Lapte de caju vs. lapte de migdale: Care este mai ecologic?

În zilele noastre poți face lapte din aproape orice: leguminoase, fructe, cereale, numește-le. Una dintre cele mai populare surse de lapte vegetal este, desigur, nuca – sau, mai precis, drupa.

Laptele de migdale este cel mai popular exemplu în acest sens, deținând cea mai mare cotă de piață dintre toate tipurile de lapte alternativ. Dar nu este singura „nucă” pe care o poți transforma în lichid și pe care o poți turna peste cereale. Există și laptele de caju.

Cele două sunt făcute în aproape același mod și chiar au o aromă similară, deși laptele de caju tinde să fie puțin mai cremos decât laptele de migdale. Unde diferă mult, totuși, este în impactul lor social și asupra mediului. Unul face ravagii într-un ecosistem afectat de secetă, iar celălalt este asociat cu practici de muncă precare.

Vom analiza aspectele bune, rele și urâte ale fiecăruia, astfel încât să poți decide care este mai bun pentru planetă, laptele de caju sau cel de migdale.

Impactul asupra mediului al laptelui de caju

Deși caju-ul este vândut împreună cu nucile, este de fapt sămânța unei drupe. Crește pe copaci care produc fructe și apare din „mere de caju”, fructe false care seamănă cu mănuși de box sau ardei grași roșii.

Arborele de caju, care este veșnic verde, crește doar în zonele tropicale. Caju-ul este cultivat în Brazilia, India, Vietnam, Africa, Asia de Sud-Est și o mică porțiune din sudul îndepărtat al Floridei. Copacii nu sunt adaptați pentru temperaturi sub 10 grade Celsius. Trăiesc în medie 20-25 de ani, iar recolta durează aproximativ trei luni, din februarie până în mai.

Utilizarea apei

Ați auzit de cantitatea absolut uluitoare de apă pe care o beau migdalii? Ei bine, copacii de caju nu sunt cu mult în urma lor, necesitând doar cu aproximativ 12% mai puțină apă. Ceea ce separă caju-ul de migdale – și ceea ce le face mai ecologice, într-un sens – este de unde își obțin apa.

Aproximativ 90% din necesarul de apă al copacilor de caju este acoperit de apa de ploaie (numită și apă „verde”). Zonele tropicale în care cresc oferă apă din abundență, deci nu este nevoie să se epuizeze acvifere vitale, ca în cazul migdalilor.

Pentru a pune în perspectivă consumul lor de apă, caju-ul are nevoie de mai mult H2O decât ovăzul, nuca de cocos, soia și orezul la un loc, dar totuși mai puțin decât migdalele și laptele de vacă.

Utilizarea terenului

Caju-ul crește pe copaci veșnic verzi, în principal în Sudul Global. Coasta de Fildeș produce cea mai mare cantitate la nivel mondial, urmată de India, Vietnam, Burundi, Filipine și Tanzania. Copacii de caju au fost introduși pentru prima dată în Coasta de Fildeș în jurul anului 1959 și au fost plantați în primul rând pentru a combate defrișările și a preveni incendiile în zonă. Acum, ei contribuie la defrișări prin cererea de defrișare pentru noi zone agricole și concurează cu alte culturi profitabile precum shea, bumbacul și mango.

În timp ce copacii de caju au ajutat inițial la reducerea eroziunii solului în Coasta de Fildeș, acum compromit calitatea solului, deoarece sunt cultivați în monoculturi extensive care epuizează nutrienții și fac solul mai puțin fertil. Mai mult, odată cu neregularitățile precipitațiilor și creșterile de temperatură cauzate de schimbările climatice care amenință sănătatea culturilor, fermierii devin din ce în ce mai înclinați să-și protejeze caju-ul cu pesticide și fertilizatori.

Un studiu din 2020, realizat pe fermieri de caju din trei zone de producție ridicată din Coasta de Fildeș, a relevat că 69% au folosit produse agrochimice pe culturile lor.

Emisiile de gaze cu efect de seră

SUA este principalul importator de caju la nivel mondial, colectând anual aproape 100.000 de tone metrice, în principal din Vietnam, Thailanda și India. Este suficient să spunem că distanțele de transport ale alimentelor se acumulează, la fel și emisiile de gaze cu efect de seră.

Din fericire, caju-ul crește pe copaci care absorb în mod natural dioxidul de carbon, compensând parțial emisiile provenite din distribuție. Mai mult, subprodusele miezurilor de caju pot fi utilizate ca biocombustibil și pentru un tip de furaj pentru animale care s-a dovedit că reduce drastic emisiile de metan din agricultura animală.

Impactul social

Principalul motiv pentru care oamenii boicotează caju-ul astăzi este din cauza condițiilor precare de muncă asociate cu cultivarea sa. Munca copiilor este răspândită în industria caju-ului, care este cunoscută pentru programul lung și salariile mici. În 2013, The Guardian a raportat că lucrătorii din industria caju-ului din India câștigau doar 0,40 USD pe zi, expunându-și mâinile la lichid coroziv în procesul de decojire.

Din acest motiv, caju-ul primește o mențiune specială în clauza „Condiții de muncă” a Standardului Fairtrade pentru Nuci, care prevede că „lucrătorii din unitățile de procesare trebuie să fie protejați în mod adecvat de lichidul de caju”. Conform acestui standard, trebuie asigurate instruire, monitorizare și echipament de protecție corespunzătoare.

Impactul asupra mediului al laptelui de migdale

La fel ca caju-ul, migdalele sunt drupe – nu nuci adevărate – care cresc pe copaci potriviți cel mai bine pentru climate calde. Spre deosebire de caju, cultivat în principal în Sudul Global, 80% din producția mondială de migdale are loc pe plan intern, în centrul Californiei.

Migdalii pot trăi până la 30 de ani – dacă supraviețuiesc incendiilor care transformă tot mai mult porțiuni din regiunea lor afectată de secetă în cenușă – și sunt gata de recoltare între august și octombrie. Migdalele, deși compun cel mai popular tip de lapte vegan în SUA, sunt cele mai criticate pentru consumul lor de apă. Află mai multe despre acest aspect și alte motive pentru care laptele de migdale s-ar putea să nu fie cea mai cel mai ecologic lapte opțiune.

Utilizarea apei

Migdalele decojite necesită, în medie, cu 12% mai multă apă decât caju-ul. Nu pare mult, dar apa „verde” naturală reprezintă doar 58% din amprenta hidrologică, față de 90% în cazul caju-ului. Aproape un sfert din necesarul de apă al migdalelor este acoperit de apă subterană, iar apa subterană scade atât de rapid în California, încât în ultimul secol porțiuni din terenurile agricole ale statului s-au scufundat cu peste 0,6 metri.

După decenii de secetă, California a intrat într-o „urgență de secetă” în 2021. Apa folosită pentru a susține culturile a scăzut la niveluri periculoase, exacerbând o problemă deja în creștere din cauza schimbărilor climatice și a reducerii topirii zăpezii din Munții Sierra Nevada. Guvernatorul Gavin Newsom a îndemnat afacerile și persoanele fizice să-și reducă consumul de apă cu 15% față de 2020. În prezent, Consiliul pentru Migdale din California lucrează spre un obiectiv de reducere a consumului de apă cu 20% până în 2025, conform site-ului său.

Utilizarea terenului

Începând cu 2021, livezile de migdali ocupau 647.500 de hectare numai în California. Sunt cultivate și în Australia, China, UE și Turcia. Migdalii sunt arbori foioși și înfloresc de la jumătatea lunii februarie până la mijlocul lunii martie în Emisfera Nordică. Când sunt înfloriți, florile lor roz împodobesc centrul agricol al Californiei.

Spre deosebire de livezile de caju, nu există dovezi că livezile de migdali înlocuiesc pădurile native în California sau oriunde altundeva. Ceea ce este o problemă cunoscută, însă, este dependența culturii de produse agrochimice.

Un raport din 2018 al Departamentului de Reglementare a Pesticidelor din California a relevat că peste 450 de substanțe chimice, inclusiv câteva derivate din petrol, au fost utilizate pe culturile de migdale în acel an. Aceste pesticide sunt pulverizate pentru a descuraja insecte precum molia de ramură de piersic, un dăunător comun al migdalilor, în timpul sezonului de înflorire, când polenizatorii vulnerabili sunt aduși în regiune.

Deși coniferele nu au nevoie de obicei de fertilizare, adăugarea de azot este benefică pentru soiurile foioase, precum migdalii, și poate duce la randamente mai mari ale culturilor. În Valea Centrală, unde cresc acești migdali, produsele agrochimice acoperă frunzele copacilor ca zăpada. Contaminează apa potabilă și, în trecut, au cauzat erupții cutanate oamenilor.

Emisiile de gaze cu efect de seră

Migdalii absorb în mod natural dioxidul de carbon. Procesul de cultivare și fabricare a laptelui, ținând cont de calitățile lor de sechestrare, echivalează cu aproximativ 0,15 kilograme de emisii de gaze cu efect de seră pe cană. Apoi, trebuie să iei în considerare emisiile provenite din distribuție. Livezile de migdali sunt chiar mai concentrate geografic decât cele de caju, astfel încât distanțele mari de transport sunt aproape inevitabile.

Nu este clar care are o amprentă de carbon mai mică, laptele de migdale sau laptele de caju, dar datele arată că laptele de migdale este câștigătorul clar față de laptele de ovăz, laptele de soia, laptele de orez și laptele de origine animală.

Exploatarea animalelor

Mulți vegani evită produsele din migdale din cauza exploatării animalelor. Atât copacii de caju, cât și migdalii trebuie polenizați pentru a produce fructe, dar industria migdalelor din California este notoriu de dură cu albinele comerciale.

În fiecare an, 1,6 milioane de colonii de albine sunt transportate cu camioanele din afara statului în Valea Centrală din California. Trebuie să se trezească din hibernarea de iarnă – un somn lung esențial pentru menținerea sănătății și imunității – pentru a poleniza migdalii din ianuarie până în martie, adesea după ce copacii au fost pulverizați cu produse agrochimice dăunătoare. Când cercetătorii au efectuat un studiu național în 2016, apicultorii comerciali au atribuit 9% din pierderile de colonii de albine expuse la pesticide.

Care este mai ecologic?

Când compari lucruri similare, nevoile copacilor de caju și ale migdalilor sunt extrem de asemănătoare. Necesită cantități similare de apă și au impacturi comparabile asupra sănătății solului, deoarece trăiesc zeci de ani în monoculturi. De cele mai multe ori, livezile neorganice sunt pline de produse agrochimice care dăunează faunei sălbatice și mediului.

Dar a avea nevoi similare nu înseamnă neapărat că au un impact egal. Migdalii pot bea doar cu 12% mai multă apă decât copacii de caju, dar sunt aproape complet dependenți de acviferele subterane care scad rapid în mijlocul urgența secetei din California. Și în timp ce condițiile precare de muncă pot fi evitate cu certificarea Fairtrade pentru caju, piața migdalelor nu ar supraviețui fără polenizare în masă, care este în mod inerent nesustenabilă.

În cele din urmă, laptele de caju este o opțiune mai ecologică decât laptele de migdale, dar asigură-te că achiziționezi numai soiuri organice și Fairtrade.