Orașul Utrecht din Olanda a anunțat recent o inițiativă de a construi locuri de joacă la o distanță de până la 200 de metri de fiecare casă. Aceasta ar asigura că fiecare copil din Utrecht se poate juca și își poate desfășura activitatea fizică zilnic.
Un site de știri olandez raportează că vor fi create zone de joacă mai mari pentru cartiere, cu spații mai mici pentru copiii mai mici și facilități sportive pentru tineri. „În plus, locurile de joacă ar trebui proiectate pentru a fi cât mai verzi posibil.”
Consilierul Kees Diepeveen este citat spunând: „Prin noul memorandum pentru spațiile de joacă, răspundem nevoii în continuă schimbare de zone de joacă. Ne propunem un spațiu care să fie în concordanță cu creșterea numărului de copii din oraș – mai verde, mai ludic și rezistent la schimbările climatice.”
PlanetaNoastra l-a contactat pe Martin van Rooijen pentru un comentariu. El este cercetător pedagogic și formator în domeniul jocului riscant și al lucrului cu jocul – o profesie care, din păcate, nu există în SUA. Fiind a lucrat recent în Utrecht, are multe idei utile.
El spune că este un lucru bun că jocul este prioritizat. Este în concordanță cu Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, Articolul 31, care stipulează: „Fiecare copil are dreptul la odihnă și la timp liber, de a se angaja în joc și în activități recreative adecvate vârstei copilului și de a participa liber la viața culturală și la arte.”
Planul Utrecht acordă atenție și jocului incluziv, și creării de posibilități pentru copiii cu dizabilități. Există aspecte ale planului, totuși, pe care van Rooijen se teme că lipsesc. El a declarat pentru PlanetaNoastra:
În mod similar, planul se adresează mai mult preferințelor părinților decât înclinațiilor copiilor către jocul riscant bazat pe natură. Într-un paragraf numit „Înverzire și Cultura Jocului” (tradus din olandeză), raportul „exprimă atât de multe rezerve încât este aproape imposibil” pentru copii să se joace liber. Van Rooijen a continuat, citând o frază care spunea,
„Părinții nu vor întotdeauna ca copiii lor să se întoarcă acasă murdari, sau se tem de riscurile asociate cu jocul în natură.” În loc să conteste aceste perspective, municipalitatea a ales să adapteze și să proiecteze locuri de joacă care să răspundă acestor îngrijorări, ceea ce poate duce din nou la locuri de joacă plictisitoare.
Limita de 200 de metri sună grozav, dar van Rooijen nu este sigur dacă poate fi implementată în mod realist. Ghidurile spun că nu poate fi impusă (probabil pentru că există clădiri în cale), și este permis să se devieze de la acest standard dacă există o justificare suficient de bună — o lacună de care urbanisti pot profita.
Utrecht are 10 districte, și există fonduri pentru a evalua fiecare dintre aceste districte pentru a afla câți copii sunt și unde pot fi instalate spații de joacă. Dincolo de asta, orașul nu a reușit încă să își dea seama cum va plăti construcția. Van Rooijen rămâne îngrijorat că planul nu va fi atât de impresionant pe cât sună.
Sperăm că preocupările lui van Rooijen pot fi abordate încă din stadiul incipient al planificării, iar Utrecht va reuși să-și îndeplinească promisiunea ambițioasă privind locurile de joacă. Cel puțin, este înaintea majorității celorlalte orașe având un astfel de plan. Prea des, copiii sunt cetățeni ignorați ale căror nevoi sunt marginalizate pentru a asigura ca adulții să obțină ce și unde vor cât mai repede posibil. Acest lucru nu este corect, și de aceea planul Utrecht este atât de unic și atractiv.
Site-ul de știri olandez AD spune că proiectul de lege propus va fi „disponibil pentru inspecție” la primăria din Utrecht începând cu 29 iunie. Locuitorii vor putea comenta planul până pe 17 septembrie 2021.
