Viaductul de beton supraetajat Alaskan Way din Seattle are doar aproximativ 3,54 kilometri lungime, dar ocupă un loc important în peisajul urban. Pe 11 ianuarie, la ora 22:00, se va închide pentru totdeauna. Peste aproximativ trei săptămâni, șoferii care călătoreau odinioară prin oraș pe autostradă suspendată vor rula în schimb pe sub pământ.
Șoseaua a depășit cu mult durata de viață de 50 de ani pentru care a fost proiectată, dar este dărâmată dintr-un alt motiv important: pur și simplu nu este sigură. Un cutremur local în 1965 și unul în California în 1971 i-au speriat pe locuitorii din Seattle, dar consecințele cutremurului mai mare din Loma Prieta din 1989, care a cauzat tensionarea sau prăbușirea totală a șoselelor suspendate în zona Bay Area din California, au pus și mai mult sub semnul întrebării siguranța viaductului. Când cutremurul din Nisqually cu magnitudinea de 6,5 a deteriorat stâlpii de susținere și a crăpat rosturile viaductului în 2001, a devenit clar cât de mari ar putea fi daunele provocate de un cutremur mai puternic (care este așteptat în zonă) – cauzând răniri persoanelor care conduceau pe el și oricui se afla dedesubt. Viaductul se scufundă și în unele locuri.
În 2005, când fostul viceprimar Tim Ceis a fost criticat pentru taxa pe benzină impusă pentru a finanța tunelul (pe care departamentul de transport al statului l-a recomandat în 2004) a întrebat: „Vreți să fiți oficialul public responsabil când va lovi următorul cutremur și se va prăbuși?”, a relatat Seattle Times.
După unele întârzieri în construirea noului tunel – inclusiv mai multe cauzate de probleme de finanțare și altele legate de mașina de forat tuneluri, Bertha, care s-a stricat și a necesitat reparații de ani de zile – noua șosea este programată să se deschidă în săptămâna care începe pe 4 februarie.
Proiecte similare de demolare a șoselelor suspendate și de deschidere a accesului la malul apei au avut un succes incredibil, inclusiv Autostrada Embarcadero din San Francisco și Șoseaua West Side din Manhattan. Ambele proiecte au eliminat șoselele suspendate inestetice care puneau nevoile șoferilor înaintea celor ale tuturor celorlalți.
Vederea se va îmbunătăți
Deși vederea pentru șoferi de pe viaduct este, într-adevăr, impresionantă (în ambele direcții, veți avea o vedere panoramică asupra strâmtorii Puget Sound, precum și asupra orașului, după cum se vede în partea de sus a acestui fișier), structura șoselei împiedică de fapt perspectiva celorlalți asupra peisajului. Sunt un localnic relativ nou în zonă, iar prima dată când am luat feribotul spre Seattle de acasă, de pe o insulă din apropiere, am fost frapat de cât de incredibil de urâtă era șoseaua pe măsură ce ne apropiam de docuri.
Călătoria spre Seattle cu feribotul de pe Insula Bainbridge (există o altă rută și de la Bremerton) este absolut glorioasă, cu vederi asupra muntelui Rainier cu vârfurile acoperite de zăpadă atunci când cerul este senin și asupra orizontului iconic al Seattle-ului schițat pe firmament. Apoi, pe măsură ce te apropii, inesteticul viaduct separă vizual malul apei de restul orașului, ca și cum totul ar fi în spatele unei bariere, constrâns. Nu există spațiu verde, iar mașinile domină toate spațiile pavate, creând un peisaj gri pe gri pe gri.
La sol, este și mai rău, cu viaductul (și acel trafic deloc silențios) dominând deasupra, astfel încât în zilele prea puține și însorite, pietonii și bicicliștii sunt umbriți de o permanentă mohorâre și asurziți de mașinile aflate pe două niveluri deasupra. Chiar și atunci când plouă ușor – norma în Seattle – picături mari de apă de ploaie murdară zboară de la mașinile de deasupra. (Și toate acestea fac parte din zona turistică populară de pe malul apei, unde sute de oameni sunt pe jos, coborând de la Pike Place Market.)
Evident, mă voi bucura să văd viaductul dispărând, și nu doar din motive estetice. Parcul planificat de pe malul apei va oferi o priveliște mult mai frumoasă la intrarea în Seattle de pe apă, deschizând una dintre principalele căi de acces în oraș (peste 6 milioane de oameni pe an sosesc cu feribotul). Dar imaginile de mai sus se vor transforma și în alte moduri, dintr-un peisaj complet din beton într-unul cu o promenadă largă pe malul apei, ierburi și copaci nativi, o pistă de biciclete și stații de autobuz (împreună cu unele locuri de parcare). Va fi mult mai relaxant, plăcut și sănătos pentru toți.
De asemenea, va permite vederi din centrul orașului și din zona istorică Pioneer Square către apă – iar cerul și lumina mult timp refuzate vor fi restaurate în cartier. Va fi, de asemenea, semnificativ mai liniște când mașinile vor fi mutate sub pământ, astfel încât zona va fi mult mai pașnică, pe lângă restul.
Seattle, în ciuda sistemelor decente de metrou ușor și autobuze, a rutelor de feribot din ce în ce mai populare și a unei gări Amtrak în centrul orașului, rămâne un oraș bazat în mare parte pe mașini. Există 637 de mașini la fiecare 1.000 de locuitori din Seattle, ceea ce reprezintă o rată de proprietate a mașinilor mai mare decât în Los Angeles. Dar, la fel ca multe orașe, Seattle se confruntă cu un viitor de densitate a populației mai mare, ceea ce înseamnă mai puține mașini personale și locuitori care doresc toată lumina și toate priveliștile pe care le pot obține. Și acești oameni vor să se bucure de orașul lor, nu să se mute la periferie de îndată ce își permit.
Era mașinii este pe cale să se încheie, iar eliminarea autostrăzilor suspendate arată cât de frumoasă poate fi viața urbană atunci când vehiculele ocupate de o singură persoană nu domină peisajul.
