De când a lovit pandemia, s-a discutat mult despre densitatea urbană ca fiind un factor. Chiar dacă în New York City, unde s-a vehiculat mult acest lucru, Queens și Staten Island au avut rate de infecție mult mai mari decât Manhattanul mult mai dens, deoarece adevărata corelație este cu venitul, nu cu densitatea.
Dar ceea ce a devenit clar este că a fi în izolare în turnuri cu densitate mare este o experiență destul de groaznică, fie că este vorba de lipsa spațiului, de lifturile comune sau de trotuarele aglomerate. De aceea, în postarea mea anterioară, am vorbit despre termenul lui Brent Toderian, Densitate bine realizată, sau Densitatea Goldilocks mea.
© Densitate bine realizată
Acesta este și motivul pentru care am fost atât de intrigat de un nou raport de la Ryerson City Building Institute, Densitate bine realizată, care cere densitate urbană distribuită. Este o respingere a ceea ce au acum majoritatea orașelor de succes, care este dezvoltarea „înalt și întins”.
Am discutat problemele întinderii urbane de ani de zile: dependența de mașină, costul serviciilor, pierderea terenurilor agricole și, mai recent, amprenta de carbon. Dar există și un cost real al înălțimii: „Concentrațiile intense de dezvoltări în clădiri înalte pot exercita o presiune semnificativă asupra sistemelor de infrastructură rigidă și flexibilă, anume transportul public, apă, apă uzată, parcuri, îngrijire a copiilor și școli.”
De aici a venit densitatea mea Goldilocks; ideea că exista ceva la mijloc. Ceea ce Ryerson CBI numește densitate distribuită, un amestec de case înșiruite, apartamente la etaje joase fără lift și clădiri de înălțime medie în centre urbane strategice și de-a lungul coridoarelor de tranzit, aleilor din cartier și străzilor principale.
Toate acestea sunt ceea ce s-a numit „mijlocul lipsă” sau „densitate blândă”, acele forme construite care pot dubla sau tripla densitatea cartierelor fără a recurge la structuri înalte. În multe orașe este aproape imposibil să faci asta; restricțiile de zonare pentru case unifamiliale permit oamenilor să construiască case enorme, suficient de mari pentru a găzdui trei familii, dar sunt restricționate prin reglementări la una singură. Sau reamenajări ale străzilor principale care sunt neeconomice din cauza cerințelor ridicole privind parcarea, chiar și atunci când clădirile sunt chiar pe o linie de tramvai sau de metrou.
Densitatea distribuită sprijină locuibilitatea.
© Imagine de Sali Tabacchi pentru Ryerson City Building Institute. Reprodusă cu permisiunea.
Am notat într-o postare anterioară că o densitate mai mare ar putea fi o modalitate de a oferi mai mulți clienți, necesari pentru a menține străzile noastre principale sănătoase și vibrante. Ryerson CBI spune cam același lucru:
Densitatea distribuită sprijină accesibilitatea financiară.
© Imagine de Sali Tabacchi pentru Ryerson City Building Institute. Reprodusă cu permisiunea.
Acesta este personal: Soția mea și cu mine am putut rămâne în casa noastră, mult prea mare pentru noi doi, pentru că am reușit să ne mutăm la parter și la nivelul inferior, costul renovării fiind practic acoperit de venitul din închiriere de la etaj. Reglementările de zonare fac mult mai ușor să renovezi decât să înlocuiești, unde există tot felul de taxe suplimentare, retrageri și alte restricții care fac construcția de locuințe noi dificilă. Dar, de fapt, construcția nouă pe structură de lemn este cea mai ieftină formă de construcție, adesea sub jumătate din costul construcției de clădiri înalte. Dacă ar fi mai ușor să dărâmi locuințele vechi cu adevărat jalnice și să le înlocuiești cu case multifamiliale, am putea crește dramatic eficiența energetică, densitatea și reduce amprenta de carbon.
Densitatea distribuită sprijină sustenabilitatea mediului.
© Imagine de Sali Tabacchi pentru Ryerson City Building Institute. Reprodusă cu permisiunea.
Aceasta este destul de evidentă pentru urbaniști: Locuitorii suburbiilor cu densitate scăzută au cea mai mare amprentă de carbon, majoritar atribuită utilizării mașinii, dar și pentru că casele sunt mai mari și nu împărtășesc pereți.
Construcția pe structură de lemn are, de asemenea, cam cea mai scăzută cantitate de carbon încorporat dintre orice formă de construcție, poate cu excepția baloților de paie. Deci, într-adevăr, punctul optim pentru construcții eficiente energetic și cu emisii reduse de carbon este locuința multifamilială joasă.
Densitatea distribuită este mai sănătoasă.
© Imagine de Sali Tabacchi pentru Ryerson City Building Institute. Reprodusă cu permisiunea
Acest raport a fost emis în timpul pandemiei, dar nu o abordează direct, totuși este o parte importantă a discuției. Se știe de mult timp că persoanele care locuiesc în comunități pietonale sunt mai sănătoase și mai slabe. De asemenea, se știe că persoanele obeze și cele în formă fizică precară sunt deosebit de vulnerabile. Cu densitate distribuită, va fi mult mai puțin condus și mai mult mers pe jos și ciclism decât ar fi în Orașul Întins (Sprawlville).
Pe de altă parte, nu ai avea problemele pe care le au oamenii în Orașul Înalt (Tallville) – lifturile comune, lipsa spațiului deschis, trotuarele supraaglomerate care au făcut viața persoanelor din turnurile înalte atât de mizerabilă în această perioadă.
Nici acest tip de locuință nu este nou; așa este construită o mare parte a Europei, precum și în suburbiile deservite de tramvai din America de Nord. Este mai ieftin, mai sănătos și mai rapid decât aproape orice alt tip de locuință. Nu ar trebui doar permis, ci ar trebui promovat peste tot.
Descărcați Densitate bine realizată. Pregătit de Cherise Burda, Graham Haines, Claire Nelischer și Claire Pfeiffer, de la Ryerson City Building Institute.
Dezvăluire: Predau Design Durabil la Ryerson School of Interior Design, care nu este conectat la Ryerson City Building Institute.
