Imaginează-ți cel mai perfect arbore de pe Pământ: unul care le depășește pe toate celelalte în măreție, dimensiune, înălțime, productivitate, arhitectură și capacitatea de a atrage mii de litri de apă, și totuși rezistă minunat la secetă, foc, insecte, boli, alunecări de teren, inundații și vânt; și care posedă o biodiversitate uimitoare în coroana sa. Atunci, și numai atunci, așa cum a spus naturalistul și fondatorul Sierra Club John Muir, ai cunoaște „Regii pădurii, cei mai nobili dintr-o rasă nobilă” — nemuritorul Sequoia sempervirens, cunoscut și sub numele de sequoia de coastă.
Liniajul direct al sequoiei de coastă poate fi urmărit cu 144 de milioane de ani în urmă, la începutul perioadei Cretacice. La acea vreme, Tyrannosaurus rex începea să domine timp de peste 40 de milioane de ani, o performanță neatinsă de nicio altă reptilă sau animal de atunci. Sequoia aparțin grupului de plante cunoscut sub numele de Taxodaciae și au fost cele mai răspândite dintre toate coniferele care au populat planeta Pământ.
Mecanism de reproducere dual
Sequoia sunt considerate unice din multe motive. Se pot reproduce atât prin semințe, cât și printr-un organ lignotuberos la baza arborelui, chiar sub sol. Niciun alt conifer nu posedă acest mecanism dual — de a produce lăstari din bază. Este o trăsătură larg răspândită printre rasa mai avansată de arbori numiți angiosperme sau arbori cu frunze late, care au evoluat la aproximativ 80 de milioane de ani după ce sequoia s-au născut. Angiospermele își datorează existența polenizatorilor — precum albinele, moliile, liliecii și păsările.
Cel mai înalt arbore viu de pe Pământ este o sequoia de coastă de 115.6 metri. Asta este mai înalt decât Statuia Libertății sau echivalentul unui zgârie-nori cu 38 de etaje. Acel arbore s-a născut probabil în timpul în care Iisus Hristos a pășit pe Pământ. Poartă cu el peste 1 miliard de ace, suficiente pentru a acoperi un teren de fotbal.
Rezistenți la foc și la putrezire
Sequoia stochează mii de litri de apă, astfel încât în lunile uscate de vară nu rămân niciodată fără apă și, prin urmare, probabil cresc 12 luni pe an. Lemnul nu conține rășină lipicioasă precum cel al pinilor, brazilor, molizilor și zadelor și, astfel, nu arde ușor. Coaja de 50.8 centimetri sau mai groasă este un izolator excelent — în nordul arealului său, frecvențele incendiilor sunt de ordinul evenimentelor la 600-800 de ani. Coaja are un conținut ridicat de acid tanic, iar lemnul este plin de uleiuri esențiale volatile care îl fac foarte rezistent la putrezire. Deși insectele infestează sequoia, niciuna nu poate ucide singură arborii maturi.
Sequoia de coastă au supraviețuit schimbărilor climatice, convulsiilor geologice și erelor glaciare. Astăzi, ele există doar de-a lungul unei fâșii înguste de pământ de aproximativ 700 de kilometri lungime, extinzându-se din sud-vestul Oregonului până în Big Sur. Există trei populații distincte: nordică, centrală și sudică.
Au adaptări care le permit să trăiască cel puțin câteva mii de ani. Sequoia au capacitatea de a extrage apă din ceață, astfel încât în perioadele uscate de vară pot continua să crească. La fel ca toți arborii, rădăcinile lor au un parteneriat cu o ciupercă din sol numită micoriză, prin care ciuperca se hrănește cu zahărul din rădăcinile arborelui și, în schimb, oferă umiditate și nutrienți suplimentari pentru rădăcini. Micoriza specifică asociată cu sequoia conferă, de asemenea, rezistență la secetă rădăcinilor de sequoia, în cazul în care apare o perioadă uscată prelungită neprevăzută.
O pădure deasupra unei păduri
Povestea reală se întâmplă sus în coroanele copacilor. Sequoia pot forma o pădure deasupra unei păduri — oamenii de știință cred că acest lucru este un răspuns la deteriorarea mecanică și pentru a căuta mai multă lumină disponibilă necesară pentru a produce mai multă hrană.
Fuziunile de la ramură la ramură, de la ramură la trunchi și de la trunchi la trunchi sunt comune la mulți arbori străvechi din nord. Acestea devin surse de stocare și partajare a apei și a nutrienților și stabilizează coroana în timpul furtunilor de iarnă. Aceste păduri de deasupra pădurilor promovează biodiversitatea.
În coroane, există covoare de ferigi saturate vechi de 500 de ani (mici lacuri) de mărimea unor minivanuri mari, cântărind peste 250 de kilograme. Institutul de conservare Global Forest Science, cu sediul în Banff și Los Angeles, a găsit copepode acvatice (vietăți miniaturale de apă dulce) la 70 de metri deasupra Pământului, trăind în lacurile de mușchi și ferigi. Înainte de descoperirea lor, aceste vietăți erau cunoscute doar pentru a trăi în albiile râurilor de pe solul pădurii. Oamenii de știință cred că au urcat 70 de metri pe trunchiurile udate de ploaie în timpul lunilor de iarnă — echivalentul uman ar fi să te cațeri pe Muntele Everest!
Aceste păduri străvechi de sequoia și coroanele lor susțin o mulțime de licheni, briofite și mușchi, precum și alte plante vasculare precum salmonberry, huckleberry și arbori Rhamnus care cresc la 73 de metri deasupra Pământului.
Casă pentru specii pe cale de dispariție
Aceste baldachine sau coroane sunt, de asemenea, casă pentru animale pe cale de dispariție, precum bufnițele pătate — fiecare pereche reproductivă necesită cel puțin 1002 de hectare de pădure netulburată pentru a se reproduce cu succes, și sunt dislocate de bufnițele barate. Murreletul marmorat, pe cale de dispariție, care a fost descoperit abia în 1974, poate zbura cu viteze de peste 137 de kilometri pe oră și trăiește pe mare până la nouă luni. Vine la țărm doar pentru a se reproduce pe ramurile acoperite cu mușchi din pădurile străvechi de sequoia.
Sequoia sunt, pur și simplu, cele mai productive ecosisteme de pe Pământ, producând o cantitate uimitoare de 4500 de metri cubi de lemn pe acru.
Doar 0.007% din ecosistemele uriașe de sequoia străvechi au mai rămas. Lumea este un loc foarte diferit astăzi față de când Taxodiacea erau unul dintre cele mai larg distribuite grupuri de plante de pe Pământ. Tyrannosaurus a dispărut, dar sequoia rămân. Abia.
Deși dispariția speciei sequoia de coastă în viitorul apropiat este îndoielnică, sensibilitatea ecosistemului sequoia este incontestabilă. Schimbările climatice încep să afecteze și aceste păduri; reduc numărul orelor de ceață cu trei ore pe zi, iar în vara fierbinte și uscată, lipsa ceții are un efect semnificativ asupra sănătății și longevității arborilor.
Biologii de conservare trebuie să primească ocazia de a studia și înțelege aceste păduri magnifice. Sănătatea și longevitatea lor vor beneficia, fără îndoială, întreaga omenire. Un moratoriu asupra oricărei exploatări forestiere în orice sequoia străveche rămasă este de o importanță capitală.
