În urmă cu aproximativ 30 de ani, locuitorii de pe Palmerston Avenue din Toronto se plângeau de mașinile care mergeau cu viteză pe stradă, folosind-o ca modalitate de a evita aglomerata stradă arterială Bathurst din apropiere. Acea parte a orașului Toronto este dispusă cu străzi predominant est-vest și avea semne de stop la două direcții la capătul străzilor care se intersectau cu Palmerston. Consilierul local Ying Hope, un cunoscut „reparator” de gropi, a făcut lobby pentru a pune semne de stop și pe Palmerston (nord-sud), pentru a încetini traficul suficient încât poate șoferii nu s-ar mai obosi să o folosească și ar rămâne pe Bathurst. Planificatorii de trafic au fost consternați; stopurile la două direcții funcționau perfect bine la reglementarea priorității, care era scopul semnelor. Stopurile la patru direcții irosesc combustibil și ar putea provoca mai multe accidente deoarece prioritatea nu era la fel de clară.
Dar consilierul și-a impus punctul de vedere, iar strada a devenit cunoscută afectiv ca „Autostrada Memorială Ying Hope”. Mașinile au încetat să o mai folosească deoarece oprirea la fiecare aproximativ 81 de metri (266 de picioare) era un adevărat coșmar și mai lent decât mersul pe arteră. Curând, toată lumea a vrut stopuri la patru direcții pentru a încetini traficul în cartierele lor și acum, acestea sunt aproape universale.
De ce vă spun această poveste? Deoarece bicicletele sunt în știri în Toronto în urma decesului lui Jenna Morrison, iar secțiunile de scrisori către editor sunt pline de comentarii precum cel de astăzi:
Când citiți comentariile la postările recente, aproape fiecare se plânge de biciclete și semnele de stop. Dar adevărul este că, aceste semne de stop sunt acolo pentru a reglementa viteza, nu prioritatea; stopurile la două direcții fac, de fapt, o treabă mai bună în acest sens. Și bicicletele au dificultăți în a respecta limita de viteză.
În orașul vecin Hamilton, Ontario, comitetul pentru ciclism a propus modificări la Legea privind Circulația Rutieră pentru a permite „Stopurile Idaho”. Adrian Duyzer explică în Raise the Hammer: că „Un ‘stop Idaho’ este numit așa datorită unei legi adoptate în Idaho în 1982 care permite, în esență, bicicliștilor să trateze semnele de stop ca pe semne de cedare a priorității.” Legea cere bicicliștilor „să încetinească la o viteză rezonabilă și, dacă siguranța o impune, să oprească atunci când ajung la un semn de stop” și „să acorde prioritate oricărui vehicul din intersecție sau care se apropie pe altă stradă.” Asta pare rezonabil și, sincer, asta fac eu și majoritatea celorlalți bicicliști responsabili. Există un motiv: Fizica.
Duyzer indică un articol al Profesorului de Fizică Joel Fajans de la Universitatea din California, Berkeley, și Melanie Curry de la Access, intitulat De ce bicicliștii urăsc semnele de stop. Ei scriu:
Desigur, articolul a stârnit reacția obișnuită a cititorilor:
Și îmi pare rău, dar în ceea ce privește această problemă particulară, legea este un prost. Sfidează logica și fizica. Mi-aș dori ca inginerii de trafic care pun aceste semne să recunoască acest lucru și mi-aș dori ca ziarele să nu mai tipărească aceste scrisori stupide și repetitive.
