Nu e deloc plăcut să asculți „Melodia 1” de pe „Album necunoscut”, dar asta se întâmplă în mașina sau în playerul tău de muzică de acasă dacă titlurile nu sunt recunoscute. Sunt fascinat de procesul prin care computerul meu recunoaște în mod consecvent datele chiar și pentru cea mai obscură muzică, dar sistemele sofisticate din mașinile pe care le testez nu reușesc să identifice corect nici măcar muzica cea mai comună. Permiteți-mi să vă explic exact de ce.
Într-un fel, înțeleg problema — mașinile vin cu baze de date integrate care necesită o conexiune la internet pentru a fi actualizate constant și a recunoaște albume noi. Asta nu e o problemă pentru computerele conectate la web. Dar playerul CD al mașinii mele nu a reușit să listeze melodiile chiar și de pe material mai vechi din catalog. Și de ce informațiile, care nu pot ocupa mult spațiu, nu sunt pur și simplu încorporate pe CD însuși pentru a fi citite de orice player? Care e explicația?
Cum identifică Gracenote CD-urile dumneavoastră
Explorarea acestei probleme m-a condus la Gracenote, compania din California deținută de Sony care menține baza de date mare, accesibilă pe internet, pentru muzica pe discuri compacte. În 2010, Gracenote a primit a miliarda sa unitate de date, pentru un album Swans.
Am observat că atunci când introduc unele CD-uri mai obscure în computerul meu, apare o casetă care mă întreabă dacă vreau să încarc informațiile despre melodii pe Gracenote. Consider că ajut sistemul să învețe spunând „da”.
Compania atât încarcă o mulțime de date pe care le obține de la casele de discuri, cât și continuă să se bazeze pe contribuțiile utilizatorilor. „Le datorăm totul utilizatorilor noștri,” a spus co-fondatorul Gracenote, Steve Scherf.
O metodă prin care funcționează Gracenote este recunoașterea duratei melodiilor. Dacă albumul are, în ordine, melodii de 3:43, urmate de 2:19, 10:55 și 7:20, ei bine, este Derek and the Dominoes. Sunt sigur că supra-simplific, dar în esență, asta e. Voi lăsa Gracenote să explice de ce aceasta este cea mai bună metodă existentă.
Istoria datelor melodiilor de pe CD
Stephen White, președintele Gracenote, a avut suficientă răbdare să explice realitatea ciudată și minunată a denumirii melodiilor. „La începuturile CD-urilor, când au fost create standardele, existau specificații pentru introducerea datelor melodiilor pe discuri, dar casele de discuri nu voiau să se complice cu asta,” a spus el. „Ar fi însemnat ca o persoană să fie desemnată să introducă toate acele date. Există un loc pentru asta pe CD-uri, dar ei nu o fac.”
Această situație ciudată a deschis ușa programatorilor timpurii pentru a crea baze de date open-source descărcabile cu nume de melodii. Din acea muncă au apărut CDDB și, în cele din urmă, Gracenote. O problemă majoră a fost că, de exemplu, Seals and Crofts putea fi scris și ca Seals & Crofts, sau James Taylor listat ca Taylor, James, iar asta a dus la multă confuzie. Această situație persistă și astăzi — corectez constant greșeli de ortografie ale datelor.
Doar o singură casă de discuri, Sony (compania mamă actuală a Gracenote), a încercat pentru scurt timp să introducă profesional acele date, motiv pentru care unul din opt CD-uri sau cam așa ceva oferă date pe mașinile altfel neștiutoare. Ah, și am aflat că motivul pentru care unele CD-uri mai vechi nu se înregistrează este pentru că ele preced baza de date Gracenote.
Se presupune că acum suntem într-o situație mai bună. După cum a explicat White, mulți dintre producătorii auto de astăzi fie folosesc o conexiune la internet integrată pentru a accesa cele 13 milioane de nume de melodii online ale Gracenote (rar, deoarece doar 5 procente dintre mașini sunt conectate), fie încorporează o bibliotecă mult mai mică de 250.000 până la 500.000 de descrieri de CD-uri în memoria computerului. Majoritatea producătorilor auto sunt clienți Gracenote.
Problema bazelor de date pentru CD-uri
Dezavantajul celei din urmă opțiuni este evident, deoarece sute, dacă nu mii de CD-uri sunt lansate în fiecare săptămână și baza de date devine instantaneu depășită. White spune că Ford și GM, precum și Audi, sunt pionieri ai celor mai bune sisteme conectate astăzi, deși MyFord Touch are problemele sale. Vârful de tehnologie este sedanul Tesla Model S, care are o conexiune la internet permanentă și, astfel, colectează în mod fiabil numele melodiilor și coperta albumului. Serios, puteți utiliza ecranul tactil de 43,18 centimetri pentru a naviga pe internet chiar și atunci când mașina este în mișcare.
Deoarece adăugarea memoriei și plata pentru Gracenote pot adăuga 20 de dolari pe mașină, unii producători auto lasă mașinile lor de gamă inferioară fără nicio denumire de melodie, de unde și o mulțime de „Album necunoscut” și „Melodia 1”. Nu înțeleg asta. Care este rostul folosirii spațiului prețios de pe bord pentru descrieri de melodii fără a asigura în vreun fel că informațiile sunt efectiv disponibile? La fel de stupidă este utilizarea unui font uriaș (presupusă pentru a reduce distragerea atenției la volan) care necesită cinci ecrane pentru a obține un nume complet de melodie.
White prezice că destul de curând fiecare mașină va avea un fel de conexiune la internet, ceea ce va contribui mult la rezolvarea acestei probleme. Între timp, provocarea crește, deoarece consumatorii accesează muzică de pe hard disk-uri și telefoanele lor mobile, și doresc ca datele melodiilor — și coperta albumului — să fie afișate instantaneu la unitatea centrală. Gracenote încearcă să țină pasul cu toate acestea, conform lui White. „Se așteaptă la o interfață bogată,” a spus el. Videoclipul de mai jos oferă un interviu online cu White, dacă doriți să aflați mai multe despre cum funcționează Gracenote:
Pot supraviețui CD-urile?
S-ar putea ca Gracenote să-și facă griji cu privire la dispariția iminentă a CD-ului, având în vedere că afacerea se bazează pe aceste discuri strălucitoare. „Nu renunțați încă la CD”, spune White. „Aproximativ 50 la sută din toate vânzările de muzică se bazează încă pe CD. Suntem optimiști în privința CD-ului. Cercetările noastre arată că încă le depășește pe toate celelalte.”
Scherf a declarat pentru Wired că Gracenote este încrezătoare că poate supraviețui în mediul post-CD. „CD-urile practic nu se uzează niciodată,” a spus el, „și pe măsură ce apar noi forme de audio digital, oamenii vor extrage și re-extrage melodii pentru mult timp. Mă aștept pe deplin ca serviciul nostru de recunoaștere a discurilor să funcționeze decenii la rând, chiar dacă niciun singur CD nu ar mai fi vândut după astăzi.”
Oamenii, totuși, se mută de la grămezi dezordonate de CD-uri la hard disk-uri cu fișiere MP3. Multe dintre ele. Acum zece ani, consumatorul mediu avea 70 de melodii. Acum cinci ani erau 1.000. Astăzi, îmi spune White, sunt 12.000. Wow. Desigur, eu am peste 80.000, ceea ce mă aduce la o altă problemă pe care o am: mașinile de astăzi nu pot citi eficient un hard disk cu atât de multe melodii: funcția de indexare pur și simplu intră într-o buclă infinită.
Specialiștii în infotainment mă privesc cu amuzament când le spun câte melodii am, dar nu sunt singur — cunosc zeci de pasionați de muzică cu biblioteci ca a mea. Așa că, luați măsuri, băieți. „Aceasta este o problemă simplă de programare,” a spus White.
Un alt aspect interesant al Gracenote se referă la conținutul public versus cel privat. Gracenote a fost inițial CDDB, iar baza sa de date principală a fost creată de mulți contributori open-source necreditați. Compania a depus o cerere de brevet pentru acest tip de bază de date în 1999, iar Gracenote, nou-numită, a obținut-o în 2005. Ce cred pionierii despre munca lor revoluționară și altruistă devenind privată nu este clar.
Apropo, puteți merge în continuare pe Freedb.com și descărca o bază de date publică de nume de melodii, deși nu este recent întreținută. Și iată cum muzicienii pot trimite informații despre propriile albume către Gracenote.
White spune să nu vă faceți griji în legătură cu aspectul public/privat. „Realitatea este că vezi asta peste tot,” a spus el. „Facebook a construit o afacere de miliarde de dolari bazată pe faptul că oamenii își introduc datele.” Adevărat. Da-i bătaie!
