Un pește bizar de adâncime, fără față, a fost redescoperit după ce a dispărut timp de aproape 150 de ani. Cercetătorii de la Museums Victoria și Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO) din cadrul guvernului australian au pescuit creatura în timpul unei călătorii recente în largul coastei Australiei, la 4 kilometri sub suprafață, relatează Guardian.
Sincer, peștele nu este exact fără față. Are o gură și două nări roșii ca mărgelele, dar capul său altfel lipsit de trăsături face dificilă determinarea capătului din față al animalului de cel din spate.
„Acest peștișor arată uimitor pentru că gura este situată de fapt în partea de jos a animalului, astfel încât, atunci când îl privești din lateral, nu poți vedea ochi, nu poți vedea nas, branhii sau gură”, a explicat Tim O’Hara, omul de știință șef și liderul expediției. „Chiar arată ca și cum un pește ar avea două capete din spate.”
Creatura a fost prinsă ca parte a unui studiu fără precedent asupra rezervelor marine comune de-a lungul coastei de est a Australiei. Aproximativ o treime din toate speciile înregistrate de expediție sunt noi pentru știință. Deși nu este prima dată când a fost văzut unul dintre acești pești fără față, este prima înregistrare documentată a speciei din 1873.
200 de ani de gunoi
Pe lângă descoperirea unor organisme ciudate și minunate, expediția a scos la iveală și o realitate monstruoasă care se întâmplă în fundul oceanelor noastre: cantitatea de gunoi pare uneori să depășească numărul peștilor.
„Există o mulțime de resturi, chiar și din zilele vechilor vapoare cu abur, când cărbunele era aruncat peste bord”, a spus O’Hara. „Am văzut țevi din PVC și am pescuit cutii de vopsea. Este destul de uimitor. Suntem în mijlocul pustietății și totuși fundul mării are 200 de ani de gunoi pe el.”
Câmpiile abisale ale oceanului devin coșurile de gunoi ale planetei noastre, pe măsură ce toxinele și deșeurile se adună în șanțuri și în alte locuri joase ale fundului mării. De fapt, la începutul acestui an, oamenii de știință au detectat niveluri „extraordinare” de poluare problematică în Groapa Marianelor, cea mai adâncă parte a oceanelor lumii.
Prin urmare, este din ce în ce mai important ca cercetătorii să documenteze biodiversitatea unică a acestor părți puțin studiate ale planetei noastre pentru a stabili o bază de referință, astfel încât studiile viitoare să poată calcula mai precis impactul poluării în aceste habitate îndepărtate.
