Gândiți-vă rapid, dragi grădinari amatori. Cum ați gestiona acest scenariu? Când tăiați porțiuni moarte de tulpini, le îngropați într-un morman de compost cu alte resturi din curte și grădină sau le puneți în saci de gazon pentru a fi transportate?
Dacă sunteți ca majoritatea grădinarilor, probabil faceți a doua variantă. Și ați greși.
Asta pentru că femelele unei mulțimi de albine native precum mica albină nativă tâmplar (carpenter bee) care trăiește în estul Americii de Nord, Ceratina calcarata, scobesc zonele moarte ale tulpinilor cu măduvă și transformă tijele în tuburi lungi în care își depun ouăle. Ouăle eclozează la sfârșitul verii, dar albinele rămân în tulpină pe durata iernii chiar și după ce devin adulte, ieșind undeva primăvara. Dacă aruncați tulpinile în care are loc acest proces, faceți mult mai mult decât să ucideți albinele și să le distrugeți căminul fericit; reduceți numărul de polenizatori pentru grădina dumneavoastră.
„Ceea ce fac este să găsesc un colț mai ferit unde nu trebuie să privesc tulpinile prea mult, le ascund acolo și albinele pot ieși la momentul potrivit”, a spus Paige Embry, autoarea cărții „Our Native Bees, North America’s Endangered Pollinators and the Fight to Save Them” (Timber Press, 2018). „Este posibil să existe mai multe tipuri de albine care cuibăresc în acele tulpini, deci momentele în care părăsesc tulpina pot fi diferite”, a adăugat ea. Unele exemple de plante cu tulpini cu măduvă care tind să fie goale sau parțial goale includ fructe de pădure comestibile precum zmeura sau socul, a spus Embry.
Acesta este doar unul dintre lucrurile simple pe care oamenii le pot face pentru a ajuta albinele native și unul dintre numeroasele fapte utile, precum și fapte amuzante despre unele dintre cele 4.000 de albine native din Statele Unite pe care Embry le include în cartea sa. Ideea de a scrie cartea a început cu un proiect de știință civică în care participanții doreau să afle dacă randamentul în grădinile oamenilor era limitat de o lipsă de polenizatori nativi. „Oamenii care conduceau proiectul erau interesați doar de polenizatorii nativi, așa că au decis să studieze roșiile, deoarece albinele melifere nu pot poleniza roșiile”, a amintit Embry.
Ea numește acesta momentul ei de „uau” (holy smokes moment) deoarece nu știa la momentul respectiv că albinele melifere nu pot poleniza roșiile.
„M-am umplut de zel să le spun tuturor despre albinele native când am avut acea revelație”, a spus Embry, o grădinăreasă cu experiență care scrie despre albine, grădinărit și agricultură pentru publicații precum Horticulture, The American Gardener, Scientific American, Food and Environmental Reporting Network și altele.
Cine altcineva nu știe asta?
„Am fost grădinăreasă timp de decenii, am mers la școală, am studiat horticultura, am avut o afacere de design de grădini și am predat cursuri de grădinărit, așa că mă consideram o grădinăreasă destul de bine educată”, a spus Embry. „Și apoi am aflat că albinele melifere nu pot poleniza roșiile. Albinele melifere nu sunt native în America de Nord, lucru pe care îl știam, dar o mulțime de albine care sunt native în America de Nord pot poleniza roșiile. Nu știu de ce a fost o astfel de revelație pentru mine, dar a fost pentru că părea un lucru pe care ar fi trebuit să-l știu având în vedere toate rafturile mele pline de cărți despre grădinărit.
„Așa că am început să întreb și alte persoane care erau de asemenea grădinari bine educați, și majoritatea dintre ei nu știau nici ei că albinele melifere nu pot poleniza roșiile. Ceea ce se întâmplă este că la majoritatea florilor, vei vedea polenul direct pe antere. Dar la roșii – și la un număr deloc neglijabil de alte plante – polenul este ascuns în interiorul anterelor și trebuie scuturat prin mici orificii din antere.”
Scoaterea polenului din antere necesită un proces pe care Embry îl compară cu scuturarea sării dintr-o solniță. La albine, acest lucru se numește polenizare prin vibrație (buzz pollination). Un bondar, a adăugat ea, este marele polenizator clasic al roșiilor. „Ceea ce fac este să apuce partea ascuțită a unei flori de roșie cu piesele bucale și își curbează corpul în jurul capătului florii. Apoi își vibrează mușchii aripilor la o frecvență specifică, iar asta scutură polenul din antere. Puteți face același lucru cu o furculiță de diapazon! Albinele melifere pur și simplu nu știu cum să facă asta.”
Există atât de multe povești ca aceasta, și iată o altă.
Povestea Cenușăresei
Ceratina calcarata este diferită de multe albine native, care sunt adesea numite albine solitare deoarece își depun ouăle în cuiburi individuale și apoi le abandonează, spre deosebire de a trăi într-o colonie într-un stup. Această albină mică trăiește în tulpină cu puii ei și cu polenul și nectarul pe care le-a colectat pentru ca ei să supraviețuiască iernii. „Dar când albinele ajung la vârsta adultă, au nevoie de mai multă hrană”, explică Embry. „Așa că albina mamă iese să le aducă mai multă hrană, dar nu merge singură. Ceea ce se întâmplă este că prima bucată de polen pe care a pus-o în tulpină a fost foarte mică. Cât de mare va deveni o albină adultă depinde de câtă hrană a avut de mâncat pe măsură ce creștea. Așa că această primă albină se numește fiica cea mai mare pitică, iar albina mamă o forțează pe fiica cea mai mare pitică să iasă și să o ajute să colecteze hrană pentru frații și surorile sale.”
Dacă, cumva, această poveste începe să sune ca un anumit basm preferat din copilărie despre o mamă vitregă rea și frați cruzi, ați înțeles ideea. Din păcate, totuși, nu va exista nicio zână bună care să salveze această mică albină, și ea nu-și va întâlni niciodată Prințul Fermecător. „Deoarece fiica cea mai mare pitică s-a născut mică și face această muncă, nu are nicio speranță să supraviețuiască iernii și să aibă puii ei”, spune Embry. „Așa că cineva a poreclit acea albină… Cenușăreasa.”
Cartea lui Embry este plină de fapte fascinante ca aceasta despre albinele native din America. Ea a obținut aceste informații printr-o obsesie de mai mulți ani cu albinele native care a dus-o în călătorii de acasă din Seattle la ferme și câmpuri din Maine până în Arizona, unde a vizitat și a intervievat fermieri, grădinari, oameni de știință și experți în albine de diverse feluri în timp ce cerceta pentru cartea sa.
Înțelegerea albinelor native
Pe măsură ce cerceta pentru carte, Embry dădea peste fragmente de informații care o convinseseră că majoritatea oamenilor nu au o înțelegere foarte bună a albinelor noastre native. Ea a spus că majoritatea oamenilor își imaginează o albină ca fiind, în general, unul din două lucruri: „Este fie o albină meliferă, fie este ceva cu fundul dungat care te înțeapă. Ambele sunt greșite. Albinele sunt mult mai mult de atât!”
În primul rând, subliniază ea, multe viespi au fundul dungat și te înțeapă. Viespile, desigur, nu sunt albine deloc. „O mulțime de albine nu au fundul dungat și o mulțime de albine nu înțeapă”, a spus ea. „Niciun mascul de albină nu te poate înțepa. Masculii de albine nu înțeapă deoarece acul este modificat pentru organele reproductive ale femelei. Deci, băieții nu au ace!”
Un alt lucru pe care l-a învățat este marea diversitate de mărime și culoare care există printre albinele native. Unele sunt chiar mai mici decât un bob de orez, a spus ea. „Și unele dintre ele sunt lucioase și violet sau lucioase și verzi și există aceste albine micuțe, frumoase, atât de minuscule încât pentru a le aprecia trebuie să le privești printr-un microscop.” Când faci asta, a spus ea, îți dai seama că arată de parcă ar fi făcute din ceva care arată ca un email negru și galben. „Unele dintre ele erau pur și simplu creaturi surprinzător de frumoase!”
O altă lecție pe care Embry o împărtășește în carte este că majoritatea albinelor native nu trăiesc în colonii într-un stup ca albinele melifere, care din acest motiv sunt numite albine sociale. Deși există câteva albine native care sunt albine sociale, cum ar fi bondarii, aceste colonii durează doar un sezon. La sfârșitul anului, când vremea se răcește, aceste albine mor, cu excepția viitoarelor regine. Ele își găsesc o mică gaură undeva și dorm iarna înainte de a începe noi colonii primăvara.
Majoritatea albinelor native sunt numite albine solitare deoarece își trăiesc întreaga viață singure, a spus Embry. „Vor ieși la un anumit moment al anului, în funcție de tipul de albină; masculii și femelele se împerechează, iar apoi masculii mor în general, deoarece masculii de albine sunt doar pentru împerechere; apoi femelele își vor începe munca. Vor colecta polen și nectar și le vor pune într-o gaură deasupra solului, cum ar fi o vizuină de gândac, sau într-o gaură sub pământ. Și colectează suficient polen și nectar pentru a crește o albină de la ou la adult. Apoi depun un ou pe acea grămadă de polen și nectar, închid gaura și, în majoritatea cazurilor, nu-și mai văd niciodată puii.”
Albinele native și aprovizionarea globală cu alimente
Unul dintre lucrurile despre care Embry s-a întrebat pe măsură ce învăța mai multe despre rolul pe care albinele native îl joacă în polenizare a fost ce s-ar întâmpla cu aprovizionarea globală cu alimente dacă toate albinele melifere din lume ar muri brusc. Dacă s-ar întâmpla asta, s-a întrebat ea, „ar putea albinele sălbatice să preia controlul sau am fi nevoiți să polenizăm merele cu periuțele de dinți?” Răspunsul a fost mai complicat decât credea.
„A existat un studiu care a analizat culturile alimentare globale și dependența lor de polenizatori. Cercetătorii au constatat că 87 de culturi aveau nevoie sau foloseau animale pentru a fi polenizate. Dar cât de mult aveau nevoie acele culturi de animale varia mult mai mult decât aș fi crezut. Unele plante nu puteau produce fructe fără animale care să transporte polenul înainte și înapoi. O mulțime de altele puteau, dar nu la fel de eficient. Nu e ca și cum unele plante ar dispărea neapărat, dar dacă fermierii vor să-și câștige traiul, trebuie să poată obține o recoltă. Și polenizatorii ajută cu adevărat la asta.”
Studiul a ridicat mai multe alte întrebări în mintea lui Embry despre ce s-ar întâmpla dacă lumea ar începe să piardă albine pentru polenizare. Cât teren în plus ar trebui pus în producție? Cât ar costa producția în plus? Ce impact ar avea asta asupra costului alimentelor noastre?
„Impactul lipsei de polenizatori a fost mai complicat decât am crezut că va fi atunci când am început prima dată”, a concluzionat ea.
Sfaturi pentru grădinarii amatori
Este dificil să te gândești la aceste preocupări la scară largă, dar există lucruri pe care grădinarii amatori le pot face pentru a atrage albinele native în peisajele lor și pentru a le ajuta să prospere odată ce ajung acolo. Embry sugerează să vă concentrați pe trei lucruri.
- Unul este pesticidele. Evitați-le a spus ea. „Asta le va face viața mult mai ușoară.”
- Al doilea sunt plantele. „Mi-aș dori să am o plantă universală care să fie excelentă pentru oriunde, dar variază mult de la loc la loc.” În schimb, a spus ea, plantați ceea ce atrage albinele în zona dumneavoastră. Pentru a descoperi care sunt acele plante polenizatoare, Embry sugerează câteva lucruri simple. Unul este să faceți o plimbare într-o zi în care este mai cald de peste 13 grade Celsius și nu bate prea mult vântul și să observați ce plante înfloresc și atrag albinele. Un altul este să plantați o grădină care să aibă plante înflorite în toate anotimpurile, atât plante native, cât și non-native. Unele albine native, a subliniat ea, vor fi active chiar și când încă mai este zăpadă pe jos. Un altul este să alegeți plante care înfloresc la toate înălțimile, de la flori care stau aproape de pământ până la copaci înalți. „Am văzut regine de bondari proaspăt ieșite în brândușe (crocuses)”, a spus ea. „Există albine cărora le place să folosească sălcii și arțari.” Este important să rețineți, a adăugat ea, că deși multe albine sunt specialiste care vor merge doar la un anumit grup de plante, cum ar fi membrii familiilor Asteraceae sau Fabaceae, există multe alte specii de albine care sunt generaliste, și își vor hrăni puii cu polen dintr-o mare varietate de plante. „Știu că în California a existat cineva care a găsit peste 50 de specii de albine pe lavandă de Provence, care nu este nativă, dar albinele o iubeau! Asta din nou susține ideea de a privi în jur și de a vedea ce iubesc albinele în zona dumneavoastră.”
- Al treilea lucru sunt locurile de cuibărire. „Unul dintre lucrurile cheie pe care cred că oamenii le pot face este să se concentreze pe locurile de cuibărire aflate la o distanță de zbor rezonabilă de flori”, a spus Embry. „Albinele foarte mici – cele care sunt mai mici decât un bob de orez – ar putea zbura doar câteva sute de metri de la cuiburile lor la flori.” Albinele solitare cuibăresc în cavități în pământ pe care rozătoarele sau alte viețuitoare le-au săpat sau pe care le sapă ele însele, sau în găuri din bușteni, tulpini sau alte obiecte deasupra solului. „Mulți oameni vor să mulcească totul pentru a ține buruienile la distanță, dar asta poate fi foarte dificil pentru albinele care încearcă să sape găuri în pământ.” Pentru a sublinia punctul ei, Embry a spus că 70% dintre albine cuibăresc în pământ. Acesta este, de asemenea, un lucru la care să vă gândiți atunci când ați putea avea impulsul de a umple găurile create de popândăi. Pentru cele care cuibăresc deasupra solului, un proiect distractiv ar fi construirea unei căsuțe de cuibărit pentru albine. Aceasta poate fi la fel de simplă ca și găurirea unor orificii de diferite dimensiuni într-o bucată de lemn de aproximativ 10×10 cm și montarea ei pe un stâlp.
Dacă oamenii vor pleca de la carte cu o teamă mai mică față de albine și cu un angajament pentru conservarea albinelor, Embry va simți că și-a atins scopul. „Există o gamă incredibilă de albine, și majoritatea dintre ele nu înțeapă, așa că nu trebuie să vă temeți de ele”, a spus ea. Partea de conservare este deosebit de importantă pentru ea.
„Conservarea albinelor este genul de conservare care este incredibil de satisfăcătoare, deoarece puteți dona bani grupurilor care ajută o mare varietate de animale, plante sau mediul înconjurător, și asta este bine, dar adesea nu știți exact ce realizează banii dumneavoastră. Sperați la ce este mai bun. Dar când plantați plante bune pentru polen și nectar, încetați să folosiți pesticide sau salvați câteva dintre acele tulpini, veți vedea aproape sigur albinele. Odată ce începeți să căutați, veți vedea că apare o mare varietate de albine.”
Acest lucru i s-a întâmplat lui Embry când a plantat coreopsis lângă aleea ei anul trecut. „Toată vara m-a făcut să zâmbesc, deoarece treceam pe lângă ele și mă uitam și aproape întotdeauna era vreo albină pe acel coreopsis. Era acolo pentru că, în loc să aleg o plantă pentru frunzișul ei, am ales în mod deliberat o plantă pe care știam că este o bună plantă polenizatoare. Și albinele au venit.”
