Schiul alpin și snowboardingul sunt modalități excelente de a petrece timpul în munți în cel mai aspru anotimp al anului. Pentru a putea oferi aceste activități, stațiunile de schi se bazează pe o infrastructură complexă și mare consumatoare de energie, cu numeroși angajați și utilizare intensivă a apei. Costurile de mediu asociate cu schiatul în stațiuni sunt multidimensionale, la fel ca și soluțiile.
Perturbarea vieții sălbatice
Habitatele alpine de deasupra limitei pădurii sunt deja amenințate de schimbările climatice globale, iar interferența schiorilor este doar un alt factor de stres. Aceste perturbări pot speria animalele sălbatice și chiar le pot dăuna habitatului prin deteriorarea vegetației și compactarea solurilor. De exemplu, ierunca (un tip de potârniche adaptată habitatelor înzăpezite) din zonele de schi scoțiene a înregistrat un declin pe parcursul mai multor decenii din cauza coliziunilor cu cablurile telescaunelor și alte fire, precum și a pierderii cuiburilor din cauza ciorilor, care deveniseră comune în stațiuni.
Despăduririle
În stațiunile de schi din America de Nord, cea mai mare parte a terenului schiabil este situată în zone împădurite, necesitând defrișări masive pentru a crea pârtii de schi. Rezultatul, un peisaj fragmentat, afectează negativ calitatea habitatului pentru multe specii de păsări și mamifere. Un studiu a arătat că în resturile de pădure rămase între pârtii, diversitatea avifaunei este redusă din cauza unui efect negativ de margine; vântul, lumina și nivelurile de perturbare cresc în apropierea pârtiilor deschise, reducând calitatea habitatului.
O extindere recentă a unei stațiuni de schi din Breckenridge, Colorado, a stârnit îngrijorări că ar putea dăuna habitatelor râsului canadian. Un acord cu un grup local de conservare a fost atins atunci când dezvoltatorul a investit în protecția habitatului râsului în altă parte a regiunii.
Consumul de apă
Ca rezultat al schimbărilor climatice globale, majoritatea zonelor de schi se confruntă cu ierni mai scurte și cu perioade de dezgheț mai frecvente. Pentru a menține serviciile pentru clienții lor, zonele de schi trebuie să producă zăpadă artificială pentru a avea o acoperire bună atât pe pârtii, cât și în jurul bazelor instalațiilor de transport pe cablu și al cabanelor.
Zăpada artificială se obține prin amestecarea unor volume mari de apă și aer sub presiune înaltă, ceea ce înseamnă că cererea de apă din lacurile, râurile înconjurătoare sau din iazuri artificiale construite special explodează. Echipamentele moderne de producere a zăpezii pot necesita cu ușurință aproximativ 378,5 litri de apă pe minut pentru fiecare tun de zăpadă, iar stațiunile pot avea zeci sau chiar sute în funcțiune. De exemplu, la Zona de Schi Wachusett Mountain, o stațiune de dimensiuni modeste din Massachusetts, producerea zăpezii poate necesita până la aproximativ 15.897 litri de apă pe minut.
Energie din combustibili fosili
Funcționarea unei stațiuni de schi este o operațiune mare consumatoare de energie, bazându-se pe combustibili fosili, producând gaze cu efect de seră și contribuind la încălzirea globală. Instalațiile de transport pe cablu funcționează de obicei cu electricitate, iar operarea unui singur telescaun timp de o lună necesită aproximativ aceeași energie necesară pentru a alimenta 3,8 gospodării timp de un an.
Pentru a întreține suprafața zăpezii pe pârtiile de schi, o stațiune desfășoară, de asemenea, o flotă nocturnă de mașini de bătut zăpada, fiecare consumând aproximativ 18,9 litri de motorină pe oră și producând dioxid de carbon, oxizi de azot și emisii de particule.
Aceste cifre sunt chiar incomplete, deoarece o estimare cu adevărat cuprinzătoare a gazelor cu efect de seră emise în asociere cu schiatul în stațiuni ar include și pe cele produse de schiorii care se deplasează cu mașina sau cu avionul către munte.
Soluții și alternative
Multe stațiuni de schi au depus eforturi substanțiale pentru a-și minimiza impactul asupra mediului. Panouri solare, turbine eoliene și microhidrocentrale au fost implementate pentru a furniza energie regenerabilă. Au fost implementate programe îmbunătățite de gestionare a deșeurilor și compostare, și au fost utilizate tehnologii de construcție ecologice. Au fost planificate eforturi de gestionare forestieră pentru a îmbunătăți habitatul faunei sălbatice.
Acum este posibil ca schiorii să obțină informații despre eforturile de sustenabilitate ale unei stațiuni și să ia decizii informate ca și consumatori, iar Asociația Națională a Zonelor de Schi (National Ski Area Association) chiar acordă premii anuale stațiunilor cu performanțe remarcabile în domeniul mediului.
Ca alternativă, un număr tot mai mare de pasionați de natură caută pârtii înzăpezite practicând forme de schi cu impact mai redus. Acești schiori și snowboarderi de tură folosesc echipament specializat care le permite să urce pe munte cu propriile forțe și apoi să coboare pe teren natural care nu a fost exploatat forestier sau bătut cu mașina. Acești schiori trebuie să fie autosuficienți și capabili să gestioneze o multitudine de riscuri legate de munte. Curba de învățare este abruptă, dar schiul de tură are un impact ecologic mai ușor decât schiatul în stațiune.
Cu toate acestea, zonele alpine sunt incredibil de sensibile și nicio activitate acolo nu este lipsită de impact: Un studiu în Alpi a constatat că cocoșii de mesteacăn au prezentat niveluri crescute de stres atunci când erau frecvent deranjați de schiorii și snowboarderii de tură, provocând consecințe asupra reproducerii și supraviețuirii.
Surse
- Alettaz et al. 2007. Spreading Free-riding Snow Sports Represent a Novel Serious Threat for Wildlife.
- Laiolo and Rolando. 2005. Forest Bird Diversity and Ski Runs: A Case of Negative Edge Effect.
- Wipf et al. 2005. Effects of Ski Piste Preparation on Alpine Vegetation.
