Pentru un scurt moment anul trecut, Angel Falls — având o înălțime de 979 metri deasupra Parcului Național Canaima din Venezuela — a fost probabil detronată ca cea mai înaltă cascadă din lume. Uzurpatorul, conform cercetătorilor de la Universitatea din Cambridge, a fost o fractură masivă care s-a deschis sub un lac de suprafață format din apa topită, la mii de kilometri distanță, pe stratul de gheață din Groenlanda. Aproximativ 5 milioane metri cubi de apă — echivalentul a aproximativ 2.000 de piscine olimpice — s-au prăbușit direct până la roca de bază de dedesubt, reducând suprafața lacului la o treime din dimensiunea sa originală în doar cinci ore.
Este obișnuit ca lacurile de apă topită de pe straturile de gheață să experimenteze fracturi catastrofale și să se scurgă rapid prin cavități cunoscute sub numele de moulins, dar până în prezent, oamenii de știință s-au bazat pe date satelitare pentru a documenta procesul. De această dată a fost diferit. În timp ce se afla la fața locului pentru a efectua cercetări, echipa Universității din Cambridge a reușit să înregistreze scurgerea rapidă în timp real folosind drone special concepute.
Folosind senzori în gheață și multiple zboruri cu drone, cercetătorii au reușit să urmărească fluxul de apă pe măsură ce se scurgea prin fractură și pe sub suprafață. Într-o lucrare publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, ei explică modul în care afluxul masiv de apă de suprafață a făcut ca „fluxul de gheață să se accelereze de la o viteză de doi metri pe zi la peste cinci metri pe zi pe măsură ce apa de suprafață a fost transferată către patul de gheață, ceea ce, la rândul său, a ridicat suprafața de gheață cu jumătate de metru (aproximativ 0,46 metri).”
În parteneriat cu cercetători de la universitățile Aberystwyth și Lancaster din Regatul Unit, echipa a reușit să reconstruiască datele în modele 3D pentru a arăta cum scurgerea apei topite influențează formarea de noi fracturi și expansiunea celor existente. De asemenea, susține un model computerizat propus de oamenii de știință de la Cambridge conform căruia astfel de drenaje ale lacurilor au loc într-o reacție în lanț dramatică.
„Este posibil să fi subestimat efectele acestor ghețari asupra instabilității generale a stratului de gheață din Groenlanda”, a declarat, într-un comunicat, co-primul autor Tom Chudley, doctorand la Universitatea din Cambridge și pilot de dronă al echipei. „Este un lucru rar să observi de fapt aceste lacuri cu drenare rapidă — am fost norocoși să fim la locul potrivit la momentul potrivit.”
Deoarece stratul de gheață din Groenlanda este cel mai mare contributor la creșterea nivelului mării la nivel global, echipa de cercetare va continua să studieze modul în care aceste evenimente de drenaj ar putea accelera declinul său pe măsură ce clima continuă să se încălzească. Următorul lor pas este să folosească echipamente de foraj pentru a observa direct cum cantitățile masive de apă de suprafață topită sunt gestionate în sistemul de drenaj subglaciar.
„Stratul de gheață din Groenlanda s-a schimbat într-adevăr dramatic în ultimii 30 de ani”, a declarat Chudley pentru Scientific American. „Și trebuie să înțelegem procesele care au loc.”
