Pe 15 februarie, în Austin, Texas, era mai frig decât în Toronto, Canada. Fotografia de mai sus ar putea fi confundată cu ușurință cu Toronto dacă n-ar fi fost indicatorul. În Houston, în timp ce scriu aceste rânduri, 1,3 milioane de oameni sunt fără curent, și nimeni nu are idee când va reveni. Guvernatorul spune că „Multe companii de energie nu au putut genera electricitate, fie că este din cărbune, gaze naturale sau energie eoliană.” Sistemul de alimentare cu apă din Houston este în pericol de a ceda, deoarece oamenii lasă robinetele deschise pentru a împiedica înghețarea țevilor.
Desigur, mulți oameni arată fotografii cu turbine eoliene înghețate și dau vina pe dependența de sursele regenerabile, dar conform lui Will Wade de la Bloomberg, „Deși gheața a forțat închiderea unor turbine exact când un val brutal de frig generează cerere record de electricitate, energia eoliană reprezintă doar 25% din mixul energetic al statului în această perioadă a anului. Majoritatea penelor de curent din timpul nopții au provenit de la centralele alimentate cu gaze naturale, cărbune și energie nucleară, care împreună constituie peste două treimi din producția de energie electrică pe timpul iernii.”
De fiecare dată când există o criză de acest gen, prezentăm același răspuns și susținem designul rezilient. Este unul dintre motivele pentru care ne plac atât de mult designurile super-izolate Casă Pasivă; acestea acționează ca niște baterii termice, menținând căldura înăuntru, sau în afară, timp de zile întregi.
Așa cum a scris Alex Wilson acum aproape un deceniu în Susținerea Designului Rezilient, aceleași idei pe care le promovăm pentru reducerea emisiilor de carbon ne protejează și în momente ca acestea.
În Texas, ca și în majoritatea crizelor, rețeaua electrică și cea de gaze nu pot ține pasul cu cererea crescută, și toată lumea vorbește despre problemele din partea ofertei. Cu toate acestea, pe termen lung, trebuie să vorbim despre reducerea cererii. În 2020, Rocky Mountain Institute (RMI) a publicat Un Cadru pentru Considerarea Rezilienței în Designul și Construcția Anvelopei Clădirilor unde au discutat o nouă metrică, „ore de siguranță,” sau „cât timp o casă poate menține pragurile de confort și siguranță înainte de a ajunge la niveluri nesigure de temperatură interioară. Acest lucru este deosebit de important atunci când se ia în considerare sănătatea și siguranța populațiilor vulnerabile, pe măsură ce evenimentele meteorologice extreme cresc în frecvență.”
Ei au calculat că unei case tipice din anii 1950 i-ar lua opt ore să scadă sub 4.4°C în cazul unei pene de curent, în timp ce unei case conforme cu normele i-ar lua 45 de ore, iar unei Case Pasive i-ar lua 152 de ore. (O casă net-zero ready, un standard promovat în locul Casei Pasive, a rezistat doar 61 de ore). Deși aceste calcule au fost făcute pentru Duluth, Minnesota, trebuie menționat și că pentru un mediu din Texas, Casa Pasivă menține căldura afară la fel de bine cum o menține înăuntru. RMI notează că „deși această cercetare a simulat o pană de curent în timpul unui eveniment cu vreme rece, orele de siguranță sunt relevante și pentru valurile de căldură.”
În principiu, orice se face pentru a izola sau a etanșa o casă funcționează atât pentru frig, cât și pentru căldură. „Eforturile de îmbunătățire a condițiilor meteorologice, cum ar fi etanșarea la aer, creșterea izolației și instalarea ferestrelor pentru furtună, pot ajuta la extinderea timpului în care o clădire menține temperaturi interioare sigure.”
Graficul RMI este o simulare, dar aceasta este situația reală din vârtejul polar din 2014, arătând scăderea temperaturii într-o casă înșiruită renovată la standarde de Casă Pasivă în Brooklyn, unde temperatura exterioară a scăzut brusc, dar în interior, au trecut zile întregi înainte să se deranjeze măcar să pornească căldura. Am notat atunci că „Trăim într-o perioadă în care inginerii nu pot ține pasul cu schimbările care se petrec în jurul nostru. Între timp, rețelele de alimentare cu energie electrică și gaze devin nesigure sub presiunea acestor schimbări.”
Vă amintiți de Uraganul Harvey? Matt Hickman a scris la vremea respectivă că reconstrucția ar trebui să fie mai solidă, mai înaltă, mai inteligentă. La fel ca totul în Texas, problema este mai mare. Texas are parte de multă vreme extremă, de la uragane la valuri de căldură, la inundații, la secetă, și acum și asta.
Dacă ar exista vreun stat în SUA care ar trebui să aibă standarde stricte pentru reziliență, acela ar trebui să fie Texas.
Spunem asta atât de des și de mult timp; am scris într-o postare anterioară despre lecțiile învățate dintr-un vârtej polar:
Între Timp, Într-o Altă Lume
Coincidență, în ziua în care furtuna a lovit Texas, arhitectul britanic Mark Siddall a lansat o provocare proprietarilor de case proiectate conform standardelor Casei Pasive. (Se referă la anul 2021.) „În fiecare zi, dacă postați despre temperatura interioară și exterioară, comportamentul casei și cum vă simțiți, obținem perspective valoroase.” Într-o Casă Pasivă, oprirea căldurii este un joc, nu un dezastru.
