Majoritatea plantelor care au dispărut au făcut-o din cauza unor evenimente dincolo de controlul uman. Însă, în ultimele două secole, multe plante au fost victime ale distrugerii habitatului, care a cauzat extincția lor.
Iată 10 plante istorice care au dispărut—fie recent, fie cu mult, mult timp în urmă.
Araucarioxylon arizonicum
Dacă vizitezi Parcul Național Pădurea Pietrificată, vei putea vedea rămășițele copacilor Araucarioxylon arizonicum, vechi de 200-250 de milioane de ani, care au prosperat în perioada Triasică. Unele dintre ele sunt păstrate chiar sub formă de petroglife, sculptate de indigenii care au locuit în zonă acum 8.000 de ani.
Astăzi, parcul național se află în județele Navajo și Apache din nord-estul Arizonei. Alte specii din genul Araucaria încă există în lume—cea mai faimoasă fiind probabil pinul din Insula Norfolk.
Atriplex tularensis
Cunoscută sub numele comun de sareta din Tulare sau sareta din Bakersfield, Atriplex tularensis a fost văzută ultima dată în 1991. Era o plantă anuală care creștea în câmpurile saline alcaline din partea sudică a Văii Centrale din California, până când a fost distrusă de extinderea agriculturii.
Pe măsură ce Valea Centrală a devenit un lider mondial în agricultură, fermierii și comunitățile au drenat lacurile interioare și au exploatat acviferele subterane mai rapid decât puteau fi reumplute de apa de munte, lipsind planta Atriplex tularensis de apă.
Calamites
Calamites sunt dispărute de la sfârșitul erei Permiene, acum aproximativ 250 de milioane de ani, dar alte specii din genul coada-calului (Equisetum) încă mai cresc în mlaștini. La fel ca coada-calului modernă, Calamites creșteau în desișuri din rizomi care se întindeau sub pământ, trimițând tulpini goale, striate, asemănătoare bambusului, care ajungeau la 30-50 metri înălțime.
În perioada Carboniferă, când toate masele de uscat erau unite în supercontinentul Pangaea, fosilele de Calamites se găsesc pe toate continentele.
Cooksonia
Cooksonia—prima plantă vasculară cunoscută, cu țesuturi care transportau apă, sevă și nutrienți—datează de acum aproximativ 425 de milioane de ani. La fel ca alte plante timpurii care au evoluat din algele verzi, Cooksonia nu avea frunze. Modul în care realiza fotosinteza energiei solare este încă subiect de dezbatere științifică.
Tulpinile Cooksonia sunt cele care au revoluționat lumea plantelor. Datorită tulpinilor care transportau apă, Cooksonia nu mai trebuia să rămână scufundată în apă. Putea coloniza uscatul și a deschis calea pentru ca animalele să iasă mai târziu din mare.
Franklinia alatamaha
Franklinia alatamaha este dispărută în sălbăticie de la începutul secolului al XIX-lea și există doar în cultivare. Originar din sud-estul Statelor Unite, a fost identificat pentru prima dată de americanii non-nativi în 1765.
Numit după Benjamin Franklin, copacul i-a supraviețuit doar 13 ani, fiind văzut ultima dată în sălbăticie în 1803. Deja rar în secolul al XVIII-lea, motivele extincției sale nu sunt cunoscute. Astăzi, exemplarele cultivate există doar pentru că florile sale erau suficient de frumoase pentru a atrage atenția umană.
Glossopteris este una dintre puținele povești de succes ale nefericitei expediții Terra Nova, condusă de Robert Falcon Scott, care a murit de frig în Antarctica împreună cu echipajul său. Când corpurile lor au fost descoperite mai târziu, fosilele vechi de 270 de milioane de ani pe care le-au colectat au fost aduse la Londra. Glossopteris a fost identificată, dovedind că Antarctica a fost odată atașată de celelalte continente și acoperită de vegetație, confirmând teoria tectonicii plăcilor.
Glossopteris este un gimnosperm timpuriu, un copac care produce semințe și care are descendenți precum coniferele și cicadele.
Nesiota elliptica (măslinul din St. Helena)
Ai putea crede că una dintre cele mai izolate insule din lume, Saint Helena, în Oceanul Atlantic de Sud (unde a fost exilat Napoleon), ar fi un loc sigur pentru plantele native. Dar odată cu sosirea portughezilor în 1502, multe plante native din Saint Helena au dispărut din cauza defrișărilor și a introducerii caprelor. Ultimul copac care a supraviețuit în cultivare a murit în 2003.
Orbexilum stipulatum
Cunoscută mai bine sub numele de rădăcină de piele sau scurfpea Falls-of-the-Ohio, Orbexilum stipulatum era o plantă nativă din Rock Island, Kentucky, și a fost văzută ultima dată în 1881. Planta depindea de pășunatul bizonilor, care odinioară cutreierau valea râului Ohio. Vânătoarea excesivă a alungat bizonii din regiune, iar odată cu ei și Orbexilum stipulatum. Un baraj construit pe acel loc a scufundat Rock Island, eliminând șansele de supraviețuire ale plantei.
Sigillaria
Sigillaria este unul dintre cele mai comune tipuri de plante din care s-au format combustibilii fosili. Semănând cu copacii Joshua sau cu ceva dintr-o carte de Dr. Seuss, Sigillaria a prosperat în perioada Carboniferă (sau perioada purtătoare de cărbune) acum 300-360 de milioane de ani.
Aceste plante asemănătoare copacilor creșteau deasupra solului mlăștinos care forma turbă, reproducându-se prin spori conținuți în conuri la capetele ramurilor lor. Fosilele lor au fost descoperite în timpul operațiunilor de extracție a cărbunelui din întreaga lume, de la vestul Pennsylvaniei până în Mongolia Interioară.
Sophora toromiro
Copacul Toromiro (Sophora toromiro) era odinioară endemic pe Insula Paștelui (Rapa Nui), dar, în ciuda eforturilor de a-l cultiva din semințe colectate în anii 1960, copacul a fost declarat dispărut în sălbăticie. Originea și semnificația statuilor monumentale faimoase de pe Insula Paștelui rămân un mister, la fel ca și motivele defrișărilor insulei.
O combinație de supraexploatare, schimbări climatice și dezvoltări culturale par să fie motivele interconectate ale colapsului unei societăți odinioară sustenabile. Indiferent de motiv sau de ritmul schimbării, lecția tulburătoare a Insulei Paștelui rămâne aceeași.
