Cândva, în primăvara anului 2020, am început să ascult primul sezon al seriei de podcasturi „Hot Take„. Fiind cineva care scrisese despre mediu, sustenabilitate și criza climatică timp de decenii, a avut un efect profund asupra mea. Adică, știam deja că subiectele pe care eu și colegii mei scriitori preocupați de climă le acopeream erau importante. Ceea ce co-prezentatoarele „Hot Take”, Amy Westervelt și Mary Heglar, au subliniat atât de clar a fost ceva la fel de important: Cum scriem despre ele – și cine are permisiunea să scrie – contează la fel de mult.
Printr-un amestec de perspective atente, empatie autentică, furie justificată și o doză considerabilă de umor, ele au disecat nu doar marile știri ale zilei și de ce erau importante, ci și cum relatarea acelor povești ne-a modelat înțelegerea lor și cum ne-ar putea îndrepta către soluții. Nu este o exagerare să spun că m-a ajutat să identific cel puțin o parte din greșelile mele trecute și prezente, și m-am întors la lecțiile din acest podcast iar și iar când abordam propriul meu proiect de scriere a unei cărți despre ipocrizia climatică – și am avut norocul să le intervievez pe ambele co-gazde.
M-am bucurat când am auzit că „Hot Take” a fost achiziționat rapid de puternica casă de producție de podcasturi progresiste Crooked Media. Ceea ce este la fel de entuziasmant este că această achiziție pare să fie o parte dintr-o creștere mai amplă a interesului media pentru climă. Cel puțin, asta sugerează o scurtă scanare a buletinului informativ „Hot Take” din această săptămână, în timp ce Westervelt a explorat știri care arată nu doar că acoperirea mediatică a climei în 2021 a depășit toți anii anteriori, ci și că pare să existe o creștere a marilor instituții media care angajează reporteri climatici cu acte în regulă:
Marțea trecută, Associated Press a anunțat că va extinde acoperirea sa asupra climei. Agenția de știri intenționează să angajeze 20 de jurnaliști pe patru continente pentru a se concentra pe „impacturile profunde și variate ale schimbărilor climatice asupra societății în domenii precum alimentația, agricultura, migrația, locuințele și planificarea urbană, răspunsul la dezastre, economia și cultura.”
Și toate acestea vin imediat după o descoperire majoră în relatarea poveștilor despre climă la Hollywood. Deși au existat multe opinii divergente cu privire la meritele critice (și nu numai) ale filmului „Don’t Look Up!”, un lucru este incontestabil: A fost un succes masiv în ceea ce privește atragerea publicului, ca să nu mai vorbim de nominalizările la Oscar. Și, după cum a sugerat pe Twitter guru-ul în relatarea poveștilor despre climă, Anna Jane Joyner, asta ar trebui să însemne lucruri bune pentru toți cei care ar dori să vadă această criză primind atenția pe care o merită:
În acest moment, optimistul natural din mine trebuie să își amintească de vremea în care am crezut că documentarul lui Al Gore „An Inconvenient Truth” va servi drept un punct de cotitură cultural. Sau când am sperat că creșterea acoperirii media a alimentelor ecologice și a vehiculelor electrice s-ar putea extinde într-o discuție serioasă despre politici publice de stabilizare a climei. (Doamne, am o amintire clară de când aveam 9 ani și am decis că apariția lui Sting pentru pădurile tropicale era un semn că adulții luau în sfârșit amenințarea în serios.)
Lăsând la o parte optimismul și naivitatea greșit plasate, când vedem că sezonul incendiilor se extinde pe tot parcursul anului în Vest, sau auzim știri de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică că nivelul mării pe Coasta de Est a SUA va crește cu aproximativ 30 de centimetri până în 2050, pare rezonabil să sperăm – și, de fapt, să cerem – ca această criză să primească în sfârșit acoperirea pe care o merită.
Desigur, cantitatea nu echivalează cu calitatea. Și de la o concentrare excesivă pe ecologismul legat de stilul de viață și pe amprenta de carbon, la o tendință impardonabilă de a trece cu vederea nedreptățile și disparitățile climatice, există multe moduri în care acoperirea climatică a presei tradiționale a greșit de-a lungul anilor. De aceea sunt profund recunoscător nu doar jurnaliștilor și scriitorilor pe probleme de climă care sunt în sfârșit angajați în număr decent, ci și oamenilor care examinează cum se face această muncă.
După cum a declarat Heglar în comunicatul de presă care a însoțit achiziția de către Crooked Media: „Schimbările climatice sunt cea mai mare problemă cu care se confruntă omenirea și dacă nu învățăm cum să vorbim despre ele, nu le vom rezolva niciodată.”
