Ceea ce este cu adevărat necesar este o schimbare în cultura alimentară americană.
Interzicerea paietelor a câștigat un impuls impresionant în ultimul an. De la Seattle, care s-a angajat să interzică paietele în oraș până în 2020, Disney declarând că va elimina paietele și bețișoarele de plastic până anul viitor, și San Francisco, care spune nu chiar și paietelor bioplastice, la Starbucks remodelându-și paharele pentru a nu mai necesita un pai și Alaska Airlines eliminându-le din serviciile de catering, este o tendință majoră acum, ajutată de hashtag-uri atrăgătoare precum #stopsucking.
Lonely Whale este grupul care a militat pentru interzicerea paietelor în Seattle. Ca mulți alții din sfera activismului de mediu, consideră paietele ca fiind un „plastic de poartă”. Cu alte cuvinte, odată ce oamenii își dau seama cât de ușor este să înceteze utilizarea paietelor, vor fi motivați să elimine alte materiale plastice de unică folosință din viața lor. Directorul executiv al Lonely Whale, Dune Ives, a declarat pentru Vox.
Dar cât de realist este faptul că toate materialele plastice de unică folosință ar putea fi înlocuite cu alternative non-plastice? Gândiți-vă un moment. Cutii de suc căptușite cu plastic și pahare de cafea de luat la pachet, cutii de sushi și alte recipiente pentru alimente de luat acasă, pahare de supă din polistiren cu capace, tacâmuri de unică folosință, fie vrac, fie legate cu un șervețel de hârtie într-o pungă subțire de plastic, pliculețe de condimente, băuturi îmbuteliate, orice alimente ambalate pe care le consumi în deplasare, cum ar fi humus și biscuiți și fructe sau legume pre-tăiate – acestea sunt doar câteva dintre articolele din plastic pe care oamenii le folosesc în mod regulat. A scoate plasticul din aceste lucruri ar fi o sarcină monumentală și, sincer, nerealistă.
Ceea ce trebuie să se schimbe în schimb este cultura alimentară americană, care este forța motrice reală din spatele acestei deșeuri excesive. Atunci când atât de mulți oameni mănâncă în deplasare și înlocuiesc mesele la masă cu gustări portabile, nu este de mirare că avem o catastrofă a deșeurilor de ambalaje. Atunci când mâncarea este cumpărată în afara casei, necesită ambalaje pentru a fi curată și sigură pentru consum, dar dacă o pregătești acasă și o mănânci într-o farfurie, reduci nevoia de ambalaje.
Într-un articol pentru Huffington Post, intitulat „Putem interzice paietele de plastic, dar obiceiurile alimentare ale Americii sunt adevărata problemă”, Alana Dao condamnă o cultură a „agitației”, care se infiltrează în toate nivelurile industriei alimentare:
Acest lucru nu se întâmplă la fel de mult în alte țări, unde mâncatul departe de o masă este dezaprobat. În Japonia, este considerat necivilizat și neigienic. În Italia, ora mesei este sacră și viața se învârte în jurul orelor când cineva se așază la masă. Orașul Florența a interzis recent oamenilor să mănânce pe stradă, o măsură controversată atribuită oamenilor nepoliticoși „care trebuie gestionați mai bine”. Dao citează-o pe Emilie Johnson, o americancă care își crește fiicele în Franța:
Îmi dau seama că ambele opțiuni de aici par formidabile, fie că este vorba de tranziția tuturor ambalajelor de unică folosință la alternative biodegradabile, compostabile, reutilizabile, fie de schimbarea mentalității întregii națiuni față de hrană. Dar prima, deși ar fi o îmbunătățire majoră față de situația actuală, este doar o soluție paliativă. Necesită în continuare un consum vast de resurse, energie necesară pentru prelucrare într-un produs utilizabil, servicii de colectare a deșeurilor și reciclare (despre care știm că nu funcționează) sau compostare la scară industrială (de asemenea, consumatoare de energie).
O schimbare mentală, pe de altă parte, are beneficii care depășesc cu mult reducerea deșeurilor. Refuzul de a ceda agitației și înlocuirea acesteia cu un consum alimentar mai lent, mai conștient contribuie la o sănătate mai bună (creștere în greutate mai mică, digestie îmbunătățită, mese mai sănătoase gătite acasă), o stare mentală mai calmă, timp petrecut împreună în familie și bani economisiți, fără a menționa străzi și mașini mai curate și mai puține gunoaie de aruncat în fiecare săptămână.
Este idealist, da, dar nu imposibil. Așa mâncam înainte și așa continuă să mănânce alte culturi pentru că știu cât de important este. Putem face acest lucru vorbind cu școlile pentru a schimba cultura cantinelor, prin a nu ne înscrie copiii la activități extrașcolare care fac imposibilă gătirea și mâncarea cinei acasă, prin integrarea timpului de gătit în rutina de weekend sau zilnică, prin învățarea copiilor să nu fie mofturoși, prin ambalarea prânzurilor acasă și prin a mânca departe de birou. Este timpul să facem din cultura alimentară americană ceva de care să fim mândri, mai degrabă decât o sursă de rușine națională, iar dacă paietele din plastic pot fi forța care galvanizează o astfel de tranziție, atunci așa să fie.
