De când Kate Yoder și-a scris articolul în Grist, „Footprint Fantasy,” a existat o avalanșă de articole care numesc calcularea amprentei de carbon o conspirație corporatistă fără sens. Sau poate că totul a început cu s.e. smith în „The Personal Will Not Save You.” Mai recent, Whizy Kim în Refinery 29 scrie „Individuals Can’t Heal The Climate When Capitalism Is The Virus.” Michael Mann, George Monbiot, toată lumea spune că amprentele noastre de carbon nu contează. Am discutat acest lucru mai devreme în „Apărarea amprentelor de carbon,„, dar având în vedere zgomotul din ultima vreme, revin la subiect.
Într-una dintre cele mai extreme ediții, Lauren Thomas de la Universitatea Queens scrie „Stop The Narrative That Climate Change is Caused By You & Me.”
Ea susține că am fost toți înșelați și distrași și că „un vot pentru energia verde va face mai mult pentru a salva planeta decât orice încercare de a reduce amprenta individuală ar putea vreodată.”
Ok, știu că campaniile „nu fi un nepăsător” și de reciclare au fost inițiate de corporații care vindeau ambalaje de unică folosință, dar înseamnă asta că până când toate vor fi interzise pot pur și simplu să arunc cana de Starbucks sau Timmy’s pe jos? Desigur că nu. Așa că port o cană reutilizabilă și refuz să cumpăr ceea ce vând ei.
Nu vreau să o critic pe Lauren Thomas, este doar puțin mai extremă decât unii dintre ceilalți scriitori. Dar este ca și cum ar exista o campanie coordonată, o listă de verificare: „Doar 100 de companii de combustibili fosili au produs aproximativ 70% din emisiile industriale de gaze cu efect de seră.” VERIFICAT. „BP ne-a făcut să facem asta.” VERIFICAT „Este escrocheria reciclării 2.0” VERIFICAT.
Îmi pare rău, tu ai luat decizia de a-ți umple SUV-ul și de a arde benzină, nu Shell Oil. Cu excepția cazului în care fierbi pietre în Alberta, acestea sunt emisii în aval care provin din arderea combustibililor fosili, nu din fabricarea lor.
Desigur, Whizy Kim are dreptate în articolul intitulat inițial „Saying Consumers Can Stop Climate Change Is a Scam,” când observă că guvernele și industria ne-au făcut cumva să facem asta, ne-au încurajat. Ia mașina. Te rog.
Toată vina este a acelor „100 de companii de combustibili fosili care produc 70% din emisii.” VERIFICAT. Așadar, în loc să încercăm să mergem cu bicicleta și să nu cumpărăm benzina lor, trebuie să ne alăturăm luptei vieții noastre. „Cea mai bună modalitate de a-ți reduce amprenta de carbon este să încetezi să mai fii un individ și să devii parte a unei mișcări.”
„BP ne-a făcut să facem asta!” VERIFICAT Apoi există noul studiu la care a făcut referire climatologa Katherine Hayhoe, „‘Don’t Tell Me What to Do’: Resistance to Climate Change Messages Suggesting Behavior Changes,” în care trei cercetători de la Georgia State au făcut un sondaj și au concluzionat că chiar și sugerarea faptului că oamenii își schimbă comportamentul este contraproductiv și îi face să fugă în cealaltă direcție. Sugerarea unor schimbări personale îi face pe cei intervievați foarte, foarte nefericiți. Ar prefera ca altcineva să o facă.
Și iată o surpriză: există o diviziune politică, iar o parte nu are încredere în oameni de știință. „În general, sprijinul pentru diverse acțiuni și credințele pro-climat a fost mai puternic în rândul democraților decât în rândul republicanilor” și „republicanii și independenții au tendința de a răspunde mai negativ în anumite condiții dacă mesajul era atribuit unui om de știință din domeniul climei”. Și când mă plâng vecinului meu că urăsc camioneta lui și că ar trebui interzise, el reacționează și el negativ.
Este atât de absurd, dar există un anumit bun simț acolo. Annie Lowrey a scris un articol excelent în The Atlantic, „All That Performative Environmentalism Adds Up,” (cu subtitlul „Don’t Depersonalize Climate Change” pe care mi l-am împrumutat pentru titlu.)
Ea ne amintește că dacă vrem ca legile să se schimbe și guvernele să reglementeze, este util să conducem, mai degrabă decât să urmăm. „În general, cercetările indică faptul că legile și reglementările funcționează adesea mai bine atunci când reflectă ceea ce o populație face deja sau cum se schimbă deja, mai degrabă decât să încerce să forțeze o populație să se schimbe.”
Știu, se apropie alegerile în SUA. Poate că oamenii încearcă doar să sublinieze importanța votării pentru candidatul mai ecologic și nu vor să sperie pe nimeni cu acest lucru al responsabilității personale. Este absolut adevărat că votarea pentru partidul care crede că „schimbările climatice reprezintă o amenințare reală și urgentă pentru economia noastră, securitatea națională și sănătatea și viitorul copiilor noștri” este mai important decât să sari peste un hamburger. Annie Lowrey înțelege și ea asta și a concluzionat:
Dar, ea conchide că ar trebui să îți savurezi cafeaua într-un recipient reutilizabil în timp ce faci asta. Trebuie să facem ambele lucruri.
