Atunci când Shell a raportat că producția sa de petrol a atins apogeul în februarie, cei mai optimiști dintre noi au fost tentați să sărbătorească acest lucru ca pe un semn promițător al vremurilor. Desigur, gigantul petrolier încă viza să continue să vândă petrol și gaze pentru multe decenii de acum încolo, dar promitea și schimbări către tehnologii cu sonoritate mai curată, cum ar fi încărcarea vehiculelor electrice, vânzarea de energie electrică și bioetanolul.
Așa cum ne-au spus activiștii și jurnaliștii la acea vreme, testul real ar fi cât de rapid compania ar reduce vânzările de combustibili fosili și cât de repede ar intensifica alternativele. Răspunsurile la aceste întrebări încep acum să se contureze odată cu noua Strategie de Tranziție Energetică publicată de Shell, care urmează să fie votată de acționari la Adunarea Generală Anuală a companiei de astăzi. Detaliile nu sunt tocmai frumoase.
Într-o analiză aprofundată pentru ACCR Lobby Watch care pe alocuri pare o lecție magistrală de comentariu sarcastic livrat sub formă de grafice, expertul australian în energie regenerabilă Ketan Joshi a analizat exact de ce Strategia de Tranziție Energetică nu este cu adevărat așa ceva. Probabil cel mai mare truc pe care Shell încearcă să-l facă, spune Joshi, este să ne încurajeze să ne concentrăm pe intensitatea emisiilor, nu pe emisiile absolute.
Joshi a scris pe Medium: „Ei își îngheață afacerea cu combustibili fosili, nu o reduc treptat. Și, așa cum știm, emisiile sunt cumulative. Dacă îngheți la un nivel înalt, decizi activ să înrăutățești daunele climatice. Singura cale de ieșire: să tragem cu toată puterea de acest sistem pentru a-l aduce la zero cât mai repede posibil. Orice altceva provoacă daune evitabile.”
Matematica de bază din spatele acestei strategii este dezvăluită într-unul dintre graficele excelente ale lui Joshi pe care le-a distribuit pe Twitter:
Lucrurile se înrăutățesc. Nu numai că firma încearcă să ascundă continuarea vânzărilor de petrol într-o iluzie de declin, dar folosesc și creșterea în afacerile cu tehnologii mai curate pentru a „dilua” impactul afacerii lor principale. Optimistul incurabil din mine a subliniat adesea că o investiție serioasă din partea giganților combustibililor fosili ar putea ajuta la lansarea anumitor tehnologii verzi.
Așadar, dacă Shell ar reuși cu adevărat să extindă, de exemplu, încărcarea vehiculelor electrice sau afacerea sa cu energie regenerabilă, ar exista anumite beneficii pentru climă în general. Doar că aceste beneficii ar fi puternic umbrite de investițiile lor continue în afacerile obișnuite (business-as-usual).
Există, de asemenea, așa cum subliniază și Joshi, un „dacă” destul de mare în ceea ce privește dacă promisiunile Shell se vor materializa vreodată cu adevărat în acțiune. Luați, de exemplu, promisiunile sale oarecum ambițioase privind Captarea și Stocarea Carbonului (CCS):
Vă faceți o idee.
Joshi este departe de a fi singura persoană îngrijorată că spălarea de imagine ecologică (greenwashing) a Shell este de fapt un efort de a deraia, distrage sau întârzia eforturile pentru intervenții la nivel guvernamental, cum ar fi interdicțiile asupra motoarelor cu ardere internă sau restricțiile privind vânzarea sau producția de combustibili fosili.
Într-un articol publicat în revista Energy Research & Social Science, autorii Dario Kenner și Richard Heede susțin că firme precum Shell și BP—care sunt considerate ușor mai „progresiste” decât Exxon sau Chevron—se află într-un proces mai avansat de perturbare și diversificare. Ca atare, sunt disperate să întârzie tranziția. Subliniind că guvernele au jucat un rol activ în toate tranzițiile energetice anterioare, autorii încadrează eforturile gigantului petrolier de a atinge zero net ca o încercare clară și transparentă de a evita interferența statului la nivel de politici:
Nu numai că acest lucru are sens din punctul de vedere al supraviețuirii instituționale, spun Kenner și Heede, dar are sens și în ceea ce privește interesele financiare imediate ale celor aflați în prezent la conducere—ale căror compensații sunt strâns legate de evaluarea de piață a companiilor lor.
Așadar, da, probabil vom auzi mult mai multe despre companiile petroliere și despre zero net în zilele, săptămânile, lunile și anii următori. Da, unele elemente ale planurilor despre care auzim pot fi chiar bune—luate izolat. Dar va trebui să fim atenți la imaginea de ansamblu. Și asta înseamnă reducerea „plăcintei” combustibililor fosili cât de repede putem.
Voi lăsa ultimele cuvinte la ceea ce mi-a spus editorul de design al PlanetaNoastra, Lloyd Alter, când cercetam viitoarea mea carte:
„Ești ceea ce ești și ești bun la ceea ce ești bun. Kodak a devenit de nerecunoscut după trecerea la fotografia digitală. Iar companiile petroliere nu vor supraviețui tranziției către un nivel scăzut de carbon. Cel puțin, vor fi mai mici și foarte, foarte diferite. Sigur, dacă am vorbi încă despre eficiența resurselor și o tranziție treptată, ar putea avea o șansă. Dar este din ce în ce mai clar că avem nevoie de o schimbare rapidă și o ruptură fundamentală cu trecutul. „Ține-l în pământ” este o idee mult diferită de „folosește ceea ce ai cu înțelepciune”.”
