Casele noastre au devenit bărci de salvare.
În Kansas City, Missouri, acest copil și-a construit un cort peste gura de ventilație cu aer cald pentru a se menține cald. El știe mai multe despre știința construcțiilor decât mulți ingineri;așa cum ne-a învățat Robert Bean, confortul nu este doar o chestiune de temperatură, ci și de îmbrăcăminte (și cea mai mare parte a pierderii de căldură este prin cap, așa că purtarea căciulilor are sens); de sentimente personale (citirea unei cărți bune ajută mult în acest sens); și de Temperatura Medie Radiantă – peretele acelui cort este mult mai cald decât peretele camerei, nemaivorbind că este mai ușor să încălzești spații mici decât mari. Majoritatea caselor noastre nu sunt proiectate pentru asta, așa că copiii trebuie să ia lucrurile în propriile mâini. Chiar și casele mai noi construite conform codului pot avea condens, curenți de aer și zone reci din cauza calității slabe a construcției, sau sunt construite conform standardelor bazate pe „grade-zile” și temperaturi medii, când acum trăim într-o lume a extremelor, nu a mediilor.
Port lenjerie termică în timp ce scriu asta, pentru că oricine a dimensionat centrala mea elegantă nu a luat în considerare această vreme și nu pot ridica temperatura casei peste 16°C. Mulți proprietari au dificultăți în a face față; în Vox, Umair Irgan notează că „frigul sever din această săptămână a scos la iveală faptul că multe clădiri nu sunt atât de bune la a ține aerul rece, și chiar gheața, afară”. În Michigan, guvernatorul le spune oamenilor să își dea termostatele mai jos, pentru că nu există suficient gaz.
Dar unii oameni nu suferă deloc, oameni ca Andrew Michler în Colorado, care și-a proiectat casa conform standardului Passivhaus. Nu este nimic sofisticat sau high-tech, doar multă izolație și un design atent. Acesta este motivul pentru care cuvântul „pasiv” are un anumit sens în Casa Pasivă; ferestrele bune și izolația pur și simplu stau acolo, pasiv, și își fac treaba pentru totdeauna. Încep în sfârșit să îmi placă numele.
Luați-i pe oamenii care locuiesc în această renovare Passivhaus realizată de Baukraft în Brooklyn, de unde provine acest grafic, și care au râs de vortex acum patru ani, nepornind nici măcar căldura până când nu s-a instalat bine.
Trăim într-un timp în care inginerii nu pot ține pasul cu schimbările care se petrec în jurul nostru. În timp ce noi înghețăm în mare parte din America de Nord, oamenii se coc la temperaturi incredibil de ridicate, pe care s-ar putea să le simțim cu toții peste șase luni. Între timp, rețelele de alimentare cu energie electrică și gaz devin nesigure sub presiunea acestor schimbări. Acum câțiva ani, Alex Wilson a pledat pentru designul rezilient:
Se pare că multe dintre strategiile necesare pentru a atinge reziliența – cum ar fi casele foarte bine izolate, care își vor menține ocupanții în siguranță dacă se întrerupe curentul sau apar întreruperi în alimentarea cu combustibil pentru încălzire – sunt exact aceleași strategii pe care le-am promovat de ani de zile în mișcarea construcțiilor verzi. Soluțiile sunt în mare parte aceleași, dar motivația este cea a siguranței vitale, mai degrabă decât simplul fapt de a face lucrul corect. Trebuie să practicăm construcțiile verzi, pentru că ne vor menține în siguranță – o motivație puternică – și aceasta ar putea fi calea pentru a obține în sfârșit adoptarea pe scară largă a unor astfel de măsuri.
Asta era în 2011, și nu pare că am învățat cu adevărat lecții de atunci, chiar dacă în ultimii șapte ani am trecut printr-o litanie de incendii forestiere, uragane, inundații, valuri de căldură, vortexuri polare, furtuni de gheață și mai multe decât ne putem aminti vreodată că s-au întâmplat. Dacă au existat cuvinte prevestitoare, acestea au fost.
Este probabil ca toate standardele climatice pe care le folosim acum pentru a determina cantitatea de izolație necesară să fie probabil irelevante în fața condițiilor în continuă schimbare, din ce în ce mai violente. De fapt, nu sunt sigur că există vreun standard care să poată face față a ceea ce se întâmplă. Cu siguranță, fiecare clădire ar trebui proiectată cu suficientă izolație pentru a face față celor mai reci ierni și celor mai fierbinți veri (izolația ține căldura afară la fel de bine ca și înăuntru). În Australia, chiar și designerii Passivhaus instalează acum aer condiționat.
Dar poate avem nevoie de un standard Casă Rezilientă și mai riguros, care să fie construit din materiale rezistente la mucegai și apă, placări rezistente la foc, energie solară și stocare în baterii. Trebuie să ne adaptăm și să ne rafinăm standardele și clădirile, la condițiile în schimbare. Charlie Wardell de la The Energy & Environmental Building Alliance (EEBA) a descris cum constructorii trebuie să meargă dincolo de simpla izolație:
În zonele supuse furtunilor severe, cum ar fi pe coasta Atlanticului, reziliența include, de asemenea, un nivel aproape obsesiv de impermeabilizare – o casă umedă și mucegăită nu este un loc în care oamenii vor dori să rămână. Un constructor care înțelege acest lucru este Jim Schneider, care construiește în Virginia Beach, unde ploile orizontale, purtate de vânt, sunt frecvente. „Anvelopa trebuie să fie absolut etanșă”, spune el. Asta înseamnă să fie la curent cu cele mai noi detalii de hidroizolare, pe care spune că producătorii și oamenii de știință din domeniul construcțiilor le rafinează constant. „Știința construcțiilor a evoluat destul de mult în ultimii ani, așa că trebuie să te angajezi cu adevărat să ții pasul cu ea”.
Este greu de știut unde se termină.
Dar știu unde ar trebui să înceapă: cu Passivhaus. Fiecare clădire ar trebui să aibă un nivel dovedit de izolație, etanșeitate la aer și calitate a ferestrelor, astfel încât oamenii să fie confortabili în orice fel de vreme, chiar și atunci când se întrerupe curentul. Asta pentru că casele noastre au devenit bărci de salvare, iar scurgerile pot fi fatale.
