Ajungând la Parcul Național Biscayne, cu pădurile sale vaste de mangrove și apele liniștite, este greu de crezut că peisajul calm este atât de aproape de agitatul Miami.
Înființat în 1980, Biscayne protejează unele dintre cele mai rare insule, recife de corali și ape cristaline din țară. De la lamantini din Florida amenințați cu dispariția, la țestoase marine și delfini, nu lipsește viața marină critică care prosperă în interiorul parcului.
Iată 10 fapte incredibile despre Parcul Național Biscayne.
95% din Parcul Național Biscayne este subacvatic
Cel puțin 95% din Parcul Național Biscayne este situat sub apă, ceea ce reprezintă mai mult decât orice alt parc național din Statele Unite.
La 172.971 de acri, parcul este de fapt cel mai mare parc marin protejat din sistemul de parcuri naționale, ajutând la protejarea unora dintre cele mai esențiale creaturi marine ale lumii pentru menținerea biodiversității și a echilibrului ecologic.
Majoritatea vizitatorilor parcului optează pentru activități acvatice precum caiacul, snorkelingul, plimbările cu barca și scufundările.
Cel puțin 600 de specii de pești nativi trăiesc în Parcul Național Biscayne
Pe lângă o listă impresionantă de păsări acvatice neo-tropicale, mamifere marine și insecte, Parcul Național Biscayne găzduiește cel puțin 600 de specii de pești nativi—cu mai multe fiind descoperite în permanență. Aceștia includ pești considerați de mare valoare pentru pescuitul recreativ, cum ar fi Pagrus pagrus și Epinephelus morio, dar și specii mai rare cu protecție specială, cum ar fi peștele-spadă, sturionul și rechinii.
Parcul este amenințat de peștele-leu invaziv
Nu toți peștii parcului sunt neapărat buni pentru ecosistem. Peștele-leu, de exemplu, este o specie invazivă originară din oceanele Indian și Pacific care s-a stabilit în apele Atlanticului din Parcul Național Biscayne undeva în jurul anului 2008.
Peștii-leu reprezintă o problemă în principal deoarece au foarte puțini prădători naturali în Oceanul Atlantic, dar sunt și prădători vorace care concurează pentru habitat și resurse alimentare cu peștii nativi esențiali ecologic. De asemenea, sunt periculoși pentru oameni datorită spinilor lor veninoși.
Conservarea parcului are un trecut dramatic
Inițial, protejarea terenului care este acum Parcul Național Biscayne s-a dovedit a nu fi o sarcină ușoară. În anii 1950, când americanii au început să ia mai multe vacanțe și să se mute în statul Florida, valorile proprietăților au început să crească la un ritm nesustenabil. Dezvoltatorii au venit cu un plan de a draga 8.000 de acri de fundul golfului și un canal adânc de 40 de picioare (aproximativ 12 metri) pentru a crea un nou port industrial major.
Un grup local de ecologiști a trecut rapid la acțiune cu un contra-plan pentru a crea în schimb un parc național care să protejeze zona și fauna sălbatică ce trăia acolo.
Ceea ce a urmat a fost o dispută de aproape un deceniu între cei care doreau dezvoltarea terenului și cei care doreau să-l protejeze, culminând cu aducerea buldozerelor de către dezvoltatori pentru a „strica” o parte din zonă (o secțiune a parcului cunoscută și astăzi sub numele de „autostrada răutății„).
Sprijinul public pentru parcul național a fost pur și simplu prea puternic, totuși, iar legea pentru protejarea Biscayne ca monument național, și în cele din urmă parc național, a fost semnată de Președintele Lyndon B. Johnson în octombrie 1968.
Protejează o parte din singurul recif de corali viu din Statele Unite Continentale
Parcul Național Biscayne are responsabilitatea importantă de a gestiona o porțiune din ultimul recif de corali viu din Statele Unite continentale, care este, de asemenea, a treia cea mai mare barieră de recif de pe Pământ.
Din păcate, nu numai că reciful de aici suferă din cauza problemelor de mediu precum încălzirea apelor și poluarea cu nutrienți, dar Serviciul Parcurilor Naționale și Departamentul de Interne (DOI) au fost criticați pentru că nu au reușit să protejeze adecvat reciful.
În decembrie 2020, Asociația pentru Conservarea Parcurilor Naționale (NPCA) a dat în judecată DOI și Serviciul Parcurilor Naționale pentru întârzierea acțiunilor de eliminare treptată a pescuitului comercial pentru a proteja resursele naturale din parc, lucru pe care NPCA a declarat că primii au fost de acord să-l facă încă din 2014.
Pădurea vastă de mangrove a parcului ajută la menținerea apei curate
Pe malul golfului, Biscayne se mândrește cu una dintre cele mai lungi întinderi continue de mangrove sălbatice rămase pe coasta de est a Floridei. Datorită sistemelor lor de rădăcini impenetrabile, mangrovele ajută la încetinirea fluxului de apă de pe uscat în golf, permițând sedimentelor să se depună și menținând astfel apa curată și limpede.
Aceste plante rezistente oferă, de asemenea, adăpost, zone de reproducere și zone de cuibărit pentru organisme, atât sub suprafața apei, cât și în ramurile lor.
Există cel puțin 50 de epave conservate sub apă
Traseul Patrimoniului Maritim, un traseu arheologic subacvatic unic accesibil fie prin scufundare, fie prin snorkeling, prezintă șase dintre cele 50 de epave ale parcului. Cele șase epave acoperă aproape un secol, de la Arratoon Apcar, care s-a scufundat în 1878 și Erl King, care s-a scufundat în 1891, la Lugano în 1913 și Mandalay în 1966.
Traseul marin include, de asemenea, Farul Fowey Rocks, cunoscut și sub numele de „Ochiul Miami”, construit în 1878 la doar câteva sute de yarzi de locul unde Arratoon Apcar a eșuat în același an.
Biscayne protejează patru ecosisteme distincte
Parcul Național Biscayne este format din patru ecosisteme separate, fiecare constând dintr-o comunitate diferită de organisme și un mediu fizic: partea cea mai nordică a parcului (formată din reciful de corali), secțiunea Florida Keys, extinderea sudică a golfului și pădurea de mangrove de-a lungul liniei principale de coastă.
Parcul Național Biscayne este un sanctuar pentru plante protejate federal
Biscayne are peste 60 de specii de plante listate ca amenințate sau pe cale de dispariție la nivel de stat. În plus, floarea jacquemontia de plajă este considerată pe cale de dispariție conform standardelor federale, iar iarba de mare Johnson este considerată amenințată.
Cactusul semafor, din care parcul conține cea mai mare populație cunoscută din lume, este în prezent candidat pentru Legea Speciilor pe Cale de Dispariție.
Unele dintre cele mai periclitate specii de animale din lume trăiesc în interiorul parcului
Cel puțin un nevertebrat marin, coralul stâlp, este considerat rar și pe cale de dispariție de statul Florida, alături de un pește pe cale de dispariție la nivel federal (peștele-fierăstrău cu dinți mici) și doi fluturi pe cale de dispariție la nivel federal (fluturele albastru din Miami și fluturele coada-rândunicii Schaus).
Există, de asemenea, o serie de reptile pe cale de dispariție, inclusiv patru specii de țestoase marine, precum și mamifere marine și terestre, cum ar fi lamantinul din Florida și șoarecele de bumbac din Key Largo.
