Impactul asupra mediului al modei vegane: avantaje și dezavantaje

La industria a modei a generat o mulțime de povești de groază despre cruzime față de animale, de la gâște jumulite „vii” pentru jachete de puf, la crocodili jupuiți pentru genți de lux și nu numai. Brandurile poate au scăpat cu astfel de atrocități în trecut, dar o cerere crescândă pentru transparență a ajutat la scoaterea la lumină a problemei exploatării animalelor. Ca urmare, moda vegană este în plină ascensiune.

În locul produselor animale, precum blana, penele, lână, pielea și Mătasea, îmbrăcămintea vegană este fabricată din fibre sintetice sau vegetale, iar impactul asupra mediului al acestor fibre este la fel de variat ca materialele în sine.

Exploatarea animalelor în industria modei

Produsele animale au fost folosite pentru a face îmbrăcăminte încă din timpuri preistorice. Undeva pe parcurs, însă, blana de pe vremuri a evoluat de la o necesitate de supraviețuire la un simbol al bogăției.

Moda bazată pe produse animale a continuat să fie purtată și râvnită mult timp după invenția îmbrăcămintei moderne, așa cum o cunoaștem azi – în care fibrele animale și vegetale sunt țesute sau tricotate în țesătură. De abia după ce organizații precum PETA și alte organizații pentru drepturile animalelor au lansat o serie de celebre campanii anti-blană în anii 1980 și ’90, îmbrăcămintea bazată pe produse animale a început să fie criticată pe scară largă.

Protestele împotriva blănii au dus la altele împotriva lână, penelor și pielii. Astăzi, brandurile care odinioară erau neglijente și-au înăsprit politicile privind bunăstarea animalelor, iar o serie de certificări au apărut pentru a ridica standardul industriei. Cu toate acestea, produsele animale sunt încă omniprezente în modă – iar metodele folosite pentru obținerea lor sunt adesea încă problematice.

Iată câteva dintre cele mai comune materiale și impactul lor asupra mediului.

Blană

Blana este probabil cel mai controversat material din modă. Fermele de blană necesită ca animale precum nurci, iepuri, vulpi, chinchilla și câini enoți „să își petreacă întreaga viață în cuști de sârmă înghesuite și murdare”, spune PETA, doar pentru a fi gazate, electrocutate sau jupuite de vii și transformate în îmbrăcăminte.

Diverse legi din SUA, precum Legea Focilor de Blană, Legea Protecției Mamiferelor Marine și Legea Speciilor pe Cale de Dispariție protejează fauna sălbatică de această soartă, dar blana este încă tratată pe scară largă ca o cultură – una care generează un venit raportat de 40 de miliarde de dolari pe an la nivel global și angajează peste un milion de oameni.

Comerțul cu blană este teribil pentru mediu. Gunoiul de grajd bogat în fosfor și azot de la aceste animale poluează aerul și se scurge în cursuri de apă unde compromite nivelul de oxigen și ucide viața acvatică.

Blana în sine trece printr-un proces complex de prelucrare și vopsire în care sunt folosite substanțe chimice toxice precum formaldehida, cromul și naftalenul. Acest proces împiedică, de asemenea, blana să se biodegradeze așa cum ar face-o în natură, prelungind astfel durata de viață în depozitele de deșeuri după ce este aruncată.

Piele

Pielea este făcută din piei de animale care sunt supuse tăbăcirii, un proces de tratament chimic similar cu cel folosit pentru blană. Speciile folosite pentru acest material variază de la crocodili și șerpi la zebre, canguri și porci. Cea mai mare parte a pielii vândute în SUA este făcută din piei de vacă și vițel.

Animalele folosite pentru piele sunt adesea ținute în condiții precare în ferme mari care contribuie la încălzirea globală prin contribuția lor vastă de metan (un gaz cu efect de seră emis prin flatulența vacilor).

Creșterea bovinelor necesită, de asemenea, o cantitate imensă de apă – de fapt, agricultura reprezintă 92% din amprenta de apă dulce a umanității – și este o cauză principală a defrișărilor, deoarece vacile necesită atât de multă hrană, de obicei sub formă de palmier și soia.

Mătase

Mătasea este făcută din fibrele moi pe care le produc viermii de mătase atunci când se înfășoară în cocon. Pentru a face fibrele mai ușor de desfășurat, coconii sunt expuși la căldură extremă – prin fierbere sau coacere – ceea ce ucide pupele din interior.

Consiliul Designerilor de Modă din America spune că „mătasea pașnică” și „mătasea fără cruzime” permit moliei să părăsească coconul înainte de recoltare, dar problema este „că este de calitate mai scăzută decât mătasea convențională, deoarece firele de filament sunt tăiate scurt.”

Fibrele de mătase sunt biodegradabile, iar duzii folosiți pentru creșterea viermilor de mătase nu necesită mulți pesticide sau îngrășăminte. Cu toate acestea, duzii trebuie ținuți la căldură și umiditate pentru a imita climatul lor nativ asiatic – acest lucru, pe lângă încălzirea constantă a coconilor, necesită o mare cantitate de energie. Un studiu estimează că procesul de uscare singur consumă un kilowatt-oră de electricitate pe kilogram de coconi.

Pene

Utilizarea penelor în modă ridică aceleași preocupări legate de bunăstarea animalelor ca și utilizarea blănii și a pielii, mai ales având în vedere istoria industriei de „jumulire vie”, în care penajul este îndepărtat în timp ce animalul este încă în viață.

În ceea ce privește „ecologia” lor, penele sunt tratate în mod tradițional fie cu aldehidă, fie cu aluminiu, ambele considerate poluanți.

Lână

Creșterea oilor pentru lână consumă resurse prețioase, inclusiv terenuri care ar putea susține biodiversitatea, hrană care favorizează defrișările și apă dulce necesară cu disperare de oameni și animale sălbatice deopotrivă.

Ca și în cazul pielii, lâna este un coprodus al creșterii oilor (pentru carne). Odată ce oaia este prea bătrână pentru a fi considerată profitabilă, este adesea sacrificată și consumată. Acestea fiind spuse, certificări precum Responsible Wool Standard și Woolmark susțin o piață a lânii mai etică și mai sustenabilă.

Alternativele sintetice nu sunt soluția

Astăzi, aproximativ 60% din îmbrăcăminte este fabricată din plastic. Blana este adesea falsă, pielea naturală împarte o categorie cu „pleather” (o combinație de „plastic” și „leather”), iar poliesterul a înlocuit în mare măsură mătasea naturală.

Trecerea la sintetice este o veste bună pentru animalele exploatate de mult timp pentru modă, dar posibil chiar mai rea pentru planetă, deoarece aceste materiale sunt adesea fabricate din țiței.

Industria de moda rapidă (fast fashion) favorizează acum materialele sintetice, deoarece acestea pot fi produse mult mai ieftin și mai eficient decât omologii lor naturali. Fabricarea acestor țesături implică aproximativ 20.000 de substanțe chimice, multe dintre ele derivate din combustibili fosili, care acum alcătuiesc o cincime din apele uzate ale întregii lumi.

Fabricile textile generează, de asemenea, o multitudine de emisii de gaze cu efect de seră distructive prin procesele de acoperire, uscare, întărire, albire, vopsire, finisare și funcționare a mașinilor mari consumatoare de energie. Aceste emisii includ hidrocarburi, dioxid de sulf, monoxid de carbon și componente organice volatile. Unul dintre principalii poluanți ai industriei textile, oxid de azot (un produs secundar al acidului adipic, utilizat pentru a face nailon și poliester), are un efect de încălzire de 300 de ori mai mare decât cel al dioxidului de carbon.

Microplasticele și deșeurile post-consum

Mai mult, îmbrăcămintea pe bază de petrol continuă să polueze chiar și după ce a ajuns la consumator. A fost numită „principala sursă de microplastice în oceane primare”, deoarece spălarea unei singure încărcături eliberează milioane de fragmente mici de plastic în sistemele de ape uzate. Cercetări recente au arătat că poliesterul creează poluare atmosferică doar prin simpla purtare.

Deși fibrele sintetice sunt adesea mai rezistente la apă și pete decât omologii lor naturali, este puțin probabil să rămână intacte timp de decenii, precum blana și pielea pe care le găsești acum în magazinele vintage. Îmbrăcămintea din „plastic” fabricată ieftin este adesea instabilă din punct de vedere chimic și, prin urmare, predispusă să își piardă forma și să se destrame, alimentând în cele din urmă un ciclu nesustenabil de deșeuri și supraconsum.

În 2018, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a estimat că americanii au aruncat 17 milioane de tone de textile, reprezentând 5,8% din totalul deșeurilor solide municipale. Acest lucru este deosebit de îngrijorător, deoarece materialele sintetice au nevoie de până la 200 de ani pentru a se descompune. Țesăturile naturale, prin comparație, se descompun de obicei în câteva săptămâni sau luni.

Defrișări pentru țesături

Alături de nailonului și poliesterului din lumea textilelor sintetice se află fibrele celulozice artificiale, cum ar fi raionul, viscoza, modalul și lyocell – toate fiind produse din pulpă de lemn. Acestea sunt adesea clasificate ca „semi-sintetice”, deoarece provin din materiale naturale, dar trebuie totuși să treacă prin procese chimice.

Sunt fabricate prin extragerea celulozei din lemn de esență moale (pin, molid, brad, etc.) și transformarea acesteia într-un lichid care este apoi extrudat într-o baie chimică și filat în fir. Pe lângă poluarea chimică generată prin producție, aceste materiale sunt, de asemenea, responsabile pentru defrișări, ajungând la 70 de milioane de tone de copaci pe an – iar până în 2034, se așteaptă ca acest număr să se dubleze.

Fibrele vegetale organice și reciclate, cele mai sustenabile

Atunci când nu este fabricată din fibre sintetice, îmbrăcămintea vegană este, de obicei, produsă din plante. Bumbacul este cel mai comun exemplu în acest sens, reprezentând o treime din consumul mondial de fibre de îmbrăcăminte. Alte fibre pe bază de plante provin din bambus, cânepă și in. Iată unde se situează fiecare pe scara sustenabilității.

Bumbac

Popularitatea bumbacului cultivat convențional scade pe măsură ce mai multe probleme de mediu legate de producția sa sunt expuse. De exemplu, recolta globală de bumbac este tratată cu aproximativ 200.000 de tone metrice de pesticide și 8 milioane de tone metrice de îngrășăminte sintetice pe an, rezultând o amprentă anuală de carbon de 220 de milioane de tone metrice. Aceste substanțe chimice provoacă ravagii asupra solului și apei. Potrivit Fondului Mondial pentru Natură, acestea „afectează biodiversitatea direct prin toxicitate imediată sau indirect prin acumulare pe termen lung.”

Cultivarea bumbacului duce, de asemenea, la distrugerea habitatelor deoarece culturile degradează calitatea solului în timp și forțează fermierii să se extindă în noi zone.

Unul dintre cele mai cunoscute dezavantaje ecologice ale sale este, însă, consumul de apă. O singură bluză este raportată a valora 2271 de litri – aproximativ cât bea un om pe parcursul a trei ani.

Cumpărătorilor li se recomandă să aleagă bumbac organic, care este cultivat folosind practici de agricultură regenerativă și mai puține pesticide și îngrășăminte, sau bumbac reciclat. Made-By Environmental Benchmark for Fibres, un reper des citat care clasifică sustenabilitatea textilelor de la Clasa A (cea mai bună) la Clasa E (cea mai rea), clasifică bumbacul convențional în Clasa E, bumbacul organic în Clasa B, iar bumbacul reciclat în Clasa A.

Bambus

Țesătura de bambus este mai sustenabilă de cultivat decât bumbacul. Este una dintre plantele cu cea mai rapidă creștere de pe planetă, sechestrează carbonul, necesită mai puțină apă și substanțe chimice, previne eroziunea solului și poate fi recoltată mai eficient deoarece este tăiată ca iarba, nu dezrădăcinată.

Cu toate acestea, are și dezavantajele sale. Bambusul provine adesea din China, unde pădurile sănătoase sunt defrișate rapid pentru a satisface cererea crescândă pentru această cultură cu creștere rapidă.

Cânepă

Cânepa este o cultură cu randament ridicat, negativă din punct de vedere al emisiilor de carbon, larg lăudată pentru impactul redus și sustenabilitate. După recoltarea frunzelor, tulpinile se descompun și returnează nutrienții plantei înapoi în sol. Cânepa are aproximativ jumătate până la 75% din amprenta de apă a bumbacului și are o amprentă ecologică mai mică decât atât bumbacul (inclusiv cel organic), cât și poliesterul.

Ca un bonus, cânepa organică este transformată în țesătură printr-un proces complet mecanic, care nu necesită substanțe chimice. Cu toate acestea, substanțele chimice sunt folosite pentru a fabrica fibrele de cânepă convenționale, care sunt adesea etichetate ca „viscoză de cânepă”.

In

Planta de in, folosită pentru a face pânză, este extrem de adaptabilă, putând crește într-o varietate de climate, ceea ce ajută la menținerea la minimum a distanțelor de transport. Este blândă cu utilizarea apei și a energiei – de fapt, 80% din consumul de energie și apă al pânzei provine doar din spălarea și călcarea articolelor vestimentare post-producție.

Cu toate acestea, inul convențional poate fi macerat chimic (adică înmuiat pentru a putea fi filat) și tratat cu o serie de coloranți, înălbitori și alte tratamente sintetice. Inul convențional primește un rating C pe Made-By Environmental Benchmark, în timp ce inul organic primește un A.