Pe măsură ce angajamentele de net-zero din partea țărilor, orașelor și companiilor s-au înmulțit, a devenit din ce în ce mai important să scrutinizezi detaliile. Cu toate acestea, conform a trei oameni de știință care și-au petrecut decenii în domeniul climatic, s-ar putea să dorim, de asemenea, să scrutinizeăm pericolele termenului în sine.
Într-un articol fascinant și convingător pentru The Conversation, James Dyke, Robert Watson și Wolfgang Knorr susțin că însăși ideea de net-zero a devenit o scuză problematică pentru inacțiune.
Ei scriu: „Am ajuns la realizarea dureroasă că ideea de net-zero a legitimat o abordare imprudent de nonșalantă ‘arde acum, plătește mai târziu’, care a făcut ca emisiile de carbon să continue să crească vertiginos. De asemenea, a grăbit distrugerea lumii naturale prin creșterea defrișărilor azi și crește considerabil riscul unor devastări suplimentare în viitor.”
Ce este net-zero?
Net-zero este un scenariu în care emisiile de gaze cu efect de seră generate de om sunt reduse cât mai mult posibil, iar cele care rămân sunt echilibrate prin eliminarea gazelor cu efect de seră din atmosferă.
Urmărind rădăcinile conceptului până la nașterea modelelor integrate de evaluare climatică (Integrated Assessment Models) în anii ’90, autorii spun că discuțiile climatice au fost din ce în ce mai mult conduse de noțiuni teoretice, centrate pe piață, despre căi de reducere a emisiilor – căi care ignorau complexitatea comportamentului uman, a economiei, a politicii sau a societății în general.
Fie că a fost vorba despre Statele Unite care doreau să fie creditate pentru gestionarea pădurilor în timpul negocierilor Protocolului de la Kyoto – în mare parte pentru a putea continua să ardă cărbune, petrol și gaze – fie despre nașterea „cărbunelui curat” și a „captării și stocării carbonului”, ei identifică modul în care, de nenumărate ori, viziunile de progres bazate pe modele au presupus că decarbonizarea este imposibilă. În schimb, atât oamenii de știință, cât și negociatorii propuneau „soluții” care ne-ar putea duce acolo unde trebuia să ajungem, fără să se oprească să analizeze dacă aceste soluții erau fezabile din punct de vedere tehnic sau economic, sau chiar dezirabile din punct de vedere social.
Argumentele lor probabil că nu sunt noi pentru cei care au urmărit acest domeniu de ceva vreme. Totuși, este interesant să vedem unii oameni de știință proeminenți din domeniul climatic reflectând asupra modurilor în care știința climatică nu a reușit să comunice ceea ce societatea trebuie să facă:
Este aproape imposibil de contestat ideea că liderii lumii au acționat mult prea lent și că există încă atât o incapacitate de a recunoaște urgența crizei, cât și o dependență continuă de gândirea magică și soluții tehnologice. Cu toate acestea, dacă aceasta este vina directă a conceptului general de net-zero, nu sunt atât de sigur.
Și aici ar putea fi util să facem distincția între politica națională și internațională și utilizarea net-zero de către întreprinderi, instituții sau chiar persoane fizice care nu au cum să se decarbonizeze complet singure. La urma urmei, există multe moduri diferite de a atinge net-zero. Pentru unii – precum Shell Oil, de exemplu – ei văd un viitor „net-zero” care implică să sape în continuare după petrol și gaze și doar să planteze câțiva copaci în schimb. Pentru alții, net-zero înseamnă stabilirea de ținte specifice și ambițioase pe termen scurt și mediu, concentrându-se în primul rând pe decarbonizare – și aplicând compensări sau soluții de emisii negative doar ca tactică de ultimă instanță.
Editorul Business Green, James Murray, a publicat o interesantă apărare a net-zero, în care a împărtășit un număr mare dintre preocupările autorilor cu privire la lipsa de urgență, lipsa de transparență și lipsa de responsabilitate. Murray a susținut simultan că net-zero în sine nu era problema. (Pentru a fi corect, Business Green a promovat intens conceptul de net-zero.)
Dyke, Watson și Knorr înșiși sunt foarte clari că o anumită formă de sechestrare, captare și/sau eliminare a carbonului va fi aproape sigur necesară pentru a atenua impactul industriilor și surselor de emisii care durează prea mult să se decarbonizeze. Problema lor, așadar, nu este conceptul sau chiar tehnologiile în sine. În schimb, este legată de greutatea relativă pe care o acordăm reducerii față de eliminare.
O operație de bypass cardiac este o inovație excelentă a medicinei moderne. Probabil nu ar trebui să o folosim ca scuză pentru a evita să avem grijă de sănătatea noastră. Așadar, cu net-zero sau fără net-zero, întrebările pe care trebuie să le punem liderilor noștri sunt următoarele: Cât carbon putem reduce posibil anul acesta? Și apoi cum facem chiar mai mult pe viitor?
