Dintre toți prădătorii găsiți în întreaga lume, printre cei mai eleganți și mai maiestuoși se numără felinele mari. S-ar putea să recunoașteți aceste specii la prima vedere, dar cât de mult știți cu adevărat despre ele? De la ghepardul rapid la tigrul puternic, fiecare specie are calități și particularități care o fac să se distingă de restul. Iată o doză de curiozități fascinante despre aceste felide îndrăgite.
Gheparzi
Gheparzii sunt capabili să accelereze de la zero la 64 de kilometri pe oră în doar câțiva pași și pot ajunge la 97 de kilometri pe oră în numai trei secunde. Aceasta este o putere explozivă care ar lăsa în urmă majoritatea mașinilor. Viteza maximă a unui ghepard a fost cronometrată la 103 kilometri pe oră.
O specie de ghepard a existat odată în America de Nord. Deși astăzi este dispărută, dovada existenței sale rămâne sub forma unei specii moderne – antilopa de prerie (pronghorn). Se crede că aceste ungulate incredibil de rapide, care pot menține viteze de 48 de kilometri pe oră pe distanțe mari, și-au dezvoltat viteza și rezistența ca modalitate de a scăpa de vechii lor prădători gheparzi.
Gheparzii se descurcă excelent cu puțină apă. Au nevoie să bea doar la fiecare trei sau patru zile.
Deși gheparzii sunt rapizi, nu sunt vânători perfecți. Doar aproximativ jumătate din încercările lor de a ucide o pradă sunt reușite. Efortul de a prinde prada durează doar 20-60 de secunde, dar este incredibil de energofag, așa că fiecare ucidere ratată reprezintă o cantitate semnificativă de energie irosită.
Deși specia are milioane de ani, populațiile de gheparzi au suferit un declin dramatic în ultimul secol. Existau peste 100.000 de gheparzi în 1900, dar astăzi se estimează că mai sunt doar 9.000-12.000 în sălbăticie, dintre care doar 200 au rămas în Iran. Gheparzii sunt listați ca „vulnerabili” pe Lista Roșie IUCN a Speciilor Amenințate.
Pume
Puma deține Recordul Mondial Guinness pentru specia de animal cu cele mai multe denumiri. Numai în limba engleză are peste 40 de nume, inclusiv leu de munte (mountain lion), puma, catamount, pisică fantomă (ghost cat), painter, pisică umbră (shadow cat), panteră și țipător de munte (mountain screamer).
Puma nu poate răcni. În schimb, scoate sunete de ciripit sau mieunat atunci când trebuie să se vocalizeze. Și, bineînțeles, are un tors puternic.
Pumele sunt prădători de ambuscadă, adesea ascunzându-se până când prada este la îndemână și apoi executând un salt puternic. Această strategie a contribuit la dezvoltarea unei abilități extraordinare de a sări. Felinele pot sări 4,6 metri în înălțime dintr-un singur salt și pot sări pe distanțe de 12 metri, mai ales dacă sar de sus dintr-un punct avantajos de deasupra prăzii lor.
Deși animale precum cerbii reprezintă o hrană de bază pentru pume, atunci când hrana este rară, acestea prind orice este comestibil, inclusiv insecte.
Populațiile de pume sunt în mare parte stabile, dar există o subspecie care este critic periclitată. Pantera de Florida mai are doar aproximativ 100 de indivizi. Acești carnivori teritoriali și solitari trăiesc în zone umede calde, cum ar fi Parcul Național Everglades. Populația lor a fost grav diminuată de vânătoare, pierderea habitatului, poluarea cu mercur și diversitatea genetică redusă din cauza numărului mic de feline care se împerechează.
Jaguari
Jaguarii au marcaje unice în comparație cu alte feline, având pete în interiorul petelor. De fapt, nu sunt numite „pete”, ci mai degrabă „rozetă”, deoarece fiecare marcaj arată ca un trandafir, cu un marcaj exterior întunecat și o pată mai deschisă în interiorul acelui marcaj mai întunecat.
Jaguarii se găseau odată în toată America de Sud, America Centrală și chiar și în America de Nord, până la Marele Canion. Cu toate acestea, numărul lor a fost decimat de pierderea habitatului și de vânătoare, iar acum au dispărut din aproximativ 50% din fostul lor habitat. În prezent, mai sunt mai puțin de 15.000 de jaguari în sălbăticie și sunt considerați o specie periclitată. Cea mai numeroasă populație trăiește în Brazilia, în și în jurul bazinului pădurii tropicale amazoniene și a regiunii Pantanal.
Felinele sunt renumite pentru aversiunea lor față de apă, dar jaguarul schimbă acest stereotip. Această felină mare se bucură de apă și înoată, se joacă, vânează și chiar pescuiește în râuri și pâraie. Există relatări istorice conform cărora jaguarii își înmuiau coada în pâraie pentru a atrage peștii!
Jaguarii au cele mai puternice maxilare dintre toate speciile de feline și pot mușca cu o forță de 907 kilograme. Aceasta este suficient pentru a străpunge carapacele de țestoasă și pentru a sfărâma cu ușurință oasele. Mușcătura lor este de două ori mai puternică decât cea a leului; de fapt, jaguarul este al doilea după hienă în ceea ce privește forța mușcăturii dintre toate mamiferele.
Numele acestei feline mari provine din cuvântul nativ american yaguar, care înseamnă „cel care ucide cu un singur salt”, referindu-se la abilitățile de vânătoare și forța incredibilă a animalului.
Leoparzi
Leoparzii pot fi găsiți în Africa și Asia și s-au adaptat să prospere în diverse medii, de la jungle dense la savane ierboase și deșerturi.
Femelele pot naște în orice moment al anului. Puii – de obicei o fătare de doi – vor rămâne cu mama timp de până la doi ani, timp în care învață să vâneze.
Deși leoparzii sunt cele mai mici dintre speciile de feline mari, ei sunt cei mai puternici raportat la greutate. Construcția lor robustă și puternică le permite să tragă prăzi mari în copaci pentru a le feri de necrofagi.
Leoparzii sunt oportuniști și vor mânca majoritatea lucrurilor care se apropie suficient pentru a fi prinse, inclusiv mistreți, șerpi, maimuțe și chiar porci spinoși.
Există nouă subspecii de leopard, toate fiind aproape amenințate, periclitate sau critic periclitate. Leopardul de Java mai are doar aproximativ 250 de indivizi, iar leopardul de Amur, care trăiește în estul îndepărtat al Rusiei și nord-estul Chinei, mai are poate doar 20 de indivizi în sălbăticie. (Unele estimări spun 100.)
Lei
Leii sunt singura specie socială din familia felinelor. Membrii unei haite de lei sunt de obicei foarte afectuoși unii cu alții, cu multe îmbrățișări și îngrijire reciprocă atunci când se odihnesc. Haita lucrează și ca o echipă pentru a doborî prada, care este împărțită cu întregul grup.
Atâta timp cât hrana este abundentă, o leoaică va rămâne cu haita în care s-a născut pe tot parcursul vieții sale. Masculii, însă, pleacă de obicei odată ce ajung la maturitate, fiind alungați de masculul sau masculii dominanți. Acești burlaci vor forma uneori mici coaliții de doi sau trei și vor căuta o altă haită pe care să o preia.
Răgetul unui leu poate fi auzit de la o distanță de până la 8 kilometri.
Dacă leii și tigrii par similari, acest lucru se datorează faptului că sunt. De fapt, corpurile lor sunt atât de asemănătoare încât, dacă le-ai masca blana, doar experții ar putea spune care este leul și care este tigrul.
Populațiile de lei au scăzut la jumătate din anii 1950. Potrivit Panthera, „Leii au dispărut din peste 80 la sută din arealul lor istoric. Astăzi, cele mai recente studii estimează că există mai puțin de 30.000 de lei care trăiesc în sălbăticie în Africa.”
Leoparzi de zăpadă
Leoparzii de zăpadă au picioarele din față mai scurte decât cele din spate. Picioarele din față (care au și labele mai mari decât picioarele din spate) ajută felina să se echilibreze și să aterizeze mai ușor după sărituri. Între timp, picioarele posterioare mai lungi și puternice ajută felina să facă acele sărituri impresionante, care pot ajunge până la 13,7 metri! Aceste caracteristici sunt o necesitate pentru a sări peste stânci montane și teren stâncos în timp ce urmărește prăzi la fel de agile.
Leoparzii de zăpadă nu pot răcni. Mai degrabă, șuieră, miorlăie, scot sunete guturale și mârâie.
Deși leopardul de zăpadă este o felină de mărime medie, cântărind între 27-54 de kilograme, poate totuși doborî prăzi de trei ori mai grele decât el.
Leoparzii de zăpadă pot călători mulți kilometri într-o singură noapte. Snow Leopard Trust a documentat o felină care a călătorit pe o distanță de 43 de kilometri de deșert deschis într-o singură noapte. Aceeași felină a mers peste 150 de kilometri în cinci zile. Abilitatea lor de a traversa distanțe mari îi ajută să se deplaseze între zonele unde se găsește pradă, care este uneori rară în habitatul lor montan rece.
Leopardul de zăpadă este periclitat, cu doar aproximativ 3.500-7.000 de indivizi rămași în sălbăticie. Stabilirea numerelor exacte este dificilă din cauza naturii evazive a speciei. Dar cercetătorii știu că populația este scăzută și în declin. Braconajul, pierderea habitatului, pierderea prăzii din cauza invaziei umane și uciderile de represalii sunt toate amenințări la adresa speciei.
Tigri
Tigrul este cea mai mare specie de felină din lume. Masculii celei mai mari subspecii, tigrul siberian, cântăresc între 181-306 kilograme și au o lungime corporală de 1,8-2,3 metri. În sălbăticie, tigrii trăiesc în jur de 11 ani. În captivitate, trăiesc între 20 și 25 de ani.
Deși tigrul este bine camuflat, agil și puternic, doar aproximativ una din 10 încercări ale sale de a doborî prada sunt reușite. Pentru a se asigura că profită la maximum de fiecare pradă, un tigru poate mânca până la 16-41 de kilograme de carne într-o singură repriză.
Tigrii sunt de obicei solitari, dar au existat rapoarte despre tigri care călătoresc în grupuri. În majoritatea acestor cazuri, tigrii se adună probabil fie pentru a se împerechea, fie sunt cumva înrudiți, cum ar fi frații mai mari care sunt încă alături de mama lor. Oricum, un grup de tigri se numește „streak” sau „ambush”.
Tigrilor nu le place căldura, în ciuda faptului că unii trăiesc în pădurile subtropicale din estul Asiei. Acesta poate fi motivul pentru care sunt mai înclinați să înoate decât multe alte feline mari, ca o modalitate de a se răcori.
Tigrii pot și torc. Dar nu este torsul cu care suntem obișnuiți. Spre deosebire de pisica noastră domestică, care poate torce în timp ce inspiră și expiră, tigrul poate torce doar atunci când expiră. Unii biologi au subliniat că trăsăturile fizice care permit tigrilor să răcnească nu le oferă capacitatea de a torce, și deși există dezbateri cu privire la specificitatea faptului dacă sunetele lor „contează” ca tors, studiile au înclinat spre teoria că pot într-adevăr torce, doar diferit.
Populațiile de tigri au scăzut într-un ritm alarmant în ultimul secol. În timp ce la începutul anilor 1900 existau în jur de 100.000 de tigri în întreg arealul lor, astăzi există mai puțin de 3.200 în sălbăticie. Cu braconajul pentru blănuri și alte părți ale corpului utilizate în medicina tradițională chineză (tigrii nu au proprietăți medicinale dovedite științific), pierderea și fragmentarea habitatului și uciderile de represalii comise de săteni printre principalele amenințări, tigrii sunt în pericol grav de dispariție. Trei subspecii de tigru au dispărut numai în ultimii 80 de ani.
