Unul dintre principalele motive pentru care ne plac atât de mult câinii este că și ei ne plac pe noi. Majoritatea câinilor ne întâmpină cu coada pe sus, dornici de mângâieri și de companie umană.
Dacă ați întâlni un lup, pe de altă parte, șansele sunt ca acesta să nu fie atât de sociabil. Câinii au evoluat din lupi cu mii de ani în urmă, dar pe parcurs, a avut loc o schimbare genetică care ar putea explica diferența lor de amabilitate.
Acesta este ceea ce au descoperit cercetătorii de la Universitatea de Stat din Oregon atunci când au comparat câinii domestici cu lupii și interacțiunile lor sociale cu oamenii. Descoperirile lor au fost publicate recent în revista Scientific Advances.
Până acum, oamenii de știință nu au înțeles cu adevărat ce s-a întâmplat genetic de-a lungul anilor care a permis câinilor să prospere în mediile umane, a spus Monique Udell, specialistă în știința animalelor la Oregon State și co-autoare principală a studiului.
„Se credea cândva că, în timpul domesticării, câinii au dezvoltat o formă avansată de cogniție socială de care lupii duceau lipsă”, a spus Udell într-un comunicat. „Această nouă evidență ar sugera că câinii au, în schimb, o afecțiune genetică care poate duce la o motivație exagerată de a căuta contact social comparativ cu lupii.”
Practic, genele care i-au făcut pe câini deosebit de extravertiți și sociabili au fost selectate pe măsură ce câinii au evoluat de la strămoșii lor lupi.
În cele din urmă, descendenții lupilor au devenit din ce în ce mai prietenoși, ceea ce probabil a pavat calea pentru domesticirea câinilor.
Testarea câinilor și a lupilor
Pentru studiu, cercetătorii au testat comportamentul a 18 câini domestici și a 10 lupi gri care trăiesc în captivitate. Ei au evaluat animalele folosind mai multe sarcini de rezolvare a problemelor și de sociabilitate.
Pentru primul test, animalele au primit o cutie care conținea un cârnat în timp ce o persoană era prezentă. Câinii au fost mai predispuși să se uite la persoană în loc să încerce să deschidă cutia. Lupii au fost mai predispuși să deschidă cutia, chiar dacă o persoană era acolo.
Pentru al doilea test, o persoană s-a așezat într-un cerc marcat. În prima parte a testului, persoana a chemat animalul pe nume și a încurajat contactul, dar a rămas în cerc. În a doua parte a testului, persoana s-a așezat în liniște și a ignorat animalul uitându-se la podea.
Atât câinii, cât și lupii s-au apropiat rapid de persoană, dar lupii au rătăcit, pierzându-și interesul după doar câteva secunde. Câinii, însă, au fost mult mai prietenoși. Au rămas mai mult timp atât cu oamenii pe care îi cunoșteau, cât și cu cei pe care nu îi cunoșteau.
Cercetătorii au recoltat probe de sânge de la animale pentru teste genetice.
„Am făcut o mulțime de cercetări care arată că lupii și câinii se pot descurca la fel de bine la sarcinile de cogniție socială”, a spus Udell. „Acolo unde diferența reală pare să rezide este privirea persistentă a câinelui asupra oamenilor și dorința de a căuta proximitate prelungită cu oamenii, dincolo de punctul în care te aștepți ca un animal adult să se angajeze în acest comportament.”
