Forma frunzelor joacă un rol important în identificarea arborilor, oferind caracteristici cheie de care se folosesc botanistii și silvicultorii. Drept urmare, botanistii și silvicultorii au dezvoltat termeni pentru tiparele și formele utilizate în identificarea arborilor, iar mulți dintre acești termeni sunt folosiți atunci când se observă frunzele unui arbore.\n\nUnele specii de arbori prezintă mai mult de un tip de structură a frunzelor, în timp ce alți arbori prezintă clar aceeași structură a frunzelor pe tot parcursul. Arborii cu frunze deosebit de unice includ ginkgo, sassafras, plop galben și dud.\n\n Aici, explorăm diversele clasificări pe care silvicultorii le studiază atunci când identifică arborii după forma frunzelor.
\n\n
Forma și aranjarea frunzelor
\n\nStudiul formei frunzei și al aranjamentului frunzelor pe o tulpină este cea mai comună metodă de identificare a unui arbore pe teren în timpul sezonului de creștere. Taxonomistul novice începe de obicei cu o formă a frunzei arborelui, care este determinată de prezența sau absența lobilor. Uneori, este posibil să se numească specia de arbore fără a utiliza niciun alt marker de identificare.\n\nFrunzele unui arbore pot varia și în formă în funcție de poziția lor pe arbore, de vârsta lor după înmugurire și de prezența sau absența deteriorărilor cauzate de insecte sau boli. Aceste variații sunt de obicei ușor de gestionat prin găsirea unui exemplar sănătos în mediul său natural.\n\n
- Forma frunzei poate varia considerabil. Cele mai comune forme includ ovală, trunchiată, eliptică, lanceolată și liniară. Vârfurile și bazele frunzelor pot fi, de asemenea, unice, cu nume bazate pe formele lor.
- Aranjarea frunzelor este limitată în principal la două atașamente de bază ale pețiolului: simple și compuse. Frunzele compuse sunt descrise în continuare ca fiind penate, palmate și dublu compuse.
\n
\n\n
\n\n
Identificarea stratului exterior al frunzei
\n
Toate frunzele arborilor au un strat exterior numit epidermă, care poate fi, de asemenea, utilizat în procesul de identificare. Această „piele” a frunzei are întotdeauna o acoperire ceroasă numită cuticulă și variază în grosime. Epiderma poate sau nu poate susține perișorii frunzelor, care pot fi, de asemenea, un identificator botanic important.
\n
Marginile frunzelor
\n\nToate frunzele arborilor prezintă margini – marginile asemănătoare lamei ale frunzelor – care sunt fie serate, fie netede. Marginile frunzelor pot fi clasificate fin pe baza a cel puțin o duzină de caracteristici unice. Există patru clasificări majore în care se încadrează toate celelalte:\n\n
- Frunză întreagă: Marginea este uniformă și netedă în jurul întregii margini a frunzei. Exemple sunt frunzele de magnolie sau de corn.
- Frunză dințată sau serată: Marginea are o serie de dinți ascuțiți asemănători dinților în jurul întregii margini a frunzei. Exemple sunt frunzele de ulm și de dud.
- Frunză lobată: Marginea are o adâncitură sau adâncituri care intră mai puțin de jumătate până la nervura mediană sau linia mediană a frunzei. Arborii de arțar și de stejar au frunze lobate.
- Frunză sectată: Marginea are o adâncitură sau adâncituri care intră mai mult de jumătate până la nervura mediană sau linia mediană a frunzei.
\n
\n\n
Nervurile frunzelor și tiparele de nervură
\n\nFrunzele au structuri unice, numite nervuri, care transportă lichide și nutrienți către celulele frunzelor. Nervurile transportă, de asemenea, produsele fotosintezei înapoi către restul arborelui.\n\nO frunză de arbore are mai multe tipuri de nervuri. Cea centrală se numește nervura mediană sau nervura principală. Alte nervuri se conectează la nervura mediană și au propriile lor tipare unice.\n\nNervurile frunzelor de arbori din dicotiledonate, cunoscute și sub numele de arbori de esență tare sau arbori foioși, sunt toate considerate a fi nervuri reticulate sau în rețea. Aceasta înseamnă că nervurile se ramifică din nervura principală și apoi se subramifică în nervuri mai fine.\n\nExistă două clasificări pe care trebuie să le cunoașteți pentru identificarea arborilor:\n\n
- Nervațiune penată: Nervurile se extind de la nervura mediană la marginea frunzei. Frunzele de stejar și de cireș au o nervațiune penată.
- Nervațiune palmată: Nervurile radiază într-o formă de evantai de la pețiolul frunzei. Exemple includ frunzele de arțar și de lichidambar.
\n
