Conform Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), termenul „locuri de muncă verzi” se referă la locuri de muncă ce contribuie în mod substanțial la conservarea sau restaurarea mediului, protejând în același timp drepturile și bunăstarea lucrătorilor.
Astfel de roluri pot include locuri de muncă ce protejează biodiversitatea și sănătatea ecosistemelor, reduc consumul de energie, apă și materiale, decarbonizează economia și evită poluarea. Acestea includ profesii din energie regenerabilă, reciclare, producție și design ecologic, transport, remedierea poluării, gestionarea deșeurilor și agricultură, printre altele. Pe măsură ce lumea răspunde la crizele schimbărilor climatice și pierderii biodiversității prin tranziția la surse de energie mai curate, națiunile leagă din ce în ce mai mult locurile de muncă verzi de creșterea economică durabilă.
Locurile de muncă verzi au existat mult înainte de apariția termenului în sine. Primii conservaționiști din secolul al XIX-lea au răspuns degradării crescânde a mediului solicitând mai mult control federal asupra resurselor naturale pentru a asigura utilizarea durabilă a pădurilor, terenurilor și apei și pentru a proteja locurile de o frumusețe naturală deosebită. De-a lungul timpului, acest lucru a dus la instituționalizarea locurilor de muncă orientate spre mediu.
Istoria și politica
Odată cu înființarea Serviciului Parcurilor Naționale în 1916, paznicii de parc gestionau terenurile publice, în timp ce oamenii de știință guvernamentali compilau date și dezvoltau politici pentru utilizarea lor durabilă. Locurile de muncă orientate spre conservare s-au extins în anii 1930 odată cu New Deal, care a combătut șomajul în timpul Marii Depresiuni, în parte, prin proiecte de lucrări publice realizate de Corpul Civil de Conservare. Aceste proiecte – precum plantarea de copaci, îmbunătățirea cursurilor de apă și construcția de trasee și zone de campare – au reflectat prioritățile de conservare și recreere în aer liber ale mișcării ecologiste timpurii.
În timpul celui de-al doilea val al mișcării ecologiste din anii 1960 și 1970, combaterea poluării și protejarea sănătății umane prin reglementare au apărut ca preocupări semnificative. Odată cu crearea Agenției pentru Protecția Mediului și adoptarea unor legi majore de mediu precum Legea Aerului Curat, Legea Apei Curate și Legea Națională de Politică a Mediului, s-au extins profesiile care au contribuit la aplicarea legilor de mediu și elaborarea politicilor, alături de rolurile în știința mediului și remedierea poluării.
Clima, durabilitatea și echitatea de mediu
Conferința de la Stockholm din 1972 a fost prima conferință majoră a ONU privind problemele internaționale de mediu, iar Comisia Brundtland, un deceniu mai târziu, a produs o definiție larg adoptată a dezvoltării durabile. Aceste evenimente au pus bazele importante pentru integrarea dreptului la un mediu sănătos într-un cadru mai larg al drepturilor omului.
În anii 1980, mișcarea ecologistă a început să abordeze disparitățile rasiale și de clasă în protecția mediului și să redirecționeze investițiile dinspre industriile extractive către industrii și practici care abordează echitatea și justiția de mediu. Preocupările crescânde privind problemele globale de mediu, cum ar fi schimbările climatice și pierderea biodiversității, au dus la o recunoaștere mai largă a faptului că provocările sociale și de mediu erau interconectate și că soluțiile necesitau regândirea modelelor tradiționale de creștere economică. Aceasta a inclus o mai mare atenție la modul în care protecția mediului impactează mijloacele de trai ale oamenilor.
Summitul Pământului de la Rio din 1992 a accentuat focusul global asupra dezvoltării durabile ca răspuns la eradicarea sărăciei și distrugerea mediului, rezultând în Convenția Cadru a ONU privind Schimbările Climatice. Cinci ani mai târziu, Protocolul de la Kyoto a devenit primul acord internațional în care țările s-au angajat la mandate individuale de reducere a gazelor cu efect de seră. Aceste evenimente de referință au crescut impulsul global pentru măsuri de durabilitate care au stimulat creșterea locurilor de muncă verzi.
Pe măsură ce industria energiei regenerabile a crescut în urma Protocolului de la Kyoto, guvernele au promovat o serie de „locuri de muncă în energie curată” care apăreau în sector, inclusiv roluri de inginerie în energie regenerabilă, tehnicieni de turbine eoliene și panouri solare, consultanți în eficiență energetică și specialiști în comunicații energetice. Însă accentul crescând pe locurile de muncă în energie regenerabilă a adus și o provocare: depășirea unei lipse de competențe și formare.
Până atunci, lideri ai drepturilor civile precum Van Jones pledau deja pentru o tranziție către energie curată construită în jurul justiției de mediu, asigurându-se că economia verde emergentă prioritizează echitatea rasială și de clasă și formarea profesională. Jones a co-fondat primul corp al locurilor de muncă verzi, a scris o carte intitulată Economia Gulerelor Verzi și, ulterior, a servit ca consilier special pentru locuri de muncă verzi în administrația Obama.
Criza financiară din 2008
Criza economică globală din 2008 a oferit un alt impuls major pentru investițiile în locurile de muncă verzi în SUA. Congresul a adoptat Legea Americană privind Recuperarea și Reinvestirea, care a inclus fonduri de stimulare pentru protecția mediului și infrastructură. În timpul administrației Obama, SUA au mobilizat finanțări masive pentru o „redresare economică verde”, inclusiv un program național de formare a forței de muncă pentru a pregăti oamenii pentru locuri de muncă în sectoarele energiei regenerabile și eficienței energetice.
Aderarea SUA la conceptul de locuri de muncă verzi nu a avut loc izolat. Atenuarea și adaptarea la schimbările climatice au determinat crearea de locuri de muncă verzi în întreaga lume. Un raport din 2008 al UNEP a îndemnat la o mai mare creare de locuri de muncă verzi în economiile în curs de dezvoltare pentru a realiza o Tranziție Justă care să ajute lucrătorii să-și dezvolte competențe pentru locuri de muncă în economia verde emergentă.
Ce este tranziția justă?
Tranziția Justă este un cadru care asigură o trecere mai echitabilă către o economie regenerativă, cu emisii reduse de carbon, prin incluziune socială și eradicarea sărăciei. Protejează drepturile și mijloacele de trai ale lucrătorilor, oferind sprijin și reorientare profesională, după caz.
La nivel internațional, Națiunile Unite au promovat planuri de „stimulare verde” finanțate din fonduri publice pentru a stimula redresarea economică după criza financiară globală din 2008. În 2012, Conferința Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, cunoscută sub numele de Rio +20, s-a concentrat pe economia verde în contextul dezvoltării durabile și eradicării sărăciei.
Fondurile pentru redresarea economică verde au dat rezultate, locurile de muncă verzi înregistrând creștere puternică atât în Statele Unite, cât și la nivel global în anii 2010. Pe măsură ce guvernele orașelor, statelor și naționale au adoptat și extins planurile de durabilitate, oportunitățile de angajare au crescut în energie regenerabilă și eficiență energetică, tehnologie curată și transport ecologic. Biroul Național de Cercetări Economice a raportat că cheltuielile pentru energie regenerabilă au creat aproape un milion de locuri de muncă în SUA între 2013 și 2017. Această creștere a fost reflectată la nivel global, cu o creștere de 5,3% a locurilor de muncă în energie regenerabilă la nivel mondial doar între 2017 și 2018.
New Deal-uri verzi
În 2019, Reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez și Senatorul Edward Markey au prezentat un Green New Deal pentru SUA, un plan inspirat de programele de creare de locuri de muncă din New Deal-ul anilor 1930. Green New Deal solicită tranziția la energie 100% regenerabilă până în 2050, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în întreaga economie a SUA și crearea de locuri de muncă bine plătite în industriile de energie curată.
De asemenea, include un accent puternic pe justiția socială: combaterea sărăciei, inegalității veniturilor și discriminării rasiale, o parte majoră a investițiilor climatice mergând către comunitățile de culoare și comunitățile cu venituri mici care suferă impacturi disproporționate din cauza poluării și dezinvestiției. Solicită formare profesională și sprijin pentru cei mai afectați de tranziția către energie curată, cum ar fi lucrătorii din industriile combustibililor fosili.
La sfârșitul anului 2019, UE și-a anunțat propriul Pact European Verde, care a prezentat un plan ambițios de acțiune pentru neutralitatea climatică în UE până în 2050. Planul a pus accentul pe o trecere la o economie circulară, decarbonizarea sectoarelor energetic și al transporturilor, tranziția la sisteme agricole mai durabile și sprijinul tehnologiilor prietenoase cu clima.
În aprilie 2021, Parlamentul European a adoptat elementul central al Pactului Verde European: o lege climatică de referință care include investiții masive în locuri de muncă ce contribuie la decarbonizare și oferă finanțare pentru realizarea unor astfel de activități în altă parte în lume, inclusiv crearea de locuri de muncă verzi în Africa.
Viitorul locurilor de muncă verzi
În 2021, administrația Biden a propus 2 trilioane de dolari pentru cheltuieli de infrastructură care se concentrează pe acțiunea climatică. De la energie regenerabilă la sisteme de producție, agricultură și tranzit mai ecologice, administrația a legat clima și crearea de locuri de muncă în moduri fără precedent. De asemenea, planurile economice din Europa și Asia conțin prevederi semnificative pentru combaterea schimbărilor climatice, protejarea biodiversității și generarea de locuri de muncă verzi.
Dar perspectivele pentru locurile de muncă verzi în economiile în curs de dezvoltare ale lumii? În ianuarie 2021, Banca Mondială a avertizat că între 119 și 124 de milioane de oameni ar putea cădea în sărăcie. Pe de altă parte, programele de redresare verde dețin potențialul pentru câștiguri considerabile de locuri de muncă – până la 42 de milioane în plus la nivel mondial până în 2030, conform Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă.
Cheia va fi să ne asigurăm că programele de creare de locuri de muncă verzi respectă promisiunea unei tranziții juste. Dacă economiile în curs de dezvoltare nu pot accesa resursele suficiente necesare pentru a dezvolta complet infrastructura verde, potențialul unui sistem economic durabil va fi diminuat.
Multe țări în curs de dezvoltare au alocat deja fonduri de redresare proiectelor verzi – energie regenerabilă și eficiență, infrastructură de apă curată, sisteme de transport cu emisii reduse de carbon și restaurarea sistemelor naturale. Pe măsură ce tot mai multe națiuni se angajează la reduceri masive ale gazelor cu efect de seră până la mijlocul secolului, oportunitățile într-o forță de muncă verde vor continua să se extindă.
