Niciun râu american nu este la fel de iconic ca puternicul Mississippi. Al doilea cel mai lung râu din țară, își croiește drum prin 10 state și drenează 41 la sută din Statele Unite continentale. Râul și lunca sa susțin peste 400 de specii diferite de animale sălbatice, în timp ce 40% din păsările acvatice din America de Nord migrează de-a lungul coridorului său de zbor. Bazinul oferă habitat critic pentru peste 300 de specii candidate de plante și animale rare, amenințate sau pe cale de dispariție, listate de agențiile de stat sau federale. Ca să nu mai vorbim de semnificația culturală și de serviciile pe care le oferă oamenilor de-a lungul cursului său.
Cu toate acestea, într-o tragică întorsătură a sorții care a lovit mai multe râuri americane, este în dificultate. În timp ce nativii americani au avut o relație armonioasă cu râul Mississippi cel puțin din mileniul IV î.Hr. – inclusiv Choctaw, Chickasaw, Quapaw, Osage, Caddo, Natchez și Tunica în Mississippiul Inferior, și Sioux, Sac și Fox, Ojibwe, Pottawatomie, Illini, Menominee și Winnebago în Mississippiul Superior – intervenția umană din ultimul secol s-a dovedit devastatoare, în special pentru Deltă.
Digurile și extracția subterană pentru resurse precum petrolul și gazele reprezintă fiecare aproximativ 40% din pierderea de teren a Deltei.
Așa cum notează autorii unui nou studiu despre pierderea de teren a Deltei, „datorită eforturilor umane de a controla râul și de a proteja comunitățile, acumularea de sedimente nu mai este suficientă pentru a susține Delta. Ca urmare, coasta Louisianei a pierdut aproximativ 1.900 de mile pătrate de teren din anii 1930.
Cercetarea provine de la oameni de știință de la Universitatea de Stat din Louisiana (LSU) și Universitatea Indiana, care au analizat rolul pe care oamenii l-au jucat în pierderea dramatică a terenului din Deltă, informație crucială de înțeles dacă vrem să găsim soluții pentru această catastrofă care se extinde.
Până la această cercetare, oamenii de știință nu au înțeles care factori legați de oameni au avut cel mai mare impact. Faptul că cea mai rapidă pierdere de teren a avut loc între anii 1960 și 1990 – și a încetinit în secolul XXI – a fost, de asemenea, un mister.
Ceea ce au descoperit cercetătorii a fost neașteptat.
„Ceea ce am găsit a fost surprinzător”, a declarat Doug Edmonds, autorul principal al studiului și profesor asociat de științe ale Pământului și atmosferice la Universitatea Indiana Bloomington. „Este tentant să legăm criza pierderii de teren de construirea de baraje în bazinul râului Mississippi – la urma urmei, barajele au redus substanțial sedimentele din râul Mississippi. Dar în cele din urmă, construirea de diguri și extracția de resurse subterane au creat o pierdere mai mare de teren.”
În primele decenii ale secolului XX, s-au făcut eforturi semnificative pentru a domoli râul. Așa cum explică America Rivers, o organizație non-profit pentru conservarea râurilor: „În urma inundației monumentale din 1927, a urmat o eră de diguri, dragare și îndiguire finanțate federal. În încercarea omului de a controla râul, am îndiguit peste 2.000 de mile din bazinul Mississippi, izolându-l de lunca sa.”
În timp ce barajele au consecințe pentru pierderea de teren – studiul a constatat că aproximativ 20 la sută din pierderea de teren se datorează construirii de baraje – construirea de diguri și extracția de resurse subterane joacă un rol mult mai mare. Digurile și extracția subterană pentru resurse precum petrolul și gazele, fiecare reprezintă aproximativ 40% din pierderea de teren a Deltei.
Studiul sugerează, de asemenea, că pierderea rapidă de teren și decelerarea dintre anii 1960 și 1990 ar putea fi legate de reducerea extracției de resurse subterane.
„Acest studiu subliniază importanța efectuării unei analize largi a sistemelor pentru probleme complexe, astfel încât să putem avea cu adevărat încredere în soluțiile pe care le propunem pentru a inversa pierderea de teren și a ne proteja pământul și oamenii”, a declarat autorul studiului, Robert R. Twilley, profesor de oceanografie și științe costiere la LSU. „Există posibilitatea ca devierea râurilor să aibă un impact mai mare în construirea zonelor umede decât am anticipat.”
Studiul, „Land loss due to human-altered sediment budget in the Mississippi River Delta” (Pierderea de teren datorită bugetului de sedimente alterat de om în Delta râului Mississippi), a fost publicat în Nature Sustainability.
