Este dureros, dar necesar dacă vrei să menții o casă organizată.
O prietenă m-a vizitat recent și s-a plâns de barajul nesfârșit de creații, scrisori și proiecte de artă pe care copiii ei le aduc acasă de la școală. Se simte copleșită și depășită, iar deși a încercat să le țină pe toate într-o singură cameră a casei, acel spațiu a devenit aglomerat și inestetic, o sursă de stres. M-a întrebat: „How do you handle it with three kids in school?”
Întrebarea ei m-a făcut să mă gândesc la abordarea mea de a elimina lucrările de artă ale copiilor, pe care am practicat-o cu sârguință de câțiva ani, dar nu am explicat-o cu adevărat nimănui. Am realizat că metoda mea ar putea fi utilă altor părinți într-o situație similară. Unii cititori ar putea-o considera lipsită de milă, dar cred că este necesară pentru a preveni ca familia mea să se înece în muntele de hârtii.
Prima etapă de organizare
Am un sistem în două părți. Există o organizare inițială care are loc imediat ce hârtiile ajung acasă de la școală. Când copiii își deschid ghiozdanele și varsă conținutul pe insula din bucătărie, fac o sortare rapidă și arunc la reciclare sau la gunoi tot ce nu mai am nevoie să văd. Aici pot intra:
Fișe de colorat sau orice nu este artă originală
– Artă care a necesitat mai puțin de 5 minute pentru a fi finalizată
– Lucrări manuale cu bucăți lipite care probabil se vor desprinde și vor face mizerie, adică macaroane, sclipici, nasturi etc.
– Orice este duplicat, adică ceva ce văd în mod regulat, cum ar fi litere trasate sau aceeași figurină de unicorn sau Transformer pe care copilul meu adoră să o deseneze iar și iar
Piesele mediocre pe care știu că nu vreau să le păstrez pe termen lung, dar îmi pare rău să le arunc atât de curând, sunt expuse. Le lipesc pe perete sau pe frigider, unde stau câteva săptămâni până nu le mai observăm, apoi ‘dispar’ și cu toții uităm că au existat vreodată.
Piesele bune și unice merg într-o cutie – aceeași cutie mare pentru toți cei trei copii ai mei – care este depozitată la subsol. Acestea sunt piese de artă originală care ar fi putut necesita mai mult timp pentru a fi create, care sunt semnificative pentru copiii mei, care pot reprezenta o etapă memorabilă din viața lor, care sunt realizate folosind materiale durabile sau pe care le consider frumoase. Dacă nu sunt sigură, nu forțez o decizie și pur și simplu le pun în cutie. Adaug în această cutie pe parcursul anului școlar și apoi, odată cu venirea verii, fac a doua etapă de eliminare.
A doua etapă de organizare
Acesta este momentul în care scot cutia și reexaminez fiecare piesă una câte una. Este uimitor cum doar câteva luni de distanță îmi permit să le văd mai clar. Dintr-o dată devine destul de ușor să arunc piese pe care anterior le credeam speciale, dar îmi consolidează și certitudinea cu privire la frumusețea altora. Este, de asemenea, distractiv, permițându-mi să văd cât de mult a progresat fiecare copil pe parcursul anului. Lucrările păstrate merg în dosare etichetate cu numele fiecărui copil; aici îmi depozitez carnetele de note și alte informații importante despre etapele lor. Cutia se goalește și ciclul începe din nou. În total, probabil că păstrez aproximativ 5 piese pe copil pe an școlar. Productivitatea lor artistică poate scădea pe măsură ce înaintează în vârstă, dar se va aduna o imagine de ansamblu decentă până când vor absolvi liceul – între 30 și 50 de piese în fiecare dintre dosarele lor. Asta este mult mai mult decât am primit eu vreodată din colecția părinților mei!
Pixabay /Domeniu Public
Alte opțiuni
Unii gurui ai organizării recomandă fotografierea lucrărilor de artă pentru a crea albume digitale, dar această idee nu m-a atras niciodată. Știu că nu mă voi întoarce niciodată să privesc fotografiile desenelor de școală primară ale copiilor mei, iar fișierele digitale, fie că sunt stocate pe un computer, în cloud sau pe discuri, sunt și ele o dezordine. Nici nu mă simt confortabil să trimit artă excedentară rudelor neștiutoare ca mijloc de a o gestiona, deoarece asta doar transferă problema altcuiva care ar putea simți o vinovăție mai mare în a o arunca decât mine. (Sinceră să fiu, îmi încurajez copiii să facă felicitări artizanale, pe care le consider mult mai speciale decât o felicitare cumpărată din magazin.)
Pentru a fi clar, nu-mi descurajez niciodată copiii să creeze artă în scopul reducerii dezordinii. Le susțin interesele și hobby-urile și le ofer materialele pe care le doresc și le folosesc. Dar un lucru care a ajutat la reducerea dezordinii acasă este să le cumpăr fiecăruia un caiet și un carnețel de schițe pentru scris, desenat și pictat. Acest lucru menține hârtiile organizate, iar o carte cu spiră este mult mai ușor de depozitat pe termen lung decât o grămadă de hârtii la fel de groasă. Oferă, de asemenea, o perspectivă frumoasă asupra progresului artistic al copilului în timp.
Dar revenind la eliminare – chiar încerc să fiu lipsită de milă. Mă întreb dacă voi dori să privesc asta din nou, dacă spune ceva despre copilul meu, dacă păstrează un moment special din copilăria lor. Mă pun în locul copiilor mei și întreb dacă aș dori această lucrare de artă într-o zi, dacă aș fi făcut-o eu însămi. Mă gândesc la propria mea colecție de lucrări manuale din copilărie și cât de mică era, și dacă îmi lipsește ceva. (Singurul lucru pe care aș vrea să-l am este cartea mea detaliată cu alfabetul de la grădiniță, mândria și bucuria mea.)
Și mă gândesc la cuvintele pe care i le-am spus prietenei mele în timpul conversației noastre: „I want to make memories by doing things with my kids, and the more time I have to spend sorting and cleaning the clutter in our home, the less time I’ll have to make those memories.” Când te gândești la asta așa, eliminarea nu pare atât de dificilă.
