Durianul țepos, cu aspect extraterestru este renumit pentru mirosul său. Aroma acestui fruct, care poate fi mai mare decât o minge de fotbal la maturitate, a fost comparată cu ceapa prea coaptă, brânza potentă și șosetele de sală. În Singapore, o țară în care este larg disponibil, mirosul durianului este suficient de puternic încât să fie interzis în unele afaceri, clădiri comerciale și transportul public.
Inutil să spunem, nu toată lumea este fan. Chiar și celebrul gurmand Andrew Zimmern, cunoscut pentru încercarea așa-ziselor „mâncăruri bizare” din întreaga lume, nu agreează durianul. Pentru unii, însă, durianii sunt mâncarea ideală.
Regele fructelor
Durianul poartă porecla „regele fructelor” în anumite cercuri, iar exemplarele de calitate pot atinge un preț mai mare decât aproape orice alt fruct. În jurnalul său de călătorie „Following the Equator”, Mark Twain a scris despre fascinația pe care a observat-o pentru „dorian” în timp ce călătorea în Asia de Sud-Est:
Chiar și astăzi, entuziasmul pentru fruct depășește granițele. Fermierii de durian din Malaezia au cunoscut un boom în ultimii ani datorită cererii mari pentru culturile lor în China. La un recent festival culinar malaezian din New York City, întreaga cantitate de 500 de duriani s-a vândut în doar câteva ore. Așadar, la fel ca în zilele lui Twain, unii oameni par încă să experimenteze un fel de „extaz” din consumul acestui produs tropical.
Jocul țepilor
Ciudățenia durianului depășește mirosul său înțepător. Coaja țepoasă este la fel de ascuțită cum arată. Cuvântul malaezian „duri”, din care derivă numele durian, înseamnă spin. La tăierea fructului, unii vânzători poartă mănuși de lucru groase. Interiorul, pe de altă parte, prezintă buzunare de pulpă moale, galbenă. Durianul variază de la o consistență similară cu cea a avocado-ului la una de cremă de ou (custard). Fiecare secțiune are cel puțin un sâmbure în mijloc.
Durianul crește în zonele tropicale (de obicei la altitudine), dar tehnicile de recoltare variază în funcție de preferințele entuziaștilor locali. În Thailanda, de exemplu, oamenii preferă durianul când este la jumătatea maturității. Fermierii recoltează fructul tăindu-l din copaci înainte de a atinge maturitatea completă. Acesta continuă apoi să se coacă pe drumul spre piață și atinge vârsta ideală exact la timp pentru a fi consumat.
În Malaezia și în alte părți din Asia de Sud-Est insulară, fermierii lasă fructele să se coacă complet în copac. Când ajunge la maturitate, un durian pur și simplu cade la pământ. Fermierii plasează plase sub copaci pentru a prinde fiecare fruct și a-l proteja de deteriorare. Deoarece proiectilele cu coajă țepoasă cad de la înălțime, iar un durian mediu cântărește 1,5 kilograme (3,3 livre), plasele protejează, probabil, și pe oricine merge sub copaci atunci când fructul cade.
Diferite forme de durian
Puriștii vă pot spune că durianul trebuie consumat doar proaspăt. Urmarea acestui sfat se dovedește a fi puțin dificilă pentru oamenii din cea mai mare parte a Americii de Nord. Fructul nu are o durată lungă de conservare și crește cel mai bine în zonele tropicale. Majoritatea durianilor importați în SUA (aproximativ 2.000 de tone metrice pe an) sunt pre-congelați. Fructul este disponibil în magazinele alimentare asiatice, dar rar își găsește drumul în supermarketurile obișnuite.
Din fericire pentru iubitorii de durian și pentru oricine altcineva este curios, fructul călătorește mai bine în alte forme. Durianul liofilizat este destul de popular; îi lipsește aceeași aromă înțepătoare și este crocant în loc de moale. Aceste trăsături fac versiunea uscată puțin mai puțin intimidantă pentru novici. Durianul este și un ingredient. Ați putea găsi înghețată și acadele de durian în piețele asiatice din SUA, iar aroma distinctă se regăsește în bomboane, prăjituri și torturi, unde servește uneori ca umplutură împreună cu pastă de fasole.
Poate cea mai bună opțiune este să comandați un shake de durian de la un restaurant sau cafenea asiatică. Aceste băuturi sunt adesea amestecate cu lapte sau pastă de fasole și conțin îndulcitori suplimentari. Ați putea chiar să luați singur niște durian congelat dintr-o piață și să încercați să-l folosiți pentru a coace un tort.
Mergând la sursă
Din păcate, pentru a încerca durian proaspăt, trebuie să mergeți la sursă. Cele mai multe specii cresc cel mai bine atunci când se află la o distanță de 15 grade latitudine față de ecuator. Thailanda, unul dintre cei mai prolifici producători din lume, are ferme productive până la 18 grade latitudine nordică. Fermierii din Hawaii cultivă durian până la 22 de grade nord, dar aceasta se află încă în zona tropicală.
Unde este cel mai bun loc pentru a vedea dacă vă încadrați în categoria „iubesc durianul” sau „urăsc durianul”? Călătorii care se îndreaptă spre Malaezia și Thailanda au cea mai bună șansă de a întâlni un durian de calitate. Fermierii din Filipine, Indonezia, Vietnam, Cambodgia, Laos, Sri Lanka, Papua Noua Guinee și Myanmar cultivă, de asemenea, fructul. Australia are o industrie emergentă de durian, deși majoritatea copacilor, importați din Indonezia și Malaezia, produc fructe pentru piața internă, mai degrabă decât pentru export.
