Extinzându-se cu până la 30 de metri pe an, pe măsură ce permafrostul se încălzește, craterul se deschide dezvăluind păduri antice și alte curiozități.
Încă din anii 1960, defrișările rapide într-o parte a Siberiei de Est au dus la pierderea umbrei în timpul verilor. Lumina soarelui a încălzit solul, o condiție agravată de pierderea „transpirației” reci a copacilor, care odată ajuta la menținerea răcoroasă a solului.
Pe măsură ce suprafața solului s-a încălzit, la fel s-au încălzit și straturile de dedesubt – permafrostul a început să se dezghețe, iar solul a început să se prăbușească încet. Pe măsură ce mai mult teren s-a prăbușit, mai mult gheață a fost expusă la temperaturi mai ridicate… și astfel s-a născut craterul Batagaika.
Avansând rapid, craterul – cunoscut oficial ca „megaslump” sau „termokarst”, dar cunoscut local de către locuitorii din Yakutia ca „poarta spre infern” – este nu numai cel mai mare crater din regiune, ci și cel mai mare de acest tip din lume.
Și devine din ce în ce mai mare, în fiecare zi.
Situat la 650 km nord-est de capitala regiunii, Yakutsk, cercetătorii spun că craterul de 1 km lungime și 86 de metri adâncime se extinde rapid. Peretele craterului s-a extins cu aproximativ 10 metri pe an în medie în ultimul deceniu de observații – totuși, analizând doar anii mai calzi se observă o creștere dramatică de până la 30 de metri pe an. Este probabil ca peretele craterului să ajungă la o vale din apropiere pe măsură ce se apropie vara, ceea ce ar putea accelera și mai mult prăbușirea acestuia.
„În medie, de-a lungul multor ani, am observat că nu există o accelerare sau o decelerare semnificativă a acestor rate, ci crește continuu”, a declarat cercetătorul Frank Günther de la Institutul Alfred Wegener pentru BBC, „Și creșterea continuă înseamnă că craterul devine din ce în ce mai adânc în fiecare an.”
Și, în afară de inconvenientele evidente ale, știți, prăbușirii suprafeței planetei în sine, are și consecințe mai ample: ar putea expune rezerve de carbon care au fost depozitate în permafrost timp de milenii.
„Estimările globale ale carbonului depozitat în permafrost sunt [aceeași] cantitate ca cea din atmosferă”, spune Günther. „Acesta este ceea ce numim feedback pozitiv”, adaugă el. „Încălzirea accelerează încălzirea, iar aceste fenomene s-ar putea dezvolta și în alte locuri.”
Pe de altă parte (și, sincer, partea bună ar putea fi o exagerare aici), un nou studiu arată că straturile recent expuse ar putea oferi cercetătorilor o perspectivă asupra a 200.000 de ani de date climatice. Cercetarea a fost condusă de Julian Murton de la Universitatea din Sussex, care spune că sedimentul expus ar putea fi util pentru a înțelege modul în care clima Siberiei s-a schimbat în trecut și pentru a prezice cum se va schimba în viitor.
Alte lucruri pe care le dezvăluie deschiderea porții spre infern? În afară de prostia omului – păduri îngropate de mult timp și carcasele înghețate ale unui bour moscat, unui mamut și unui cal vechi de 4.400 de ani… cu noi curiozități care vor fi descoperite, mai repede decât s-ar putea spera oricine.
Via Science Alert, BBC
