Își amintesc veverițele de oameni?

Veverițele recunosc oamenii pe care îi văd ca o sursă de hrană — în special, oamenii care le-au oferit hrană sau nuci în trecut. Aceste rozătoare inteligente au într-adevăr o memorie excelentă, iar deoarece oamenii le-au invadat habitatele, veverițele s-au obișnuit cu comportamentul uman. De fapt, veverițele se tem de obicei mai puțin de ființele umane decât de alte animale.

Veverițele nu numai că recunosc ființele umane; ele pot fi și antrenate să vină după hrană atunci când aceasta le este oferită constant. Totuși, asta nu înseamnă că ar trebui să le oferi hrană constant. Veverițele sunt în continuare animale imprevizibile, cu o forță și o viteză surprinzătoare, iar ghearele lor ascuțite și comportamentele naturale le fac companioni nepotriviți pentru oameni.

Cât de bună este memoria unei veverițe?

Destul de mulți cercetători au fost surprinși de ceea ce pot realiza veverițele. Aceste rozătoare folosesc de fapt un „limbaj” destul de complex între ele, care include multiple sunete ce exprimă o gamă largă de idei.

La Universitatea Exeter, oamenii de știință au implicat veverițele cenușii în rezolvarea unei probleme dificile pentru a găsi o alună gustoasă. Aproape doi ani mai târziu, veverițele își aminteau cum să rezolve problema și puteau parcurge un labirint în timp record. Cu alte cuvinte, veverițele nu numai că puteau rezolva problema, dar își aminteau și soluția după 22 de luni.

Pe lângă o memorie grozavă, veverițele sunt suficient de inteligente încât să înșele alte veverițe și căutători de hrană care ar putea să le vâneze mâncarea. Un studiu a constatat că veverițele care își fac griji că animalele le fură mâncarea se vor preface că sapă și își ascund nucile — și apoi, mai târziu, își vor ascunde efectiv nucile în secret. Apoi își amintesc (în cea mai mare parte) unde să-și găsească nucile la o dată ulterioară.

Pe lângă localizarea nucilor pe care le-au îngropat, veverițele își organizează hrana stocată în „bucăți”. Cu alte cuvinte, o veveriță va îngropa ghinde într-un loc, alune într-un alt loc și așa mai departe. Această tehnică, numită depozitare dispersată (scatter-hoarding), necesită multă capacitate cerebrală pentru a organiza, depozita și a-și aminti locația hranei îngropate.

Inteligența și memoria veverițelor le fac ușor să determine dacă ființele umane sunt prieteni sau dușmani și să-și amintească ceea ce au învățat despre mediul lor.

Comportamentul veverițelor cu oamenii

Veverițele se apropie rar de oameni pentru a interacționa cu ei, dar în zonele urbane, s-au obișnuit cu ideea că oamenii nu sunt de obicei amenințători. Potrivit unui studiu, veverițele notează dacă vecinii lor umani se află pe o potecă sau nu și răspund în consecință. Când oamenii erau pe potecă, veverițele îi ignorau, dar când oamenii se întorceau și se uitau la veverițe și începeau să se apropie de ele, veverițele fugeau rapid.

Există mai multe cazuri documentate în care veverițe orfane au fost crescute de oameni și apoi, în majoritatea cazurilor, eliberate în sălbăticie. Deși veverițele născute în sălbăticie s-ar putea să nu fie deosebit de prietenoase, ele par să-și amintească de gazdele lor umane. În unele cazuri, chiar se întorc pentru a se reconecta cu salvatorii lor umani.

Veverițele sunt, de asemenea, mai mult decât dispuse să se întoarcă la o sursă de hrană iar și iar. Și sunt renumite pentru faptul că sunt dispuse să facă orice pentru a ajunge la o sursă obișnuită de hrană, cum ar fi o hrănitoare pentru păsări.

Ar trebui oamenii să hrănească veverițele?

Experții și iubitorii de animale sălbatice deopotrivă sunt adesea împărțiți de această întrebare. În general, răspunsul este nu, ar trebui să evitați să hrăniți veverițele — sau, cel puțin, să reduceți hrănirea la minimum.

Există o serie de motive pentru a te abține să devii o sursă de hrană pentru aceste rozătoare. În primul rând, hrana de la oameni (hrana „pentru oameni”) s-ar putea să nu ofere suficientă nutriție veverițelor. De asemenea, datorită memoriei lor impresionante, veverițele pot deveni prea încrezătoare și, prin urmare, dependente de oamenii care, ulterior, încetează să mai pună hrană; în acest scenariu, veverițelor le va fi greu să se reajusteze și să se hrănească singure din nou.

Fiind animale sălbatice, veverițele prezintă întotdeauna riscul de a mușca sau zgâria oamenii, chiar și involuntar, și mai ales dacă devin prea confortabile și iau hrana din mâna gazdelor. Un alt risc este că veverițele, la fel ca toate rozătoarele sălbatice, pot purta boli care pot fi dăunătoare pentru oameni și animale de companie. Iar hrănitoarele — deși eficiente în a proteja oamenii de contactul direct cu veverițele — pot face veverițele potențial mai vulnerabile la pericole, cum ar fi pisicile și mașinile, dacă sunt plasate prea aproape de casă.

În ciuda acestei liste, iubitorii curioși de animale încă își încearcă norocul oferind hrană animalelor sălbatice. Dacă totuși hrănești veverițele (împotriva judecății noastre mai bune), pune afară doar nuci crude, nesărate și legume mărunțite și nu hrăni niciodată cu mâna.

În cele din urmă, dacă găsești o veveriță mică într-un cuib, las-o acolo — mama ei este probabil plecată în căutare de hrană. Dacă un părinte nu se întoarce, anunță centrul local pentru animale sălbatice. Nu încerca să transformi veverițele mici în animale de companie — oricât de drăguțe ar fi.