Ultimul porumbel călător de pe Pământ a murit acum doar mai bine de 100 de ani. Găzduit la Grădina Zoologică din Cincinnati și numit „Martha”, ea a fost ultimul supraviețuitor al unei specii care a trecut de la a fi una dintre cele mai abundente păsări de pe planetă la una dintre cele mai mediatizate extincții ale sale. Și totul s-a întâmplat în doar câteva decenii, o etapă incipientă a ceea ce mulți oameni de știință consideră acum a șasea extincție în masă a Pământului.
Martha a fost găsită moartă pe fundul cuștii sale pe 1 septembrie 1914, la vârsta de 29 de ani. Se născuse în captivitate la Grădina Zoologică din Cincinnati în 1885, iar oamenii de știință încercaseră cu disperare să o reproducă odată ce situația critică a speciei sale a devenit clară.
Dar era prea târziu, iar 1 septembrie marchează acum extincția porumbeilor călători, care fuseseră unul dintre cele mai emblematice animale din estul Americii de Nord. În 2010, grupul de conservare WildEarth Guardians a declarat 1 septembrie „Ziua Porumbelului Călător” în onoarea morții Marthei.
Porumbeii călători reprezentau odată până la 40% din populația totală de păsări din SUA, conform Instituției Smithsonian, cu o estimare de 3 până la 5 miliarde de exemplare care populau America de Nord când primii exploratori europeni au sosit. Mulți dintre acei exploratori au raportat că au văzut „numere nenumărate” și „mulțimi infinite” de porumbei călători zburând deasupra, cu stoluri considerate a fi atât de mari și dense încât uneori blocau soarele ore întregi.
Cu toate acestea, la începutul anilor 1900, specia aproape dispăruse. Practic, niciun porumbel călător sălbatic nu mai putea fi găsit. Dintr-o dată, Martha părea să fie ultima din specia sa.
Rudele Marthei căzuseră victimele unui duo familiar de amenințări care încă bântuie speciile pe cale de dispariție astăzi: supra-vânătoarea și pierderea habitatului. Deoarece porumbeii călători zburau în stoluri atât de mari și dense, era ușor pentru coloniști și așezători să-i împuște. Vânătorii profesioniști au început să-i ucidă și să-i prindă în masă la începutul secolului al XIX-lea, vânzându-le carnea și penele pe piețele orașelor. În același timp, vastele păduri estice unde cuibăreau porumbeii călători erau defrișate rapid pentru noi ferme și orașe, decimând și mai mult păsările. Cu toate acestea, nu existau legi de conservare pentru a le proteja.
Porumbeii călători sălbatici deveniseră rari până în anii 1890, determinând oficialii guvernamentali să ia în sfârșit în seamă avertismentele mult timp ignorate ale conservatorilor. Una dintre ultimele colonii mari de cuibărire a fost găsită în Petoskey, Michigan, iar Legislatura din Michigan a adoptat o interdicție privind prinderea porumbeilor călători în plasă pe o rază de doi mile (aproximativ 3,2 km) de o zonă de cuibărire. Dar, conform Enciclopediei Smithsonian, legea a fost slab aplicată și a dus la puține arestări. Statul a adoptat apoi o interdicție de 10 ani pentru toată vânătoarea de păsări în 1897, dar până atunci vânătorii oricum nu găseau multe de împușcat.
Din 1909 până în 1912, Uniunea Ornitologilor Americani a oferit 1.500 de dolari oricui putea găsi un cuib sau o colonie de porumbei călători. Nimeni nu a reușit, iar Martha a murit doi ani mai târziu, prevestind o criză de extincție care a continuat să se amplifice în secolul următor. Lista speciilor pe cale de dispariție din SUA include acum peste 2.000 de listări totale, iar Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii listează 9.741 de specii ca „pe cale de dispariție” la nivel mondial și 6.127 ca „critic pe cale de dispariție”.
Toate cele cinci extincții în masă anterioare ale Pământului au avut loc cu mult înainte ca oamenii să evolueze, dar oamenii de știință spun că asistăm la una acum — și s-ar putea să o și cauzăm. Porumbelul călător, alături de alte victime timpurii precum dodo și tilacinul, este acum văzut ca un canar în mină pentru această criză. Este prea târziu pentru a o salva pe Martha și specia ei, dar nu este prea târziu pentru a ne asigura că moartea lor nu a fost în zadar.
Ca un semn oportun de speranță, Grădina Zoologică Națională Smithsonian a anunțat astăzi că unul dintre cele mai pe cale de dispariție animale din SUA se bucură acum de un an „record” de recuperare, cu 50 de pui născuți în 2011. Dihorul cu picioare negre a fost odată considerat dispărut în sălbăticie, dar luna aceasta marchează aniversarea descoperirii unui mic grup rămas în Wyoming. Și acum, datorită eforturilor de conservare informate de povestea de avertisment a Marthei, dihorii cu picioare negre revin.
Mai jos este un tribut muzical adus Marthei de regretatul John Herald, un muzician de folk și bluegrass din New York, din aceeași generație cu Bob Dylan, Pete Seeger și Joan Baez:
Martha a servit mult timp ca simbol pentru amenințarea extincției, dar profilul ei probabil va crește și mai mult. Aceasta se datorează faptului că, așa cum subliniază Proiectul Porumbelului Călător, 1 septembrie 2014 a marcat a 100-a aniversare a morții Marthei — precum și un secol întreg de lecții învățate și implementate în memoria ei.
