Acum aproximativ cinci sau șase ani, am avut o „dezbatere” în stare de ebrietate cu fratele meu despre vehiculele electrice (VE). Mai exact, despre cât de repede electrificarea vehiculelor va deveni norma, mai degrabă decât excepția liberală care semnalează virtuți. Odată ce s-a așternut praful și mahmurelile s-au risipit, fratele meu a insistat că am susținut că vom vedea o majoritate de vehicule pe șosea fiind electrice până în 2025.
Nu am nicio amintire să fi făcut acea afirmație. Și sună sălbatic de optimist chiar și după standardele mele, în general optimiste. Și indiferent dacă fratele meu, care acum conduce el însuși o mașină electrică, are dreptate în privința predicțiilor mele, au existat cei care prezic că vom asista la o trecere remarcabil de rapidă la vehicule electrice, autonome și partajate odată ce atingem anumite puncte de cotitură.
Unul dintre motivele pentru care astfel de schimbări rămân posibile, și poate chiar probabile, este că proiecțiile tradiționale se bazează în mare măsură pe ideea unei rate constante de înlocuire a flotelor de vehicule. Și totuși, când vine vorba de electrificare, șoferii nu înlocuiesc pur și simplu cu un echivalent. Nu li se cere doar să-și schimbe Ford-ul sau Toyota pe benzină cu un altul la momentul potrivit, ci să decidă când — și dacă — o tehnologie diferită se va potrivi mai bine nevoilor lor zilnice.
Mă gândeam la această dinamică atunci când am citit că un procent masiv de 67% dintre șoferii britanici iau în considerare renunțarea la mașinile lor pe benzină și diesel în favoarea unui vehicul electric. Aceasta reiese dintr-un sondaj efectuat pe 2000 de șoferi britanici în numele companiei de anvelope Bridgestone, care a constatat, de asemenea, că 64% cred că experiența de condus va fi de fapt mai bună. (Aceasta este o diferență notabilă față de zilele în care vehiculele electrice erau văzute în mare parte ca un sacrificiu demn.)
Interesant, sondajul a constatat, de asemenea, că 67% dintre șoferi — același număr care plănuiește să facă trecerea — sunt conștienți că, prin lege, toate mașinile noi vor fi obligate să fie electrice până în 2035. Și asta servește drept încă o amintire că oamenii nu numai că iau decizii acum despre cum văd evoluția pieței în viitor, dar și că acele decizii sunt puternic influențate de contextul social și politic în care trăiesc.
Venind recent de la Londra și văzând taxiuri negre electrice și Uber electrice peste tot, nu sunt deloc surprins de aceste rezultate. Știm deja că alegerile privind energia și transportul pot fi contagioase. Pe măsură ce tot mai mulți oameni experimentează vehiculele electrice — atât în ceea ce privește călătoria cu ele, cât și observându-i pe vecini și colegi conducându-le — obțin în mod inerent sentimentul că lucrurile se schimbă.
Și odată ce obții sentimentul că lucrurile se schimbă, nimeni nu vrea să rămână blocat cu un vehicul perimat sau demodat. Imaginează-ți, de exemplu, dacă vechiul tău telefon fix ar fi costat zeci de mii de dolari și ar fi necesitat întreținere și service regulate în valoare de mii de dolari în plus. Sunt destul de sigur că te-ai fi gândit de două ori înainte de a cumpăra unul nou aproape imediat ce au început să apară printre prietenii și cunoștințele tale primele „telefoane-cărămidă” Nokia.
Exact cât de rapidă va fi tranziția rămâne de văzut și probabil va varia în funcție de diferențele regionale, culturale, politice și de politici. Dar este din ce în ce mai clar că direcția a fost stabilită.
Întrebarea reală va fi cât de mult vom vedea o trecere totală de la mașinile pe benzină și diesel la cele electrice și cât de mult vom vedea oameni regândindu-și complet relația cu deținerea unei mașini. Știm că bicicletele electrice au potențialul de a înlocui mașinile, cel puțin în anumite locații. Ar fi cu siguranță grozav dacă unii dintre acești șoferi ar face un pas mai departe și ar renunța complet la a avea o mașină pe fiecare alee…
