Cu câteva zile în urmă, un articol de pe Mic a început să circule pe Twitter. Era intitulat „Aceste 6 țări au cele mai mari șanse să supraviețuiască unui colaps societal cauzat de schimbările climatice„. Nu este tocmai o surpriză că oamenii au fost interesați. De la fumul incendiilor de vegetație care se întinde pe continente la inundațiile catastrofale din întreaga lume, titlurile recente ne-au oferit cu siguranță tuturor o imagine a ceea ce ne-ar putea rezerva viitorul dacă nu reducem rapid emisiile de carbon.
Este de înțeles că oamenii sunt nervoși. Și este aproape inevitabil ca toți – indiferent unde ne aflăm în lume – să ne imaginăm un loc unde putem merge, care este sigur. Din păcate, viața nu este atât de simplă.
Și criza climatică cu siguranță nu este atât de simplă.
Inspirația pentru articolul din Mic a venit de la un nou studiu, realizat de Nick King și Aled Jones de la Global Sustainability Institute și publicat în revista Sustainability. Articolul în sine – „An Analysis of the Potential for the Formation of ‘Nodes of Persisting Complexity’” (O analiză a potențialului de formare a „nodurilor de complexitate persistentă”) – a susținut că oferă o alternativă mai puțin problematică la studiile anterioare care au dezvoltat conceptul de „bărci de salvare pentru colaps” (collapse lifeboats), sau comunități intenționate mici, concepute pentru a rezista potențialelor eșecuri catastrofale ale ordinii mondiale actuale. A făcut acest lucru analizând un set de criterii pentru țări întregi despre care cercetătorii au postulat că le-ar pune într-o poziție relativ avantajoasă în cazul în care complexitatea sistemelor noastre economice și sociale actuale, consumatoare de energie, ar începe să se destrame.
Printre factorii analizați s-au numărat capacitatea de a crește producția agricolă în raport cu populația, disponibilitatea resurselor de energie regenerabilă, starea protecțiilor ecologice și robustețea guvernanței și a măsurilor anti-corupție. Toți acești factori pot juca, fără îndoială, un rol în reziliență în cazul unui scenariu catastrofal. Alți factori, însă, par hotărât problematici – de exemplu, capacitatea unei națiuni de a se izola de restul lumii.
Se pare că presupunerea este că comunitățile sau națiunile noastre vor fi mai puternice dacă ne putem izola de alții care se confruntă cu dificultăți. Și se pare că tot această presupunere a dus la toate acele știri care promovau o „listă” de locuri unde oamenii pot fugi pentru a supraviețui.
După cum a remarcat Josh Long, profesor la Southwestern University, încadrarea acestor povești merită o mare atenție – un fapt care este deosebit de pertinent, având în vedere ceea ce știm despre cine este și cine nu este responsabil pentru majoritatea emisiilor istorice:
Între timp, Heather Murphy de la The New York Times a vorbit cu o mulțime de oameni de știință care au pus la îndoială totul, de la supra-accentuarea statelor insulare la însăși ideea că migrația în masă este dăunătoare pentru o țară. Și acestea sunt cele trei puncte unde scepticismul meu este cel mai puternic:
În primul rând, țările sunt în întregime alcătuite din construcții. Dacă sistemul global se destramă în măsura în care postulează acest studiu – pare o presupunere destul de mare că Statele Unite vor rămâne atât de unite pentru mult timp, de exemplu. Ca atare, dacă există valoare în studierea unei astfel de reziliențe, ar avea mai mult sens să ne concentrăm pe comunități sau bioregiuni – cu granițele politice actuale fiind considerate relativ temporare.
În al doilea rând, însăși noțiunea că izolarea este o forță pare hotărât discutabilă. Așa cum i-a spus Linda Shi, profesoară la departamentul de urbanism și planificare regională de la Universitatea Cornell, publicației The Times, este un concept care ar putea stârni impulsuri xenofobe (și, probabil, autoritare?). În ciuda tendinței culturii noastre de a se concentra pe supraviețuirea în buncăre și pe acumularea individuală de resurse, așa cum a arătat pandemia recentă, reziliența provine din conexiunea socială și dorința de a ajuta – nu din retragerea în colțurile noastre.
Și în al treilea rând, s-ar putea să-mi fi scăpat în cercetare, dar nu pare să existe prea mult accent pe cine – în cadrul fiecărui „nod de complexitate” – chiar ajunge să supraviețuiască. Având în vedere inechitățile sociale uriașe existente în Statele Unite, de exemplu, este destul de ușor să ne imaginăm un scenariu de complexuri de supraviețuire închise, cu cei mai puțin norocoși lăsați afară în frig – metaforic vorbind.
De asemenea, merită remarcat faptul că presupunerea că „buna guvernanță” în stil occidental este ceea ce vom avea nevoie pe viitor este, în cel mai bun caz, discutabilă. Ce-ar fi dacă, în schimb, ne-am uita la națiuni unde cunoștințele indigene și conceptele de putere erau încă relativ respectate și sprijinite?
Pentru a fi corect, o mare parte din problema mea cu această discuție are mai puțin de-a face cu intenția cercetării originale – există valoare în studierea a ceea ce face comunitățile sau națiunile rezistente – și mai mult cu modul în care a fost prezentată și apoi, inevitabil, reprelucrată de către canalele de știri. Pentru că, odată ce sapi în cercetare, autorii înșiși notează că bazarea pe locații izolate de supraviețuire s-ar putea să nu fie cea mai bună cale de urmat:
Presupunând că a răspuns la reacția negativă, Jones, co-autorul studiului, a declarat pentru The Times că oamenii trăgeau o lecție greșită din cercetarea sa:
Nu există nicio îndoială că amenințările climatice vin – și are sens să studiem scenarii catastrofale. Dar concentrarea pe „nodurile de complexitate persistentă” într-o lume care se destramă a fost, inevitabil, interpretată de mulți ca o listă de posibile rute de evadare.
Când lucrurile se precipită, știu că eu, personal, aș prefera mult mai mult să trăiesc într-o societate colaborativă, echitabilă și orientată spre justiție, care lucrează cu vecinii săi pentru a îmbunătăți viața tuturor – nu ascunzându-mă pe o insulă guvernată de un regim izolaționist. Din fericire, acest tip de societate colaborativă și orientată spre soluții este exact ceea ce avem nevoie pentru a preveni colapsul să se întâmple în primul rând.
Hai să ne apucăm de treabă.
