Incendiul din Centralia arde într-o mină adâncă abandonată în stratul de cărbune Buck Mountain din Pennsylvania din mai 1962.
Oficialii statului nu sunt complet siguri cum a pornit incendiul, dar teoria cea mai larg acceptată este că focul a fost pus de personalul local pentru a reduce volumul de gunoi dintr-o zonă municipală de depozitare a deșeurilor. Se pare că arderea controlată intenționată a scăpat de sub control și s-a extins la o mină de suprafață abandonată, cu o lățime de aproximativ 23 de metri și o adâncime de aproximativ 15 metri, care a rămas deschisă la momentul excavării în 1935 (istoria mineritului de cărbune în zonă datează din anii 1840).
Din cauza unei bariere de șist prost construite, menită să țină materialele combustibile departe de mină, focul s-a răspândit rapid în întregul sistem subteran de mine de cărbune și nu s-a oprit de atunci.
Istoria incendiului din Centralia
Între 1962 și 1978, guvernele de stat și federal au cheltuit 3,3 milioane de dolari pe măsuri de control al incendiului, care au fost în mare parte fără succes. Până în 1983, Oficiul pentru Minerit de Suprafață al Statelor Unite a stabilit că ar fi nevoie de aproximativ 663 de milioane de dolari pentru a stinge complet incendiul.
Din cauza preocupărilor legate de incendiile de vegetație și gazele toxice, Congresul SUA a aprobat 42 de milioane de dolari pentru relocarea afacerilor și a locuințelor afectate de incendiu un an mai târziu; 545 au fost mutate între 1985 și 1991.
Între timp, Route 61, situată în apropiere, a suferit suficiente daune din cauza incendiului subteran pentru a fi închisă pe termen nelimitat în 1993. O secțiune a autostrăzii a ajuns să câștige porecla de „autostrada graffiti”, devenind un fel de legendă locală și atracție turistică neoficială, în ciuda faptului că a fost considerată periculoasă. Drumul se surpă constant, crapă și emană vapori până în ziua de azi.
Departamentul de Protecție a Mediului din Pennsylvania „descurajează ferm pe oricine să viziteze zona imediată” din cauza gazelor periculoase prezente și a solului predispus la prăbușiri bruște și neașteptate. De asemenea, avertizează că mersul pe jos sau cu mașina în zonă ar putea „duce la vătămări grave sau deces”.
Mai locuiesc oameni în Centralia?
Conform datelor Biroului de Recensământ al SUA, în 2020 doar 10 locuitori trăiau în districtul de 155 de acri, considerat acum un „oraș fantomă” (orașul nici măcar nu mai are un cod poștal oficial).
Când incendiul a pornit pentru prima dată, Centralia era casa a între 1.100 și 1.200 de oameni.
De ce nu a fost stins?
Deși experții cred că incendiul ar putea fi stins în cele din urmă, timpul și costul unui astfel de proiect ar depăși capacitatea Programului pentru Terenuri Miniere Abandonate din Pennsylvania. De asemenea, prețul pentru excavarea incendiului din mină ar necesita un proiect la fel de lung și costisitor, în timp ce inundarea întregului incendiu ar putea risca o explozie catastrofală a minei și o prăbușire pe care guvernul consideră că nu merită riscul.
Conform Departamentului de Protecție a Mediului, nu există o entitate responsabilă pentru incendiu. Cu toate acestea, statul efectuează monitorizări vizuale lunare la suprafață privind temperatura și locația incendiului.
Începând cu anul 2012, incendiul a afectat aproximativ 400 de acri de suprafață și a crescut în medie cu 15 până la 23 de metri pe an în ultimii 50 de ani. Temperaturile variază de la aproximativ 482 de grade Celsius la până la aproximativ 732 de grade Celsius, în funcție de proximitatea focului față de suprafață (statul estimează, de asemenea, că existau aproximativ 25 de milioane de tone de cărbune în vena principală de cărbune sub Centralia când mineritul a început pentru prima dată în anii 1840).
Monitorizarea gazelor, pe de altă parte, se face doar „ca răspuns la circumstanțe speciale”. Agențiile de stat monitorizează incendiul folosind o serie de peste 2.000 de foraje care au fost practicate în zona incendiului din mină pentru a ajuta la localizarea și controlul acestuia.
Impactul asupra mediului al incendiului din Centralia
Principalele preocupări de mediu legate de incendiul din Centralia sunt poluarea aerului, emisiile de gaze cu efect de seră și moartea vegetației din cauza căldurii excesive a solului – care poate crea și incendii de vegetație.
Așa cum este cazul cu majoritatea perturbații de origine umană asupra sistemelor naturale de mediu, incendiile din minele de cărbune au potențialul de a afecta multiple generații de organisme în cadrul mai multor ecosisteme, uneori chiar dincolo de punctul de recuperare.
Conform unui studiu publicat în jurnalul Societății Internaționale pentru Ecologie Microbiană, probele de sol prelevate din zona din jurul incendiului din Centralia au fost sever alterate de temperaturile ridicate și depozitele de ardere a cărbunelui și s-au recuperat pentru a prezenta o reziliență mai mare la condițiile de incendiu doar după o perioadă de 10 până la 20 de ani (și numai după ce factorii de stres principali au dispărut). Elemente precum amoniacul și nitratul au fost crescute în locurile active de evacuare a focului. În timpul necesar recuperării dinamicii comunității solului, însă, cercetătorii au constatat o diversitate redusă a compoziției și modificări ale pH-ului.
S-a demonstrat că căldura extremă a solului reduce fotosinteza plantelor și afectează negativ dezvoltarea rădăcinilor, modificând rata cu care apa se poate deplasa din sol în sistemul rădăcină-plantă.
Este posibil ca schimbările climatice să facă incendiul și mai periculos. După ce centrul Pennsylvania a înregistrat cel mai umed an din istorie în 2011 (185 de centimetri, aproape dublu față de media anuală) datorită uraganului Irene și furtunii tropicale Lee, oamenii de știință au înregistrat formarea a nouă noi doline, cu dimensiuni între 1,8 metri și 26 de metri, peste incendiul din Centralia. Ploaia s-a filtrat prin sol și roca de bază fierbinte de dedesubt, permițând aburului și altor gaze să scape prin gurile de evacuare de la suprafață și să provoace prăbușiri.
Drenajul minier abandonat – apă care este poluată de activitatea minieră de cărbune – poate crea apă acidă puternic, bogată în metale grele și minerale care conțin sulf. Drenajul poluat rezultat poate fi extrem de toxic și se poate amesteca cu apele subterane, de suprafață sau cu solul, având efecte nocive asupra animalelor și plantelor.
În ceea ce privește emisiile de carbon, se estimează că incendiile subterane de cărbune generează până la 3% din totalul emisiilor anuale de CO2 la nivel mondial, consumând în același timp 5% din cărbunele exploatabil al planetei.
Incendii subterane de cărbune
Deși incendiul din Centralia a primit cu siguranță cea mai mare publicitate, fenomenul incendiile subterane nu este tocmai nemaiauzit. De fapt, există 241 de incendii cunoscute în minele de cărbune care ard în prezent în Statele Unite, dintre care 38 sunt în Pennsylvania.
În Jhaia, India, o serie de incendii în minele de cărbune ard din 1916, consumând aproximativ 40 de milioane de tone de cărbune și lăsând 1,5 miliarde de tone inaccesibile. Cercetătorii estimează că, dacă incendiul continuă să se deplaseze cu rata actuală, flăcările vor persista încă 3.800 de ani.
În New South Wales, Australia, cel mai vechi incendiu cunoscut într-o venă de cărbune din lume arde de 5.500 de ani la Mount Wingen (altfel cunoscut sub numele de Burning Mountain). Focul arde la aproximativ 30 de metri sub suprafața solului și s-a deplasat cu o rată de 1 metru pe an de când a fost descoperit pentru prima dată în 1829.
