Într-o postare anterioară, Coronavirusul și Viitorul Străzii Principale, am pledat pentru renașterea cartierelor noastre locale, menționând că, chiar dacă oamenii lucrează de acasă, tot trebuie să iasă din birou. Am citat pe Eric Reguly de la Globe and Mail:
Și pe Sharon Wood de la Public Square:
Această descentralizare a serviciilor a devenit cunoscută sub numele de orașul de 15 minute, unde îți poți face treaba, merge la școală, vedea medicul și te poți distra, toate într-o rază de 15 minute de mers de unde locuiești. Popularizată la Paris de primarul Hidalgo, ideea a fost dezvoltată (înainte de coronavirus) de profesorul Carlos Moreno de la Sorbona. Potrivit lui Natalie Whittle în Financial Times:
Acum prinde în întreaga lume; a fost preluată de primarii C40 ca parte a planului lor de recuperare „Verde și Justă”.
În Portland, Oregon, Planul de Acțiune Climatică al orașului din 2015 are un obiectiv pentru Cartierete Complete, unde 90% dintre rezidenți ar trebui să poată accesa nevoile zilnice non-profesionale pe jos sau cu bicicleta. „Ca parte a acestei inițiative, Portland a transformat peste 145 de kilometri de drumuri aglomerate în pasaje verzi de cartier — unde copacii de pe stradă umbresc trotuarele, iar spațiile verzi oferă drenaj sustenabil și calmarea traficului, și unde există apartamente noi și afaceri la nivelul străzii.”
O idee veche cu un nume nou atrăgător
Nu este nimic cu adevărat nou în această idee; Noii Urbaniști vorbesc despre asta de mult timp, la fel cum și activiștii pentru patrimoniu încearcă să promoveze revitalizarea străzilor principale. Am scris că „Înainte de Walmart și magazinele de tip big box, practic toată lumea făcea cumpărături local. Acum, cu frigiderele noastre mari și minivanele, oamenii se îndreaptă către centrele comerciale pentru produse de bază, și nu există suficientă cerere din partea oamenilor aflați la distanță de mers pe jos pentru a menține magazinele în afaceri.” Am promovat revitalizarea cartierelor ca o modalitate de a scoate oamenii din mașini și de a aborda criza climatică.
Dar coronavirusul schimbă imaginea și adaugă o nouă urgență. Așa cum scrie Patrick Sisson în Citylab, re-branduirea și „adoptarea conceptului de oraș de 15 minute ar putea fi cea mai concisă și mai atrăgătoare modalitate de a reambala ideea ca instrument de recuperare economică post-pandemie.” Sisson citează primarul din Melbourne, Australia, un oraș cu extindere urbană în stil american:
Nu este singura care crede că aceasta este o oportunitate specială. Am scris mai devreme:
Aceasta, am crezut, era șansa de a ne reconstrui comunitățile și chiar structurile economice. Așa cum a menționat primarul din Montreal, când a deschis încă o pistă pentru biciclete: „Vrem să încurajăm oamenii să cumpere local și să uite de Amazon.”
Sau poate nu
Alții nu sunt atât de siguri de concept. Înapoi în Financial Times, Natalie Whittle vorbește cu Anthony Breach, un analist la Centre for Cities, care crede că orașul de 15 minute „ar merge împotriva a ceea ce știm despre viața urbană.” El crede că marile orașe precum Londra vor continua să aibă putere de atracție.
De data aceasta este diferit
Nu sunt atât de sigur că Breach are dreptate de data aceasta; schimbarea nu este doar tehnologică, ci și biologică. Nu sunt nici măcar sigur că are dreptate în privința istoriei sale. Telegraful și telefonul au fost parte a celei de-a Doua Revoluții Industriale între 1870 și 1914, care a creat efectiv biroul, ne-a dat un motiv să mergem acolo și tehnologia de transport pentru a ajunge acolo. Ryan Avent a descris-o în cartea sa Bogăția oamenilor:
Suntem acum la un moment dat în mijlocul celei de-a Treia Revoluții Industriale, revoluția digitală, și s-ar putea foarte bine să trecem printr-o altă schimbare masivă în modul în care lucrăm, trăim și ne organizăm societatea. Se întâmplă doar mult mai repede, datorită unui impuls puternic de la coronavirus.
