Gustă mâncarea la fel pentru animale cum gustă pentru noi?
Animalele văd și miros lumea diferit față de noi, iar cercetările arată că până și mâncarea pe care o consumăm are un gust diferit pentru diferite specii.
Deși toate vertebratele au limbi, numărul de papile gustative diferă în funcție de specie. La fel cum puterea simțului mirosului depinde de numărul receptorilor olfactivi, sensibilitatea la gust a unei specii depinde de câte papile gustative are.
Diferențe în numărul de papile gustative
Păsările au, în general, foarte puține papile gustative. De exemplu, găinile au doar aproximativ 30. În schimb, oamenii au aproximativ 10.000. Câinii au în jur de 1.700, iar pisicile au în medie puțin sub 500.
Dar erbivorele, precum vacile și porcii, depășesc chiar și oamenii. Vacile au aproximativ 25.000, iar porcii au 14.000.
„Erbivorele au atât de multe papile gustative deoarece trebuie să poată identifica dacă o anumită plantă conține toxine periculoase,” explică un profesor de științe veterinare de la Universitatea din Sydney.
Însă adevăratul campion al sensibilității la gust este somnul. Aceste viețuitoare care trăiesc pe fundul apelor au de obicei peste 100.000 de papile gustative pe corp, concentrate în jurul gurii.
Un simț avansat al gustului este esențial pentru somn, deoarece vânează în ape tulburi, unde vizibilitatea este redusă.
Biologia gustului
Dar gustul nu se rezumă doar la numere. Chiar dacă pisicile ar avea de mii de ori mai multe papile gustative decât noi, tot nu ar putea detecta zahărul, deoarece această abilitate nu este necesară pentru supraviețuirea lor.
Din punct de vedere evolutiv, animalele au folosit gustul pentru a determina dacă un aliment este sigur de consumat. Un gust rău indică de obicei o substanță potențial periculoasă, în timp ce un gust bun indică mâncare digerabilă.
Limba majorității mamiferelor are receptori de gust, proteine care se leagă de substanțele ingerate și trimit semnale către creier, care interpretează senzația ca gust.
Oamenii au cinci tipuri de receptori gustativi: dulce, sărat, acru, amar și umami (savuros), iar oamenii de știință suspectează că putem detecta și grăsimi.
Dar nu toate animalele au acest spectru larg de gusturi. De exemplu, capacitatea de a simți dulcele variază.
Receptorul pentru gustul dulce este compus din proteine cuplate generate de două gene, cunoscute sub numele de Taslr2 și Taslr3. Totuși, pisicilor le lipsesc 247 de perechi de baze de aminoacizi care alcătuiesc ADN-ul Taslr2, așa că ele nu pot percepe dulcele.
Dar pisicile nu sunt singurele creaturi care nu au această abilitate.
Cercetătorii de la Monell Chemical Senses Center au descoperit că, pe lângă pisici și rudele lor sălbatice, precum leii și tigrii, alte carnivore au mutații genetice care le împiedică să simtă dulcele, inclusiv delfinii și leii de mare.
Pentru creaturi omnivore, precum câinii, aceste gene sunt încă prezente, deoarece dulcele este un semn al carbohidraților, o sursă importantă de hrană pentru animalele care consumă plante.
Deoarece pisicile sunt carnivore, receptorii pentru dulciuri nu sunt necesari pentru supraviețuire. Totuși, pisicile pot detecta gusturile amare, ceea ce le ajută să evite carnea stricată.
Pisicile pot simți și un gust pe care oamenii nu îl pot percepe: adenozin trifosfatul, o moleculă care furnizează energie fiecărei celule vii. (Aceasta este prezentă în carne, motiv pentru care pisicile o pot detecta.)
Pisicile și câinii au, de asemenea, papile gustative speciale care sunt sensibile la apă. Acest simț este localizat în vârful limbii, partea care intră în contact cu apa în timpul băutului.
Deși această zonă a limbii răspunde mereu la apă, devine mai sensibilă atunci când animalul mănâncă ceva sărat și nevoia de apă crește.
Aceasta este o adaptare utilă pentru animalele care consumă multă carne, deoarece aceasta are un conținut ridicat de sare.
Chiar și oamenii percep gusturile alimentelor în mod diferit. Află mai multe despre acest subiect în videoclipul de mai jos.
