timp ce cuiburile sale de țestoase verzi și țestoase-lăută s-au prăbușit mai devreme — țestoasele verzi au fost sub 300 de cuiburi la începutul anilor 1990, iar țestoasele-lăută nu au atins 100 de cuiburi pentru cea mai mare parte a acelui deceniu.
Dar, la fel ca în Georgia, țestoasele marine din Florida s-au bucurat de o recuperare „miraculoasă” în ultimii ani. Țestoasele-de-mare din stat au depus peste 58.000 de cuiburi în 2012, urmate de totaluri ușor mai mici, dar tot peste 40.000, în 2013 și 2014. Țestoasele marine verzi au revenit la un vârf de peste 25.000 în 2013 (depunerea lor fluctuează într-un ciclu de doi ani, astfel încât totalul a scăzut sub 5.000 în 2014, dar tendința este în continuare ascendentă). Țestoasele-lăută au sărit și ele de la un minim de 27 de cuiburi în 1990 la un record de 641 în 2014.
Tipare similare apar și în alte state. Țestoasele-de-mare din Carolina de Sud au depus aproape 4.600 de cuiburi în 2012, cel mai mare total al lor din 1982 — până când au depus aproape 5.200 în anul următor. Biologii și voluntarii au numărat doar aproximativ 2.100 de cuiburi în 2014, dar numărătoarea din 2015 a depășit 5.000. Și în Carolina de Nord, de la un record minim de 333 de cuiburi de țestoase-de-mare în 2004, totalul a crescut peste 1.000 în 2012 și 1.300 în 2013.
Viața e o plajă
Toate țestoasele marine din apele SUA sunt protejate de Legea privind Speciile Pe Cale de Dispariție (Endangered Species Act) din anii 1970; țestoasele-lăută și țestoasele verzi s-au alăturat listei în 1978. Deci de ce statele din sud-est abia acum înregistrează acest tip de boom în depunerea ouălor?
Parțial, se datorează faptului că țestoasele marine trăiesc vieți atât de lente și lungi. Nu numai că unele exemplare supraviețuiesc dincolo de a 100-a aniversare, dar le poate lua 20 sau 30 de ani pentru a ajunge la maturitate sexuală. Asta înseamnă că încercarea de a le conserva este un joc pe termen lung, iar recuperarea observată în ultimii ani a fost în lucru încă din anii 1980 și ’90.
Dar cum s-a întâmplat? Una dintre cele mai bune modalități de a proteja țestoasele marine este protejarea plajelor unde acestea depun ouă. După ce țestoasele marine femele eclozează și petrec decenii pe mare, adesea se întorc să depună ouă pe aceleași plaje unde s-au născut. Dacă acele plaje au devenit de atunci mai poluate, mai dezvoltate sau mai puternic iluminate — ceea ce poate atrage puii în interior în loc spre mare — acest lucru poate însemna probleme pentru descendenții lor.
SUA s-au concentrat pe rezervarea de habitat vital pentru țestoasele marine, inclusiv refugii federale precum Cape Romain din Carolina de Sud, Cumberland Island din Georgia și Archie Carr din Florida, fiecare găzduind o porțiune importantă din numărul de cuiburi al statului său. Reglementările privind dezvoltarea plajelor și iluminatul exterior au ajutat și ele, la fel ca și legile împotriva deranjării țestoaselor sau a ouălor lor. Dar a-i convinge pe oameni să împartă o astfel de proprietate imobiliară de primă clasă cu reptilele este întotdeauna o luptă, spune Dodd, indiferent cine a fost primul acolo.
„Toate comunitățile noastre de coastă au ordonanțe privind iluminatul de pe malul mării”, spune el. „Dar odată ce ai dezvoltare pe plajă, este ceva cu care trebuie să te confrunți anual. Chiar dacă rezolvi toate luminile într-un an, cineva ar putea decide anul viitor: ‘Oh, avem nevoie de mai multe lumini pe această plajă’. Deci este pur și simplu un lucru continuu.”
Beneficiul plaselor
Mai departe în larg, recuperarea țestoaselor din sud-est ar putea fi, de asemenea, legată de dispozitive de salvare simple, cunoscute sub numele de dispozitive de excludere a țestoaselor, sau TEDs. Țestoasele marine sunt predispuse să fie prinse în plasele de creveți, așa că TEDs filtrează creveții într-o parte a plasei, păstrând în același timp animalele mai mari, în special țestoasele, într-un compartiment separat care are o ieșire.
TEDs au devenit obligatorii pentru industria de creveți din SUA în 1989 și li se atribuie acum reducerea numărului de țestoase marine adulte ucise de activitatea umană în largul coastelor SUA și în alte părți. „Principala sursă de mortalitate a adulților este pescuitul comercial, în special pescuitul de creveți cu traulul”, spune Dodd. „TEDs au fost controversate câțiva ani, dar acum sunt standard.”
Deși salvarea plajelor și reducerea capturilor accidentale este evident benefică pentru țestoasele marine, motivele exacte pentru aceste numărări record de cuiburi rămân neclare. Oficialii faunei sălbatice din Georgia sunt încântați de sezonul record pentru țestoasele-de-mare, spune Dodd, chiar dacă nu îl pot explica pe deplin.
„Aceasta este întrebarea de un milion de dolari”, spune el. „Primul nostru proiect de protecție a cuiburilor a început acum peste 50 de ani, pe insulele Little Cumberland și Blackbeard. Am petrecut mult timp protejând cuiburile de prădători, îmbunătățind succesul cuiburilor. De asemenea, am depus mult efort pentru a reduce mortalitatea puilor și a adulților pe mare. Deci este probabil o combinație. Am făcut cam totul deodată. Am aruncat tot ce am putut asupra problemei, așa că este greu să separăm care au fost cele mai importante măsuri.”
Încet și constant
În ciuda succesului lor recent în câteva state din SUA, o mulțime de pericole create de om continuă să afecteze țestoasele marine în general. Pe lângă pierderea habitatului, poluarea luminoasă și capturile accidentale, una dintre cele mai persistente probleme este acum plasticul din ocean, care le poate încurca aripioarele sau le poate bloca sistemele digestive. Unele specii ingerează acum de două ori mai mult plastic decât o făceau acum 25 de ani, conform unui studiu din 2013, și nu doar pungile care seamănă notoriu cu prada, cum ar fi meduzele. De exemplu, oamenii de știință din Costa Rica au salvat o țestoasă olive ridley care avea un pai de plastic blocat în nară.
Apoi există schimbările climatice, care amenință o serie de vieți marine prin acidificarea oceanelor — inclusiv melci marini pe care îi mănâncă țestoasele-de-mare, recife de corali unde multe țestoase se hrănesc și plancton la baza rețelei trofice. Un studiu recent sugerează, de asemenea, că nivelul mării ar putea crește prea rapid pentru ca unele țestoase să își ajusteze locurile de depunere a ouălor.
Țestoasele care înoată în larg se confruntă și ele cu riscuri mai localizate, variind de la motoarele bărcilor la deversările de petrol. (În Texas, cercetătorii investighează dacă deversarea de petrol BP din 2010 este legată de scăderile numărului de cuiburi și ale ratei de supraviețuire a țestoasei Kemp’s ridley, specie critic amenințată.) Oamenii încă braconează adulți și ouă în multe locuri, iar unii chiar atacă alți oameni care încearcă să-i oprească. Braconieri au atacat un grup de voluntari în Costa Rica în iulie 2015, de exemplu, în aceeași lună în care un fost pușcaș marin american în vârstă de 72 de ani a fost împușcat și rănit în Florida de un bărbat care a explicat că „urăște oamenii care se ocupă de țestoasele marine”.
Cu toate acestea, chiar și un mic boom în depunerea ouălor este o reasigurare că ne putem salva țestoasele marine de noi înșine. Doar prin protejarea unui mozaic de plaje și prin efectuarea unor mici modificări la plasele de creveți, sud-estul SUA pare să fi evitat un dezastru — cel puțin pentru moment. Și deși coexistența va fi o luptă pe termen lung, Dodd spune că merită să ne oprim pentru a aprecia ceea ce am ajutat țestoasele marine să realizeze până acum.
„Este un singur an, dar este o continuare a unei tendințe în creștere”, spune el despre numărătoarea cuiburilor din Georgia din 2015. „Deci asta este destul de incitant. Avem voluntari care ne ajută să monitorizăm depunerea ouălor de țestoase, iar unii dintre acești oameni sunt pe plaje de 50 de ani. În sfârșit văd această schimbare în bine și este deosebit de satisfăcătoare pentru ei.”
