Studiu arată de ce avem nevoie de stiluri de viață de 1.5 grade și cum să ajungem acolo

„Stiluri de viață de 1.5 grade: Către un spațiu de consum echitabil pentru toți” este o actualizare majoră a studiului din 2019 „Stiluri de viață de 1.5 grade”—și inspirația pentru cartea mea „Trăind stilul de viață de 1.5 grade„—care a demonstrat că „schimbările în tiparele de consum și stilurile de viață dominante sunt o parte critică și integrantă a pachetului de soluții pentru abordarea schimbărilor climatice.” 

Deși ar putea părea destul de evident, s-a dovedit a fi controversat, mai ales în Statele Unite printre cei care cer schimbarea sistemului, nu schimbarea personală. Dar, după cum notează Sami Grover de la PlanetaNoastra în noua sa carte, „Suntem cu toții ipocriți climatici acum„, acestea nu sunt contradictorii—nu este una sau alta.

Raportul actualizat face acest lucru foarte clar: avem nevoie de ambele. După cum notează raportul:

Noul raport extins este susținut de mai multe organizații și condus de Institutul Hot or Cool. Acesta acoperă mai multe țări și prezintă detalii mai amănunțite, ambele aspecte fiind coordonate de Dr. Lewis Akenji, acum la Hot or Cool. Raportul subliniază foarte clar că schimbările stilului de viață vor fi necesare dacă vrem să avem o șansă de a rămâne sub bugetul de carbon necesar pentru a limita creșterea temperaturii globale:

Acest raport va fi probabil controversat în Statele Unite, unde chiar și Secretarul Energiei nu crede că acțiunile personale fac o mare diferență. Dar, după cum notează Akenji:

Este încă o problemă delicată. Raportul va stârni, de asemenea, controverse deoarece introduce conceptul de „un spațiu de consum echitabil”, cu o distribuție mai echitabilă a bugetelor limitate de carbon: oamenii din țările sărace primesc mai mult, iar oamenii din țările bogate trebuie să facă reduceri serioase ale emisiilor pe cap de locuitor. 

Raportul utilizează, de asemenea, contabilitatea bazată pe consum, bazată pe emisiile operaționale directe, dar și pe emisiile încorporate (ceea ce eu numesc emisiile de carbon inițiale) ceea ce face dificilă învinovățirea Chinei pentru tot. De exemplu, dacă îmi cumpăr un aparat de aer condiționat Haier, nu trebuie să măsor doar emisiile de funcționare, ci și carbonul eliberat la fabricarea oțelului și cuprului pentru acesta, la asamblarea și expedierea sa. Aceste emisii îmi aparțin mie, nu Chinei. Un aparat de aer condiționat este un exemplu deosebit de dificil, deoarece raportul analizează amprentele complete de gaze cu efect de seră, inclusiv metanul, oxidul de azot și agenții frigorifici.

Raportul a analizat amprentele de carbon ale stilurilor de viață în 10 țări, față de cinci în primul studiu, reprezentând țări cu venituri mari, medii și mici, și incluzând două țări vorbitoare de limbă engleză: Regatul Unit și Canada. 

M-am întrebat de ce Statele Unite nu au fost incluse, având în vedere importanța și mărimea amprentei sale. Akenji îi spune celor de la PlanetaNoastra: „SUA primește de obicei multă atenție în astfel de rapoarte. Fără „distragerea” SUA, am vrut să atragem atenția asupra faptului că alte țări nu pot continua să arate cu degetul către SUA și să nu facă nimic în privința lor.”

Ca și în raportul inițial, studiul a analizat șase domenii: alimentația, locuințele, transportul, bunurile de consum, timpul liber și serviciile. Primul raport a enumerat primele trei ca fiind „puncte fierbinți”, dar am constatat, scriind cartea mea, că bunurile de consum erau destul de „fierbinți”, iar raportul actualizat confirmă acest lucru. 

Amintiți-vă că echitatea este o parte cheie a acestui concept. Avem un buget de carbon de atâtea gigatone de dioxid de carbon echivalent pentru a rămâne sub ținta de încălzire de 1.5 grade Celsius. Emisiile trebuie să scadă rapid. Dacă faceți calculele și împărțiți bugetul de carbon la populația lumii, obțineți o amprentă personală de carbon a stilului de viață pentru acele lucruri pe care le putem controla de 2.5 tone de carbon pe persoană pe an ca țintă pentru 2030.

Dar, după cum arată tabelul, unii oameni nici măcar nu se apropie de această țintă. Canadienii, cu un stil de viață destul de apropiat de cel al americanilor, conduc cu 14.2 tone pe an, urmați de Finlanda.

Unele dintre diferențele dintre țări sunt surprinzătoare: Canada consumă mai mult din toate, chiar mai multă carne decât Brazilia.

De ce britanicii zboară mai mult decât oricine altcineva? Este din cauza Ryanair și Easyjet care fac zborurile atât de ieftine?

De ce locuințele japoneze, care au, în general, o amprentă fizică mică, au o amprentă de carbon atât de mare? Și încă o dată, de ce canadienii sunt în mod constant astfel de consumatori mari de carbon? În fiecare categorie, canadienii conduc la consum pe categorie, chiar și la cumpărături.

Ce putem face?

Deci, cum schimbăm asta? Ce ar putea face un canadian pentru a-și reduce amprenta de la 14.2 la 2.5? Există trei opțiuni:

  • Reducere absolută: pur și simplu să consumi mai puțin, să conduci mai puțin, să ocupi mai puțin spațiu.
  • Schimbare modală: mersul cu bicicleta în loc de condus, a deveni vegan.
  • Îmbunătățirea eficienței: construirea de clădiri și mașini mai eficiente etc.

Cum îi convingem pe oameni să facă asta? Aici, intrăm într-o anumită presiune cu o doză de schimbare de sistem, sau „editarea alegerilor” prin intervenții politice care limitează opțiunile nesustenabile, cam cum s-a procedat cu fumatul.

Aici intervine schimbarea de sistem, cu câteva reguli și reglementări. Acest lucru s-a făcut deja cu becurile și schimbările de agenți frigorifici, precum și cu modificările standardelor CAFE și ale codurilor de construcție pentru a crește eficiența energetică. Taxele pe pungile de plastic sau taxele pe carbon fac același lucru. În mod clar, avem nevoie de puțin mai multă „editare a alegerilor”.

O altă problemă care trebuie abordată sunt efectele de „blocaj” în care opțiunile sunt limitate. De exemplu, dacă nu există transport public, oamenii adesea nu au de ales decât să conducă. Prin urmare, guvernele și autoritățile trebuie să se asigure că infrastructura și politicile sunt puse în aplicare pentru ca oamenii să poată avea de fapt opțiuni. Raportul notează: „Schimbările în stilurile de viață care sunt necesare pentru a atinge ținta de 1.5°C necesită, prin urmare, atât schimbări de sistem, cât și schimbări de comportament individual.”

Apoi, există problema „elitei poluatoare” — cunoscută și sub numele de cei foarte bogați. E timpul pentru taxe serioase.

Suficiența

Raportul recunoaște că eficiența și tehnologia nu pot rezolva singure această problemă, ci avem nevoie și de suficiență—determinarea a ceea ce este suficient. „În mod deloc surprinzător, suficiența este percepută ca fiind controversată de către cei mai înstăriți consumatori, deoarece le provoacă stilurile de viață intensive în carbon,” notează raportul. Aceasta este o afirmație moderată a raportului, care include apeluri pentru plafonarea suprafeței per capita în locuințe pentru a reduce cererea de materiale și emisiile inițiale și operaționale. În ceea ce privește mașinile, ar trebui să existe reglementări privind greutatea, dimensiunea și viteza vehiculelor.

„Planificarea urbană și politicile de utilizare a terenurilor joacă un rol major în declanșarea sau evitarea distanțelor zilnice parcurse,” afirmă raportul. „Zonele cu densitate mare, multifuncționale, telelucrul, precum și impozitarea progresivă a celor care călătoresc frecvent cu avionul și a proprietarilor de mașini multiple și jeturi private se numără printre soluțiile de suficiență pentru a limita emisiile provenite din mobilitate.” Ar trebui să trecem de la o utilizare liniară a materialelor la una circulară prin reducere, reutilizare, reciclare și producție locală.

Ei iau chiar în considerare raționalizarea carbonului; fiecare primește partea sa echitabilă și poate vinde ceea ce nu folosește. 

Acesta va fi, fără îndoială, un raport controversat, părând să ceară atât de mult de la cetățeni. Cei de tipul Sebastian Gorka din SUA vor spune: „Vor să-ți ia camioneta. Vor să-ți reconstruiască casa. Vor să-ți ia hamburgerii.” Nu greșesc. Dar alternativele nu sunt chiar atât de teribile; un mic vehicul electric adecvat poate face treaba. Cine nu și-ar dori o căsuță confortabilă și călduroasă, cu o bună calitate a aerului? Burgerii Beyond Meat nu sunt răi. Suficiența are și propriile recompense: Dacă nu faci plăți pentru o camionetă de 60.000 de dolari, nu trebuie să câștigi atât de mulți bani. Este de fapt o viziune atrăgătoare a viitorului.

Și, după cum concluzionează raportul:

Două tone și jumătate pe persoană nu înseamnă mult, dar aproape totul se regăsește în alimentația noastră, locuințele noastre și transportul nostru. Știm cum să remediem toate acestea chiar acum. Și dacă cei mai bogați 10% din populație practică puțină suficiență, va fi suficient pentru toată lumea.

Descărcați raportul complet de la Institutul Hot or Cool, sau rezumatul executiv mai scurt aici. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top