Cu o abordare ironică și poignantă, artista Hannah Rothstein a reimaginat marile postere WPA folosite odinioară pentru a atrage vizitatorii către splendorile Parcurilor Naționale din SUA. Unde originalul ar fi promis programe cu focuri de tabără și discuții despre natură în Yellowstone, noua versiune oferă păstrăvi pe moarte și urși grizzly înfometați. Bine ați venit în Parcurile Naționale ale anului 2050 dacă schimbările climatice vor fi lăsate să își facă de cap.
Rothstein descrie seria Parcuri Naționale 2050 ca pe un apel la acțiune.
„Sper ca seria să inspire pe toată lumea”, continuă ea, „de la cetățenii de rând la factorii de decizie politică, să recunoască problemele viitoare, să admită că gestionarea climatului este o problemă non-partizană și să lucreze împreună pentru a găsi soluțiile pe care știu că suntem capabili să le creăm.” Există în total șapte postere reimaginată, pe care le puteți vedea pe paginile următoare. De asemenea, dacă achiziționați o imprimare Parcuri Naționale 2050 sau un tablou original, 25 la sută din încasări vor fi donate cauzelor legate de climă.
Deși îl putem cunoaște acum sub numele de Parcul Național și Rezervația Denali, minunea din Alaska ar fi totuși o mizerie îmbibată fără minuni dacă totul s-ar topi.
Nu copacii mari! Nu îi putem pierde, pur și simplu nu putem. Înainte de mijlocul secolului al XIX-lea, sequoia de coastă se răspândeau pe o suprafață de aproximativ 800.000 de hectare de-a lungul coastei de vest. Oamenii coexistau pașnic cu pădurile dintotdeauna. Dar odată cu goana după aur a venit și exploatarea forestieră; astăzi, doar 5% din pădurea originală de sequoia bătrâni mai rămâne. Acești giganți blânzi au nevoie de noi, oamenii, să ne comportăm cu responsabilitate și respect.
Cu aproximativ 7.700 de ani în urmă, o erupție în Oregon a provocat prăbușirea unui vulcan și, în craterul rămas, s-a format magnificul Crater Lake. Alimentat de ploi și zăpadă, este cel mai adânc lac din SUA și este un competitor pentru unul dintre cele mai curate lacuri de pe pământ. Să-l păstrăm așa.
Deși peisajul arid al deșertului poate părea cel mai bine pregătit pentru a gestiona temperaturile în creștere, această logică nu stă de fapt în picioare. Cu atât de puțină umezeală, nu există nimic care să țină în frâu temperaturile mai ridicate; deșerturile din sud-vest au înregistrat deja o creștere mai mare a temperaturii medii decât în alte părți ale țării, spun cercetătorii.
Adăpostind peste 75.000 de hectare de pădure bătrână, Munții Great Smoky din sud-est își primesc numele de la fâșiile de ceață pitorească ce se rostogolesc de-a lungul munților și văilor. În 2016, peste 6.000 de hectare au ars în timp ce un complex de incendii forestiere a făcut ravagii prin dealuri, inspirat de o perioadă de secetă „excepțională”.
Potrivit Serviciului Parcurilor Naționale, oamenii de știință au documentat deja aceste schimbări în Yellowstone:
- Temperaturile medii în parc sunt acum mai ridicate decât acum 50 de ani, în special primăvara. Temperaturile nocturne par să crească mai rapid decât temperaturile diurne.
- În ultimii 50 de ani, sezonul de creștere (perioada dintre ultimul îngheț de primăvară și primul îngheț de toamnă) a crescut cu aproximativ 30 de zile în unele zone ale parcului.
- La intrarea de nord-est, sunt acum cu 80 de zile mai mult pe an cu temperaturi peste îngheț decât în anii 1960.
- Există cu aproximativ 30 de zile mai puțin pe an cu zăpadă pe sol decât în anii 1960.
În 2050, ne vom aminti noi, bătrânii, de vremurile bune când gheizerele erau glorioase și urșii grizzly robuști?
Pentru mai multe, vizitați site-ul Rothstein – sau urmăriți-o pe Instagram.
