Scriind în The Guardian, criticul de arhitectură Rowan Moore pune sub semnul întrebării valoarea zgârie-norilor, întrebând: „Dacă nimeni nu ar mai construi niciodată un zgârie-nori, nicăieri, cui i-ar lipsi cu adevărat?” Moore subliniază (după cum am arătat de multe ori pe PlanetaNoastra) că este nevoie de aproximativ 20% mai multă energie operațională pentru a funcționa încălzirea, răcirea și lifturile într-o clădire înaltă decât într-una mai scundă. Dar el îl citează și pe inginerul ARUP Tim Snelson despre faptul că nimeni nu lua în considerare energia încorporată, energia care intră efectiv în realizarea clădirii și a tuturor materialelor din ea, chiar și atunci când construiau așa-numitele clădiri „verzi” cu turbine eoliene pe acoperiș.
Moore notează că clădirile înalte sunt încă populare datorită priveliștilor; cu cât urci mai sus, cu atât prețul este mai mare. De aceea, în New York City, dezvoltatorii pun de fapt camere mecanice gigantice și supradimensionate în mijlocul clădirilor: pentru a crește înălțimea. Dar am remarcat de asemenea că a construi înalt crește atât emisiile operaționale, cât și pe cele încorporate.
De asemenea, am remarcat de mult timp că poți obține densități foarte mari construind clădiri joase; privește doar Parisul sau cartierul Plateau din Montreal – nu este nevoie să construiești atât de înalt. Am susținut cazul pentru ceea ce am numit Densitatea Buclucurilor Aurii (Goldilocks Density), scriind în The Guardian:
Și asta a fost înainte să fi auzit vreodată de energie încorporată sau înainte ca lemnul înalt să fie un lucru. Pentru că cel mai bun mod de a reduce semnificativ energia încorporată (sau emisii de carbon inițiale, cum prefer să le numesc, deși încep să mă resemnez cu faptul că am pierdut această discuție) este să construiești din lemn prelucrat.
Adevărul este că, parafrazându-l pe Louis Kahn, lemnul nu vrea să fie înalt. Nu toată lumea este de acord cu mine în această privință (vezi Matt Hickman în PlanetaNoastra aici), dar chiar și Andrew Waugh, probabil cel mai important arhitect din lume în domeniul clădirilor din lemn (și proiectant al Dalston Lane în Londra) spune, „nu trebuie neapărat să ne gândim la zgârie-nori din lemn în Londra, oricât de seducător ar fi conceptul, ci mai degrabă la creșterea densității pe scară largă. El se gândește mai mult la clădiri cu 10-15 etaje, despre care mulți cred că reprezintă înălțimea confortabilă pentru ființele umane.”
Și acum, desigur, avem pandemia actuală, care determină mulți oameni să reconsidere clădirile înalte cu ferestrele sigilate și lifturile aglomerate. Încă un motiv pentru a reconsid era clădirile foarte înalte; este greu să urci pe scări. Arjun Kaicker de la Zaha Hadid Architects (și fost membru al Foster) notează că toate măsurile care vor fi luate pentru a face clădirile mai puțin periculoase vor face clădirile super-înalte mai puțin atractive sau eficiente.
La începutul acestui an, înainte de pandemie, m-am uitat la problema energiei operaționale și încorporate în clădirile înalte și m-am întrebat: Dacă ne pasă de sustenabilitate, ar trebui să mai construim zgârie-nori super-înalți? Am concluzionat: „Studiile arată că clădirile mai înalte sunt pur și simplu mai puțin eficiente și nici măcar nu îți oferă mai multă suprafață utilizabilă. De ce să te deranjezi?” Rowan Moore ajunge la o concluzie similară în The Guardian:
Sau, la urma urmei, să lucrezi într-una dintre ele? Destul.
