Ploile de aprilie, într-adevăr! Aici, în sudul Floridei, cizmele de ploaie au devenit o ținută standard în zilele noastre și, judecând după aplicația mea meteo, și în multe alte locuri. Este greu de crezut că a existat cândva o perioadă în care cizmele de ploaie nu existau, când oamenii ieșeau afară pe vreme umedă și noroioasă cu încălțămintea lor obișnuită. Nici măcar nu a fost atât de demult! Iată, pe scurt, o istorie a cizmei de ploaie, practice, dar mereu stilate.
Cizmele de ploaie și-au făcut prima apariție pe picioarele lui Arthur Wellesley în Marea Britanie la începutul secolului al XIX-lea. Cunoscut și sub numele de Ducele de Wellington, militarul (la fel ca mulți alții din vremea sa) obișnuia să poarte cizme Hessian. Cizmele Hessian, echipament standard în armată, erau făcute din piele, aveau un vârf semi-ascuțit, ajungeau până la genunchi și aveau un ciucure în partea de sus. (Gândiți-vă la Mr. Darcy din „Mândrie și prejudecată”). Gândindu-se că le-ar putea îmbunătăți, Wellesley și-a angajat cizmarul personal să-i facă o variantă doar pentru el. I-a cerut să renunțe la ornamentele din jurul gambei, să scurteze tocul și să taie cizma mai aproape de picior. Rezultatul, cunoscut sub numele de Wellingtons, s-a răspândit rapid în rândul aristocrației britanice, iar numele wellies dăinuie și astăzi.
Cizmele Wellington originale erau confecționate din piele, dar la mijlocul secolului al XIX-lea, un bărbat pe nume Hiram Hutchinson a cumpărat de la Charles Goodyear (care folosea procesul pentru a face anvelope) patentul pentru vulcanizarea cauciucului natural pentru încălțăminte și a început să producă cizme Wellington din cauciuc. Introducerea cizmei Wellington din cauciuc a fost primită cu multă aprobare, mai ales în rândul fermierilor, care puteau acum lucra toată ziua și să aibă în continuare picioarele curate și uscate.
Wellington a devenit și mai populară după Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial. Soldații petreceau adesea ore lungi în tranșeele europene inundate, iar cizmele de cauciuc le permiteau picioarelor să rămână calde și uscate. Până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, bărbați, femei și copii purtau cu toții cizme de ploaie. Hunter Boot, compania însărcinată cu fabricarea cizmelor pentru armata britanică în ambele războaie, continuă să-și vândă cizmele emblematice și astăzi.
Cizmele de ploaie sunt încă numite wellies în Anglia, dar în întreaga lume sunt denumite billy boots, gummies, gumboots și, desigur, rain boots (cizme de ploaie). În Africa de Sud, unde sunt numite gumboots, minerii purtau cizme de ploaie și le foloseau pentru a se ajuta să comunice între ei atunci când vorbitul nu era permis. Minerii au creat chiar și dansuri gumboot (ale căror variații au devenit o formă populară de divertisment astăzi) pentru a nu se plictisi.
Costul mai mic al procesului de fabricație al Wellington le-a făcut încălțămintea standard pentru o varietate de profesii – adesea întărite cu vârf metalic pentru a preveni rănirile. Folosite în fabrici, abatoare, ferme, camere curate pentru electronice delicate, chiar și în medii de fast-food, cizmele de cauciuc sunt pur și simplu practice – și stilate.
În timp ce majoritatea cizmelor de ploaie puteau fi găsite doar în câteva culori (verde oliv, galben, negru) acum 50 de ani, astăzi sunt fabricate în toate culorile (și modelele) curcubeului. Și chiar dacă sunt destul de practice pentru vremea noroioasă și ploioasă de primăvară, cizmele de ploaie pot fi, de asemenea, o declarație de modă colorată – partea luminoasă a unei zile altfel mohorâte.
