Compostarea seamănă puțin cu alchimia. Puneți resturi alimentare într-un recipient și, cu ajutorul unor microorganisme și insecte harnice, ajungeți să aveți un sol bogat, utilizabil. Transformarea gunoiului în comoară este o modalitate ideală de a gestiona deșeurile, așa că nu este surprinzător faptul că oamenii de știință specializați în materiale lucrează de ani de zile pentru a dezvolta materiale plastice compostabile. Logica spune că, dacă plasticul ar putea fi compostat în același mod ca resturile alimentare, atunci am rezolva o mare parte din problema poluării globale cu plastic.
Din păcate, materialele plastice rezultate, etichetate ca fiind „compostabile la domiciliu”, nu se descompun nici pe departe la fel de bine cum s-ar spera. Descoperirile recente dintr-un proiect de știință cetățenească din Marea Britanie, numit „The Big Compost Experiment„, au arătat că publicul este extrem de confuz în legătură cu ceea ce este compostabil și ce nu este, și că majoritatea articolelor etichetate ca fiind compostabile la domiciliu (pahare și capsule de cafea, pliculețe de ceai, ambalaje de reviste, șervețele umede, folie alimentară, pungi de cumpărături etc.) nu s-au dezintegrat complet în coșurile de compost private.
Cercetarea, publicată în revista Frontiers in Sustainability și condusă de Danielle Purkiss de la Plastic Waste Innovation Hub din cadrul University College London, este inovatoare prin dependența sa de știința cetățenească pentru a obține o imagine de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă de fapt în gospodăriile private.
În ciuda lipsei de infrastructură pentru gestionarea materialelor plastice compostabile, consumatorii sunt extrem de entuziasmați de acestea, 85% dintre participanții la studiu considerându-le o opțiune mai bună pentru planetă decât materialele plastice convenționale pe bază de combustibili fosili. Producătorii le fabrică într-un ritm tot mai alert, promițând că se vor descompune în compostorul din curtea casei (și sperând ca infrastructura să ajungă din urmă).
Biodegradabil vs. compostabil
„Biodegradabilitatea” se referă la capacitatea unui anumit material de a fi degradat prin activitate biologică, dar nu descrie în ce condiții se întâmplă acest lucru, nici cât timp va dura. „Compostabil” este mai specific, descriind un material care poate suferi degradare biologică într-un loc de compostare, „la o rată consistentă cu alte materiale compostabile cunoscute, fără a lăsa reziduuri vizibil distincte sau toxice”. Compostabilul poate fi considerat o subcategorie în cadrul biodegradabilului.
Cum a funcționat experimentul
Experimentul „The Big Compost Experiment” a fost conceput pentru a testa aceste convingeri. S-a desfășurat din noiembrie 2019 până în noiembrie 2021, cu 9.701 participanți din toată Marea Britanie, care au completat un scurt sondaj despre percepțiile și comportamentele legate de materialele plastice biodegradabile și compostabile. Ulterior, 1.648 de persoane au participat la un experiment real de compostare, plasând unul sau două articole într-un coș de compost sănătos, funcțional (într-o pungă din plasă din plastic ne-biodegradabilă pentru o urmărire mai ușoară), și apoi au oferit informații suplimentare atunci când au fost contactați de cercetători pentru a vedea ce degradare a avut loc. În total, 902 persoane au finalizat experimentul.
Participanții au selectat articole pe care le-au identificat ca fiind compostabile la domiciliu pe baza etichetelor. Acest lucru le-a arătat cercetătorilor că majoritatea oamenilor sunt destul de confuzi în legătură cu modul de identificare a materialelor plastice compostabile la domiciliu. Din studiu:
Dintre articolele care au fost identificate corect ca fiind compostabile la domiciliu, 59% nu s-au degradat complet în compostoarele exterioare cu recipient închis (cea mai comună variantă), 11% încă prezentau mici fragmente, iar 30% au raportat că nu au rămas resturi (sau nu au putut fi localizate). Diferite tipuri de compostoare au avut rezultate similare. În mod curios, durata variabilă a timpului de compostare (de la 3 la 21 de luni) nu a afectat prea mult rezultatele; „sănătatea și dinamica” compostorului individual păreau să conteze mai mult.
Ce înseamnă asta?
Materialele plastice compostabile la domiciliu nu se descompun cu succes în scenarii reale de compostare. Producătorii ar putea susține că oamenii „greșesc”, dar acest argument nu ia în considerare „comportamentul real al oamenilor obișnuiți, care au o gamă variată de abilități în ceea ce privește gestionarea compostării”. Dacă ceva este proiectat să se descompună, ar trebui să o facă pentru persoana obișnuită cu cunoștințe limitate despre proces.
În prezent, nu există o modalitate bună de a gestiona materialele plastice compostabile. Digestorii anaerobi (DA), care transformă resturile alimentare în sol, nu sunt optimizați pentru a prelua materialele plastice compostabile; acestea sunt de obicei îndepărtate la instalație pentru a preveni contaminarea și sunt trimise la groapa de gunoi sau incinerate, ceea ce crește costurile și creează întârzieri. Din studiu:
Alte cercetări au arătat că materialele plastice etichetate ca fiind biodegradabile și/sau compostabile nu se descompun în experimente simulate în medii de compost, mare sau sol – unele pungi de cumpărături ieșind încă suficient de rezistente pentru a căra o încărcătură de cumpărături după mai bine de trei ani.
Ce trebuie făcut?
Cercetătorii ar dori să vadă o îmbunătățire și o clarificare a etichetării. Pentru început, ar trebui să fie reglementată, ceea ce în prezent nu este cazul. Oamenii au nevoie de ajutor pentru a înțelege „natura materialului compostabil, impactul lor asupra mediului și cum să le elimine corect”.
Dincolo de asta, știința materialelor în sine mai are mult de parcurs. Cercetătorii scriu că „mixul actual de polimeri compostabili de pe piață nu se va composta fiabil în gama largă de condiții întâlnite în compostarea la domiciliu”, ceea ce arată că este probabil prematur să se facă afirmații de compostabilitate. Da, este dificil să se recreeze „experimente naturale” într-un laborator, dar oamenii de știință trebuie să înțeleagă mai bine condițiile din lumea reală – mai ales că compostul este adesea folosit pentru a îmbogăți solul grădinii și a crește alimente, ceea ce duce la preocupări legate de contaminare.
Cercetătorii recunosc imensitatea acestei provocări. Un material trebuie să fie stabil și inert suficient timp pentru ca un produs să fie transportat și utilizat, și apoi să treacă brusc la a fi hrană pentru microorganisme atunci când vine momentul eliminării. Este o sarcină dificilă.
Între timp, rutele separate pentru compostarea industrială ar putea fi cel mai bun rezultat pentru mediu, dar acest lucru ar depinde de o etichetare corectă și de viabilitatea economică.
Concluzia experimentului „The Big Compost Experiment” este destul de descurajantă: „Compostarea la domiciliu nu este în prezent o metodă de prelucrare a deșeurilor viabilă, eficientă sau benefică din punct de vedere ecologic pentru materialele plastice compostabile sau biodegradabile”. Aceasta se poate referi doar la Marea Britanie, dar este sigur să se aplice aceeași concluzie și Statelor Unite și altor locuri.
Puteți citi întregul studiu aici.
