Într-una dintre cele mai triste știri din ultimele săptămâni, oamenii de știință de la Hobart, Tasmania, s-au angajat în sarcina sfâșietoare de a afla ce tipuri de poluare plastică sunt cele mai dăunătoare pentru uciderea animalelor marine mari și a păsărilor de mare. Studiul, care a fost publicat în revista Conservation Letters, analizează rezultatele a 655 de studii privind deșeurile marine, dintre care 79 au descris decese asociate ale cetaceelor (balene și delfini), pinnipedelor (leii de mare și focile), țestoaselor marine și păsărilor de mare.
Cercetătorii au descoperit că materialele plastice sub formă de film, cum ar fi pungile și ambalajele, precum și plasele sau funiile de pescuit sunt „disproporționat de letale” pentru animalele mai mari, în timp ce obiecte precum baloanele, funiile și cauciucul sunt mai periculoase pentru animalele mai mici. Materialele plastice sub formă de film au provocat cele mai multe decese la cetacee și țestoase marine; deșeurile de pescuit au provocat cele mai multe decese la pinnipede; iar bucățile de plastic dur au provocat cele mai multe decese la păsările de mare.
În cazul cetaceelor, filmele pe care le înghit provoacă obstrucții gastrice fatale, de obicei în stomac. Adesea, aceste obstrucții le împiedică să înoate și să se scufunde corect, astfel încât rămân la suprafață zile întregi, crescându-și riscul de a fi lovite de nave și bărci. Studiul afirmă că jumătate dintre cetaceele lovite de nave au înghițit plastic, ceea ce sugerează că „mortalitatea rezultată din plastic poate fi mai frecventă decât ar sugera mortalitățile directe din cauza obstrucțiilor sau perforațiilor gastrice confirmate”.
Țestoasele marine suferă și ele foarte mult. Plasticul pe care îl înghit este un amestec de filme și bucăți dure și tinde să formeze un bolus, sau o masă mică rotundă, care blochează stomacul sau intestinele. Similar cu cetaceele, acest lucru afectează flotabilitatea și obligă țestoasa să rămână la suprafață, unde este probabil să fie lovită și ucisă de o navă sau o barcă.
Păsările de mare înghit în principal fragmente de plastic dur, de obicei „polimeri plastici duri plutitori, cum ar fi polietilena și polipropilena [care] plutesc la suprafața oceanelor, unde păsările de mare care se hrănesc le confundă cu mâncarea”. Deși bucățile dure prezintă un risc mai mic decât filmele din plastic moale, bucățile dure provoacă mai multe decese deoarece sunt înghițite mai frecvent și se pot bloca intern.
Înarmați cu aceste informații sumbre, cercetătorii fac câteva sugestii cheie. În primul rând, doresc ca oamenii de știință să înceapă să înregistreze informații mai detaliate despre plasticul găsit în timpul necropsiilor. Până acum, a fost frustrant de vag, făcând proiecte precum acesta dificil de executat. Luați, de exemplu, cauciucul, care este descris ca fiind „cele mai disproporționat de letale resturi evidențiate de această analiză” – cu excepția faptului că sursa cauciucului este rar descrisă în studii, limitând astfel recomandările de politici care pot fi făcute.
În continuare, autorii solicită modificări ale politicilor care limitează eliminarea plasticului în mediile marine. Din studiu: Acestea sunt pași în direcția corectă, dar trebuie extinse mai pe larg și cât mai rapid posibil.
Deșeurile legate de pescuit reprezintă o altă amenințare semnificativă pentru viața marină, iar acest lucru ar putea fi redus cu o supraveghere mai strictă, practici îmbunătățite de gestionare a pescuitului și soluții de inginerie pentru a reduce pierderile de unelte de pescuit. Autorii studiului scriu: __PLACEHOLDER_ID_2__
Microplasticele, care au primit multă atenție în ultimii ani, nu reprezintă o amenințare la fel de imediată pentru megafauna marină ca bucățile mai mari. Acestea au fost „rar implicate în mortalitate”, deși prezența lor este „probabil subestimată în rezumatul nostru, deoarece multe studii privind taxoni mai mari nu au numărat articolele mici”. Se știe că microplasticele sunt dăunătoare pentru păsările de mare mici și țestoase, contribuind la blocaje.
Prin identificarea unor tipuri specifice de plastic ca amenințări cheie, factorii de decizie pot crea apoi legislație pentru a reduce utilizarea și a îmbunătăți metodele de eliminare.
