Prețurile cresc și proviziile se strâng pentru atât de multe lucruri, de la litiu și cupru la cherestea, benzină și chiar nisip. Acum, adăugați uleiul vegetal pe listă. Nu este doar o problemă pentru prăjit acasă — uleiul vegetal intră în atât de multe produse alimentare și chiar în rezervoarele de combustibil.
Unele dintre cauzele lipsei de ulei vegetal sunt de natură ecologică. Producția de ulei de rapiță din Canada, numele mai politicos inventat pentru uleiul de rapiță, a scăzut semnificativ din cauza căldurii extreme și a secetei de pe prerie de anul trecut. Și apoi este uleiul de soia, provenind din țări din America de Sud care s-au confruntat cu secete. În Malaezia, producția de ulei de palmier a fost redusă de o lipsă de muncitori cauzată de COVID-19.
Apoi sunt motivele politice pentru deficite. Ucraina și Rusia dețin 60% din uleiul de floarea-soarelui la nivel mondial, astfel încât prețul s-a triplat, deoarece exporturile lor au fost oprite după invazia Rusiei în Ucraina.
Dar poate cea mai interesantă și surprinzătoare circumstanță este ceea ce s-a întâmplat cu uleiul de palmier – un coșmar pentru PlanetaNoastra încă de la început, cu Robin Shreeves scriind cum acesta pune în pericol urangutanii și cauzează emisii de carbon, Katherine Martinko întrebând dacă boicotarea uleiului de palmier este mișcarea corectă, și Melissa Breyer listând 25 de denumiri ascunse pentru uleiul de palmier. Toată lumea de la PlanetaNoastra a avut ceva de spus despre asta.
Acum, toată lumea vorbește despre Indonezia, cel mai mare producător mondial de ulei de palmier, care a interzis exporturile. Țara produce 59% din oferta globală, dar, potrivit lui Hans Nicholas Jong de la Mongabay, există deficite pe piața internă după ce totul a fost exportat internațional din cauza cererii și a prețurilor ridicate. Președintele indonezian Joko Widodo spune: „Voi monitoriza și evalua implementarea acestei politici pentru ca disponibilitatea uleiului de gătit pe piața internă să devină abundentă, cu prețuri accesibile.”
Nith Coca, Triple Pundit
Producem mai mult decât suficient ulei de gătit pentru a hrăni lumea – problema este că punem prea mult din el în mașinile, camioanele și avioanele noastre, unde face mult mai mult rău decât bine. Este timpul să trecem la un sistem mai durabil.
Scriind în Triple Pundit, Nith Coca a avut o perspectivă interesantă asupra uleiului de palmier indonezian, care a adăugat context politicii globale ce se desfășoară aici. El a notat că „ascensiunea sa inițială ca marfă globală la începutul anilor 2000 nu a fost pentru utilizarea sa în tăiței ramen sau Nutella, ci pentru utilizarea în biocombustibili.” Uniunea Europeană a impus adăugarea de biocombustibili în combustibilul pentru transport, iar importurile au crescut cu 400%.
Mai recent, studii realizate de ONG-ul european Transport and Environment au constatat că „eliberează de trei ori mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât dieselul fosil.” După aceea, UE s-a angajat să reducă achizițiile de ulei de palmier. Și, după cum scrie Coca, acest lucru a cauzat probleme:
În Indonezia, 30% din combustibil trebuie să fie biodiesel, și nu există nicio masă rotundă pentru uleiul de palmier durabil aici. Ar putea proveni din orice tip de plantație, „deci s-ar putea argumenta că toate boicoturile uleiului de palmier și presiunea consumatorilor au dus pur și simplu la arderea uleiului de palmier de conflict în Indonezia, în loc să fie consumat în străinătate.”
În Toronto Star, expertul în alimentație al Universității Dalhousie, Sylvain Charlebois, a sugerat că mandatele privind biocombustibilii ar trebui anulate, dar acest lucru este puțin probabil când toată lumea se plânge de prețurile la benzină. El a concluzionat că lucrurile se vor înrăutăți mult înainte de a se îmbunătăți:
Coca este chiar mai direct:
Sau, așa cum am spus întotdeauna pe PlanetaNoastra: hrăniți oamenii, nu mașinile.
