NASA Goddard Space Flight Center/CC BY 2.0
Cu mult timp în urmă, când teoriile conspirației „climategate” circulau, îmi amintesc de un negaționist deosebit de hotărât care comenta că ar crede în schimbările climatice odată ce Al Gore și alți ecologiști ar abandona luxul electricității și al combustibililor fosili și ar demonstra cu adevărat că sunt consecvenți faptelor.
Până la urmă, a argumentat el, dacă criza ar fi fost la fel de gravă pe cât o prezentam noi, de ce nu ne-am fi redus cu toții amprenta de carbon la zero pentru a salva specia umană?
La vremea respectivă, am considerat că era o replică destul de slabă.
Citiți știința. Nu stilul de viață
Îmi bazez tendința de a citi știința pe opinia experților și pe cercetările evaluate inter pares – nu pe obiceiurile de consum ale politicienilor democrați sau ale liberalilor de stânga. Totuși, exista un sâmbure de adevăr în ironia prietenului nostru.
Având în vedere că schimbările climatice ucid deja oameni și că numărul victimelor este pe cale să crească, eforturile pe care majoritatea dintre noi le facem pentru a reduce consumul de carne, a respecta limita de viteză sau a merge cu bicicleta la serviciu câteva zile pe săptămână par a fi răspunsuri jalnice la o criză globală de proporții aproape inimaginabile.
Unde este indignarea?
În mod similar, deși mulți dintre noi trimitem ocazional un e-mail unui senator sau participăm din când în când la un protest, te-ai gândi că perspectiva omenirii de a altera radical ecosistemul de care depinde pentru supraviețuire ar merita puțin mai mult protest decât deficitul național, sau, de altfel, un videoclip YouTube blasfemiator de prost gust.
Cu alegerile din SUA la orizont și cu noi cercetări care subliniază modul în care subestimăm costurile acestei crize, am început să reflectez din nou asupra acestui aspect.
De ce este schimbarea climatică atât de al naibii de ușor de ignorat? De ce nu suntem cu toții la baricade sau nu căutăm bărci de salvare non-stop? De ce eu – care am ales o carieră care îmi permite să lupt împotriva acestei probleme și am schimbat destul de multe becuri la timpul meu – mă trezesc îngrijorându-mă cel puțin la fel de mult de plata facturilor sau de satisfacerea celor mai recenți clienți, pe cât mă îngrijorează viitorul pe care copiii mei îl vor moșteni?
Suspectez că se întâmplă câteva lucruri diferite.
De data asta este personal. Doar că nu se simte așa.
În primul rând, așa cum a argumentat Simran Sethi în recenta ei prezentare TED, pur și simplu nu suntem programați să absorbim și să acționăm pe baza unor cantități mari de date sau a unor amenințări la nivel global. Acționăm atunci când lucrurile sunt aduse mai aproape de casă și când devin relevante pentru viața noastră de zi cu zi.
Suntem cu toții în asta
În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că problemele sistemice necesită soluții sistemice. Pentru toți oamenii fără bani și minimaliștii extremi care, fără îndoială, ne schimbă cultura către o paradigmă mai puțin distructivă, alegerile de stil de viață ecologic nu ne vor salva niciodată. Trebuie să-i aducem pe toți la bord.
O abundență de probleme
Și în al treilea rând, există pur și simplu atât de multe alte probleme care pot – și ar trebui – să ne acapareze atenția. Schimbările climatice pot fi „Marele Tată” al tuturor crizelor, dar nu ne putem permite să ignorăm toate celelalte probleme cu care trebuie să ne confruntăm. De la pierderea biodiversității la drepturile muncii și traficul de persoane, a face lumea mai bună nu înseamnă doar stabilizarea climei, astfel încât să putem continua să fim răi unii cu alții și cu speciile cu care împărțim acest pământ.
Cine nu se descurajează?
În cele din urmă, suspectez că mulți dintre noi sunt pur și simplu copleșiți de amploarea și viteza cu care se desfășoară întreaga această dramă. Chiar și cei dintre noi care încearcă să-și „înverzească” stilurile de viață și să facă vâlvă în fața autorităților, le este greu să vadă o cale de la punctul în care ne aflăm la punctul în care vrem să ajungem ca specie. Da, energia 100% regenerabilă este posibilă. Da, reîmpădurirea la scară largă ar trebui urmărită neîncetat. Și da, progresele recente în dematerializarea economiei noastre sunt încurajatoare și incitante.
Dar atunci când cultura populară se concentrează mai mult pe „Jersey Shore” decât pe coastele noastre care dispar, este uimitor de greu să rămâi concentrat și să nu te descurajezi. Dar, așa cum a argumentat recent Guy Dauncey, nu este vorba despre dacă te simți optimist sau pesimist. Este vorba despre dacă vrei să lupți, sau pur și simplu să accepți înfrângerea.
Acest lucru nu este menit să fie o simplă mărturisire „nu sunt eu un PlanetaNoastra rău” pentru că nu trăiesc și nu respir lupta împotriva schimbărilor climatice. Dimpotrivă, este imperativ să recunoaștem că nici măcar ecologiștii dedicați nu se trezesc întotdeauna îngrijorați de colapsul gheții marine arctice.
Abia atunci vom putea formula strategii care să schimbe cu adevărat mentalități, să câștige inimi și să genereze o schimbare durabilă și sustenabilă.
