Înțelegerea agroecosistemelor: exemple și perspective

Agroecologia este o știință aplicată și o practică ce utilizează concepte și principii ecologice pentru a obține interacțiuni mai armonioase, sinergice între oameni și mediu în peisaje cunoscute sub numele de agroecosisteme. Agroecologia este, de asemenea, o mișcare socială care a evoluat pe măsură ce oamenii au căutat abordări mai juste și mai durabile pentru agricultură, nutriție și securitatea alimentară, în fața schimbărilor și degradării mediului.

Agroecologia ca practică

Agroecologia a existat ca practică și filozofie cu mult înainte ca termenul să apară la sfârșitul anilor 1920. Societățile indigene care practicau agricultura acum milenii erau profund conștiente că practicile lor de cultivare a alimentelor făceau parte din—și depindeau de—sistemele naturale și au dezvoltat tehnici sofisticate pentru gestionarea durabilă a agriculturii, metode care dăinuie și astăzi.

Agroecologia ca disciplină în știința occidentală a apărut parțial ca răspuns la agricultura industrială, care, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a început să înlocuiască micii producători. Odată cu apariția Revoluției Verzi la mijlocul secolului al XX-lea, agricultura industrială s-a răspândit din țările occidentale bogate în țările în curs de dezvoltare. Sistemul alimentar industrial implică utilizarea soiurilor de culturi modificate genetic, cu randament ridicat, a îngrășămintelor chimice și a pesticidelor, precum și a mașinăriilor specializate care lucrează câmpuri vaste de o singură cultură. Aceste instrumente au permis producția de masă pentru o piață globală, dar au dus la degradarea mediului și inegalitate.

Apariția mișcării ecologiste moderne în anii 1960 a creat un impuls pentru practicile ce utilizează metode tradiționale și alternative de agricultură, pentru a promova peisaje agricole rezistente și diverse, în locul monoculturilor tipice practicilor industriale. Eforturile s-au concentrat pe conservarea resurselor naturale, protejarea ecosistemelor prin îmbunătățirea sănătății solului, cultivarea biodiversității și explorarea modului în care natura ar putea oferi servicii benefice, precum gestionarea ne-chimică a dăunătorilor.

În anii 1970 și 1980, agroecologia a devenit mai deschis politică. O mișcare de bază în America Latină a început să ceară schimbări structurale care să mute puterea de la marile interese agroindustriale către comunitățile rurale și micii fermieri, care nu beneficiau în mod egal de subvențiile agricole și erau frecvent exploatați în sistemul alimentar industrial.

Anii 1990 au adus atenția globală asupra problemelor legate de schimbările climatice și biodiversitate odată cu Summitul Pământului de la Rio al Națiunilor Unite și o conștientizare mai mare a agroecologiei ca alternativă la ceea ce era din ce în ce mai mult recunoscut ca un sistem agricol nesustenabil, dominant. Apariția mișcării internaționale a țăranilor La Via Campesina în 1993, precum și a altor grupuri axate pe justiție socială și suveranitate alimentară în agroecologie, au căutat acțiuni transformative care să dea putere oamenilor care produc și consumă alimente, nu corporațiilor.

De la începutul secolului al XXI-lea, studiul agroecologiei a continuat să se extindă pentru a include dimensiunile ecologice, economice și sociale ale întregului sistem alimentar. Ca mișcare, aceasta cuprinde justiția alimentară, suveranitatea alimentară, biodiversitatea și sănătatea umană. Păstrează un accent puternic pe modul în care agricultura și sistemele alimentare pot deveni mai rezistente în fața schimbărilor climatice și cum să le atenueze fără a compromite comunitățile rurale și lucrătorii din sistemul alimentar.

Agroecologia este din ce în ce mai mult prezentată ca o alternativă necesară la un sistem agricol dominant asociat cu poluarea aerului, a apei și a solului, degradarea solului, pesticide, rezistență la antibiotice, emisii de gaze cu efect de seră și o aprovizionare cu alimente din ce în ce mai vulnerabilă la schimbările climatice, agenți patogeni și alte amenințări la adresa securității alimentare.

Tipuri și exemple de agroecosisteme

În agroecologie, un agroecosistem se referă la relațiile și interacțiunile dintre soluri, climate, plante, animale, alte organisme și oameni într-un spațiu fizic. Ca atare, un agroecosistem nu se referă exclusiv la activitățile agricole, ci încorporează ecosistemele înconjurătoare care fac parte din astfel de interacțiuni, cum ar fi pajiști, zone forestiere și zone umede.

Agroecologia folosește o varietate de tehnici pentru a sprijini funcționarea productivă și durabilă a agroecosistemului. Acestea includ agricultura ecologică; construirea sănătății solului prin intervenții precum rotația culturilor, agricultura fără arătură și compostarea; cultivarea mai multor culturi împreună în moduri care oferă beneficii reciproce; protejarea faunei sălbatice; și exploatarea interacțiunilor sinergice dintre culturi, sol, apă, arbori și fauna sălbatică. Accentul este pus pe sprijinirea sănătății întregului sistem—inclusiv a oamenilor care lucrează pământul și a comunităților a căror bunăstare și stabilitate economică depind de agricultură.

Iată câteva exemple de agroecosisteme.

Sisteme de policultură

Policultura, cunoscută și sub denumirea de cultură intercalată, este un contrast puternic cu monocultura folosită în majoritatea fermelor industriale, unde fermierii cultivă hectar după hectar aceeași plantă. Policultura intercalează diferite culturi care se completează reciproc și produc beneficii mutuale.

Un exemplu bine-cunoscut este cel al „trei surori” cultivate de multe culturi indigene din America: porumb, fasole și dovleac. Fasolea fertilizează solul, iar tulpinile înalte de porumb sprijină tulpinile de fasole pe măsură ce cresc. Dovleacul oferă o acoperire a solului care ajută la îndepărtarea dăunătorilor. Variații ale acestor grupări tradiționale de culturi se găsesc în întreaga lume.

Sisteme de permacultură

Similar policulturii, sistemele de permacultură creează sinergii între diferite elemente ale peisajului care imită sistemele naturale. Dar domeniul de aplicare al permaculturii este mai larg. Permacultura aplică tehnici holistice pentru a sprijini funcționarea sănătoasă a ecosistemului, atât pe terenurile cultivate, cât și în ecosistemele înconjurătoare și comunitățile afectate de producția alimentară. Sistemele de permacultură pot integra orice, de la hidrologie, știința solului, silvicultură, creșterea animalelor, până la generarea de energie regenerabilă, gestionarea deșeurilor, proiectarea durabilă a clădirilor, piețe durabile și dezvoltare comunitară.

Agroecosistemele de orez, de exemplu, sunt un tip de zone umede artificiale cu potențialul de a susține o multitudine de păsări, pești, insecte, reptile, amfibieni, mamifere și plante acvatice. Sistemele industriale de orez pot fi foarte poluante, dar în sistemele tradiționale de orez și în adaptările moderne, practicile mai durabile reduc emisiile de gaze cu efect de seră, protoxidul de azot și poluarea apei asociate cu îngrășămintele chimice și pesticidele. În plus, orezul funcționează ca un recipient de azot și reduce concentrațiile de amoniac în apă.

Un tip deosebit de remarcabil de sistem tradițional de orez încorporează și acvacultura de pește, care are efecte reciproc avantajoase. Peștii se hrănesc cu insectele atrase de orez, iar apa este umbrită și răcită de frunzele plantelor. Peștii oferă, de asemenea, îngrășăminte pentru orez. Studiile care au comparat aceste sisteme tradiționale de policultură orez-pește cu monocultura convențională de orez din Revoluția Verde au constatat că sinergiile dintre orez și pește au redus drastic necesitatea utilizării substanțelor chimice, menținând în același timp randamente ridicate.

Agroîmpădurirea

Agroîmpădurirea este un termen care cuprinde o varietate de metode de cultivare a arborilor, culturilor și animalelor împreună, pentru beneficii reciproce, inclusiv atenuarea schimbărilor climatice. Există trei categorii principale de agroîmpădurire: sisteme silvopastorale, sisteme agrisilvicole și sisteme agrosilvopastorale.

Sistemele agrisilvicole asociază culturile cu arborii. De exemplu, mulți cultivatori de cafea din Indonezia, America Centrală și de Sud și Etiopia cultivă cafea la umbră, care este crescută sub un baldachin divers de arbori precum cei fructiferi, de lemn sau leguminoase. Studiile au arătat o serie de beneficii pentru biodiversitate, inclusiv sprijinirea diversității păsărilor și insectelor, ajutând la controlul eroziunii, reducând sau eliminând necesitatea îngrășămintelor chimice și pesticidelor, sechestrând carbonul și îmbunătățind polenizarea. Unele cercetări indică faptul că fermierii se bucură, de asemenea, de profituri mai mari pentru cafeaua cultivată la umbră.

Un sistem silvopastoral este un tip de agroîmpădurire care combină creșterea animalelor cu un peisaj mixt de arbori, arbuști și ierburi. Acestea pot include plantații forestiere cu zone de pășunat, arbori fructiferi, nuciferi și leguminoase, precum și pășuni mărginit de rânduri de copaci care pot servi drept perdele de vânt sau în alte scopuri. Fermierii rotesc de obicei pășunatul între pășuni pentru a permite plantelor și copacilor timp să se refacă.

Un studiu al sistemelor silvopastorale din America Latină, unde a fost practicată extensiv, a arătat că producția de lapte și carne a crescut, bunăstarea animalelor s-a îmbunătățit, iar biodiversitatea păsărilor și insectelor a prosperat în aceste aranjamente. Alte cercetări au descoperit că sistemele silvopastorale sprijină atenuarea schimbărilor climatice.

În cele din urmă, combinarea tuturor celor trei elemente—culturi, păduri și pășuni—este un sistem agrosilvopastoral, care oferă beneficii similare.

Viitorul agroecologiei

În 2015, o adunare a micilor producători și consumatori de alimente din întreaga lume a avut loc la Nyéléni, Mali, pentru a discuta importanța agroecologiei pentru suveranitatea alimentară și pentru a-și planifica drumul viitor. Participanții la forumul de referință de la Nyéléni au inclus țărani, popoare indigene, lucrători rurali, păstori, pescari și oameni din mediul urban care lucrau spre o înțelegere comună a agroecologiei și modalități de a preveni cooptarea acesteia de către marile afaceri agroindustriale.

Friends of the Earth a abordat recent această amenințare crescândă de cooptare într-un raport din 2020 intitulat „Agroecologie falsă”, criticând marile afaceri agroindustriale și ONG-urile mari de mediu care colaborează cu acestea pentru a „înverzi” unele dintre practicile lor fără a se angaja în justiție ecologică. În schimb, acuză raportul, multe redefinesc agroecologia în proprii termeni pentru a-și consolida imaginea și profiturile, fără a face de fapt schimbări substanțiale.

Pe măsură ce lumea se confruntă cu provocarea de a hrăni o populație prognozată de 9,2 miliarde de oameni până la jumătatea secolului, se confruntă cu o decizie urgentă cu privire la dacă să întreprindă schimbările structurale masive pe care susținătorii agroecologiei spun că sunt necesare pentru a crea un sistem alimentar cu adevărat durabil.