Uneori zicalele rămân. De exemplu, aceste două citate des folosite: „Sarea pământului” și „Varietatea este mirodenia vieții”.
„Voi sunteți sarea pământului”, le-a spus Iisus discipolilor săi în timpul Predicii de pe Munte, una dintre cele mai cunoscute învățături ale slujirii sale. Iisus a folosit sarea ca metaforă pentru a sublinia discipolilor săi cât de importanți erau pentru slujirea sa. Două mii de ani mai târziu, folosim expresia pentru a ne referi la cineva de mare valoare sau importanță.
„Varietatea este mirodenia vieții” este de obicei atribuită poetului britanic William Cowper (1731-1800). „Varietatea e însăși mirodenia vieții Ce îi dă toată savoarea” provine din lucrarea sa poetică în mai multe volume, The Task (1785), Cartea II, „The Timepiece”. Și aici, o metaforă a fost folosită pentru a compara capacitatea mirodeniilor de a aroma mâncarea cu modul în care diferite experiențe pot face viața interesantă și amuzantă.
Acesta este rolul pe care sarea și mirodeniile l-au jucat de-a lungul veacurilor. Acționând împreună, nu au egal în a însufleți mâncarea sau experiența umană.
Istoria sării
Sarea de masă — clorură de sodiu sau NaCl pentru chimiști — provine din două surse principale: apa de mare și depozite minerale cunoscute sub numele de sare gemă. Sarea a fost interconectată cu condimentarea mâncării, sănătatea și dezvoltarea civilizațiilor de-a lungul existenței umane. Posibil cea mai veche scriere despre farmacologie, de exemplu, Peng-Tzao-Kan-Mu, publicată în China acum 4.700 de ani, a făcut referire la peste 40 de tipuri de sare.
Orașe au fost create sau au ajuns proeminente datorită sării. Oamenii au urmat animalele în căutare de hrană și sare. Căile create de acestea au devenit drumuri de-a lungul cărora oamenii s-au așezat, creând orășele și orașe, apoi națiuni. Cel mai vechi oraș cunoscut al Europei, Solnițata în Bulgaria de astăzi, a fost construit în jurul unei instalații de producție de sare. Sarea a contribuit la crearea de imperii și a distrus unele dintre ele. Polonia și-a folosit minele de sare pentru a dezvolta un regat vast în secolul al XVI-lea, doar pentru a vedea germanii distrugându-l atunci când au adus sare de mare, care este considerată mai valoroasă decât sarea gemă. Cristofor Columb și Giovanni Caboto au distrus comerțul mediteranean introducând Lumea Nouă pe piață.
Predica de pe Munte nu este nicidecum singura referință la sare în Biblie. De fapt, există 32 de referințe la sare. În Vechiul Testament, soția lui Lot a fost transformată într-un stâlp de sare pentru că nu a ascultat îngerii și s-a uitat înapoi la orașul cel rău Sodoma. Legămintele erau adesea pecetluite cu sare.
Unele cuvinte și expresii pe care le folosim frecvent provin din sare. Cuvintele „soldat” și „salariu” își au rădăcinile în Roma antică, când soldații romani erau uneori plătiți în sare, salarium argentum. Salariul unui soldat era redus dacă acesta „nu făcea cât sarea”, o expresie care a apărut pentru că grecii și romanii cumpărau adesea sclavi cu sare. Cuvântul „salată” își are, de asemenea, originile în timpurile romane și provine de la utilizarea sării de către romani pentru a condimenta frunzele verzi și legumele.
Sarea a fost mult timp sursa superstițiilor. Credința răspândită că vărsarea sării aduce ghinion se crede că își are originea în pictura „Cina cea de Taină”, în care Leonardo DaVinci a plasat un vas de sare vărsat în fața lui Iuda Iscarioteanul, trădătorul lui Iisus. Superstiția mai spune și astăzi că, dacă cineva varsă sare, ar trebui să arunce un vârf de cuțit peste umărul stâng, deoarece partea stângă era considerată a fi malefică, un loc unde spiritele rele aveau tendința să se adune.
Sarea a fost odată asociată cu simbolismul social. Până în secolul al XVIII-lea, oaspeții la petreceri elaborate erau clasificați după locul unde erau așezați în raport cu solnița. Gazda și oaspeții cei mai favorizați stăteau în capul mesei, deasupra sării. Oamenii care stăteau cel mai departe de gazdă, dedesubtul sării, erau considerați de importanță mai mică.
Sarea a jucat diverse roluri în solidificarea sau dizolvarea guvernelor și chiar în descoperirea continentelor. Guvernul francez, timp de secole, nu numai că și-a forțat oamenii să-și cumpere toată sarea de la depozitele regale, dar i-a forțat să plătească și un impozit mare pentru ea. Taxa a fost o nemulțumire atât de majoră încât a contribuit la aprinderea Revoluției Franceze. Când europenii au ajuns în Lumea Nouă, primii oameni pe care i-au văzut recoltau sare de mare. În timpul Revoluției Americane, britanicii au încercat să refuze accesul la sare coloniștilor. Sarea a jucat un rol cheie în Războiul Civil American, deoarece o parte a strategiei Uniunii a fost întreruperea aprovizionării cu sare a trupelor confederate.
Sarea a fost folosită ca conservant alimentar de-a lungul istoriei umane. Deși corpurile noastre au nevoie de sare, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au numit reducerea consumului de sare „o prioritate națională”. Chiar dacă există sceptici cu privire la pericolele sării, CDC afirmă că prea multă sare poate crește tensiunea arterială și poate ridica riscul de probleme de sănătate, cum ar fi bolile de inimă și accidentul vascular cerebral. Mai mult de 40 la sută din consumul de sodiu din SUA poate fi atribuit acestor 10 grupuri de alimente, conform CDC:
- Pâine și chifle
- Mezeluri și carne curățată
- Pizza
- Carne de pasăre (proaspătă și procesată)
- Supe
- Sandvișuri (cum ar fi cheeseburgeri)
- Brânză
- Preparate cu paste
- Preparate din carne (cum ar fi drob cu sos de roșii)
- Gustări (cum ar fi chipsuri, covrigei și popcorn)
Istoria mirodeniilor
Este ușor să consideri de la sine înțeles rândurile de simple borcane de mirodenii aliniate frumos în ordine alfabetică pe culoarul magazinului alimentar. Dacă ar putea vorbi, totuși, ar spune o poveste nu chiar simplă, despre vremuri în care mirodeniile erau orice altceva decât disponibile pe scară largă și ieftine.
Comerțul cu mirodenii a fost odată cea mai mare industrie din lume și, în multe privințe, a contribuit la crearea lumii moderne în care trăim. Povestea mirodeniilor începe acum mai bine de 4.000 de ani în Orientul Mijlociu, cu negustorii arabi de mirodenii.
La început, caravane de cămile aduceau mirodenii în regiunea mediteraneană, în mare parte de-a lungul rutelor comerciale ale Drumului Mătăsii, de la vechea capitală chineză Chang’an, acum Xi’an, spre sud către India, traversând Afganistanul și Pakistanul de astăzi și ajungând în estul Mediteranei. Negustorii au asigurat prețuri mari pentru mirodenii creând un mister în jurul originilor lor și povestind basme fantastice despre cum erau recoltate.
Pe măsură ce navele cu pânze au înlocuit caravanele de cămile, iar comerțul cu mirodenii a crescut devenind cea mai mare industrie din lume, multe grupuri au căutat să controleze piața mirodeniilor. În cele din urmă, Veneția a devenit portul principal pentru mirodeniile destinate Europei de vest și de nord. Deoarece Veneția controla intrarea și distribuția mirodeniilor, negustorii venețieni au putut percepe prețuri atât de mari încât chiar și bogații aveau dificultăți să și le permită.
Epoca Europeană a Descoperirilor a schimbat acest lucru în secolul al XV-lea. Cu îmbunătățirile în capacitățile de navigație care au permis călătorii maritime din ce în ce mai lungi, antreprenorii bogați au început să trimită exploratori în speranța de a ocoli controlul venețian asupra comerțului cu mirodenii. Mulți nu au avut succes, dar unii exploratori au găsit noi ținuturi și bogățiile lor. Termenul „ardei iute” i-l datorăm unuia dintre ei. Când Cristofor Columb a descoperit America în loc de India, printre noile alimente pe care le-a găsit se numărau ardeii iuți, pe care i-a numit „piper”.
Când marinarul portughez Vasco da Gama a devenit prima persoană care a ocolit Capul Bunei Speranțe în Africa, succesul său a dus la conflicte sângeroase cu spaniolii, englezii și olandezii pentru controlul comerțului cu mirodenii. Popularitatea mirodeniilor a crescut odată cu ascensiunea clasei de mijloc în timpul Renașterii. Pe măsură ce națiunile europene se extindeau, s-au trezit într-un război de 200 de ani, între secolele al XV-lea și al XVII-lea, pentru Insulele Indoneziene ale Mirodeniilor.
Oamenii de afaceri americani s-au alăturat comerțului cu mirodenii în secolul al XVIII-lea. În loc să colaboreze cu companii europene consacrate, ei au tratat direct cu furnizorii din Asia. America a adus și o nouă contribuție lumii mirodeniilor atunci când coloniștii din Texas au creat pudra de chili ca o modalitate ușoară de a prepara mâncăruri mexicane.
Odată cu noile rute comerciale, acum larg deschise, care au permis aducerea nu doar a mirodeniilor, ci și a plantelor de mirodenii în întreaga lume, prețul mirodeniilor a scăzut dramatic, iar monopolele bogate s-au prăbușit. Deși mirodeniile și-au pierdut alura exotică ce le făcuse odinioară la fel de valoroase ca bijuteriile și metalele prețioase, au păstrat altceva de mare valoare: capacitatea de a transforma mirosul, gusturile și atracția mâncării.
Urmează în seria ocazională despre alimente care au schimbat lumea: grâul!
