Dacă printr-o minune ați reuși să vă aflați plutind deasupra unuia dintre cele mai izolate locuri de pe Pământ, vastul albastru din jurul vostru ar fi, de departe, partea cea mai puțin interesantă. Numit Punctul Nemo, o referire la Căpitanul Nemo al lui Jules Verne, acest pol oceanic de inaccesibilitate se află în Oceanul Pacific de Sud, la aproximativ 2.600 de kilometri distanță de uscat. Este gazda celui mai mare cimitir de nave spațiale de pe planetă.
Între 1971 și 2016, peste 263 de nave spațiale și-au găsit locul final de odihnă în apele din jurul Punctului Nemo. Acestea includ nave rusești de tip cargo Progress, pline cu deșeuri umane de la orbitatoare precum Stația Spațială Internațională, sateliți mari și, cel mai cunoscut, rămășițele stației spațiale rusești MIR.
„Navele spațiale nu supraviețuiesc reintrării atmosferice întregi”, a declarat pentru BBC arheologul spațial Alice Gorman de la Universitatea Flinders din Adelaide, Australia. „Majoritatea ard în căldura intensă. Cele mai comune componente care supraviețuiesc sunt rezervoarele de combustibil și recipientele sub presiune, care fac parte din sistemul de alimentare. Acestea sunt, în general, fabricate din aliaje de titan sau oțel inoxidabil, adesea încapsulate în fibre de carbon complexe, care sunt rezistente la temperaturi ridicate.”
În timp ce apele adânci ale Punctului Nemo, cu o medie de 3.660 de metri, oferă locul perfect de ascuns, acestea sunt, de asemenea, surprinzător de lipsite de viață. Acest fenomen se datorează locației sale în centrul South Pacific Gyre, un curent gigantic, rotitor, care blochează intrarea apei mai reci și bogate în nutrienți în regiune. Datorită distanței sale față de uscat (într-adevăr, cei mai apropiați oameni sunt adesea cei de pe Stația Spațială Internațională, care orbitează la „doar” 415 kilometri deasupra), Punctul Nemo pierde și materia organică răspândită de vânt. Este, așa cum a declarat recent oceanograful Steven D’Hondt de la Universitatea din Rhode Island, „cea mai puțin activă biologic regiune a oceanului mondial”.
Navele spațiale care nu ajung în această groapă comună acvatică fie ard în atmosferă la reintrare, fie continuă să bântuie în ceea ce NASA numește o „orbită cimitir” la peste 35.400 de kilometri deasupra Pământului. Există, totuși, o excepție mare și potențial periculoasă cu care omenirea va trebui să se confrunte în lunile următoare.
În septembrie 2016, oficialii chinezi au anunțat că au pierdut controlul laboratorului spațial Tiangong 1, lung de 10,4 metri și cu o masă de 8,5 tone metrice. În ultimele luni, orbita navei spațiale s-a degradat încet, împingând-o din ce în ce mai aproape de atmosfera Pământului. Ca urmare, atunci când Tiangong își va face reintrarea sa fierbinte și necontrolată pe Pământ mai târziu în acest an, unele bucăți cântărind până la 100 de kilograme ar putea supraviețui și provoca daune grave.
„Pur și simplu nu poți dirija aceste lucruri”, a declarat pentru Guardian astrofizicianul de la Harvard, Jonathan McDowell. „Chiar și cu câteva zile înainte de reintrare, probabil că nu vom ști cu o precizie mai bună de șase sau șapte ore, plus sau minus, când va coborî. Să nu știi când va coborî se traduce prin a nu ști unde va coborî.”
Deși Punctul Nemo ar putea fi lipsit de oportunitatea de a-și adăuga la colecția sa de istorie spațială, oficialii chinezi spun că șansele sunt „foarte mici” ca Tiangong 1 să impacteze aviația sau activitățile terestre.
„Ar putea fi o zi cu adevărat proastă dacă bucăți din aceasta ar cădea într-o zonă populată… dar, cel mai probabil, va ateriza în ocean sau într-o zonă nepopulată”, a declarat pentru Space.com în iunie 2016 Thomas Dorman, un tracker amator de sateliți care urmărește Tiangong-1 din El Paso, Texas. „Dar amintiți-vă – uneori, șansele pur și simplu nu se respectă, așa că acest lucru merită urmărit.”
