Dacă doriți să atrageți libelule în grădina dumneavoastră, există mai multe modalități de a crea un habitat pentru a face ca aceste creaturi viu colorate să zboare cu viteză, să planeze și să se deplaseze brusc prin peisajul dumneavoastră. Două implică o planificare inteligentă; a treia necesită puțin noroc.
O strategie de planificare este construirea unei surse de apă, cum ar fi un mic iaz. Libelulele – ai căror strămoși se numără printre cele mai vechi insecte de pe Pământ – sunt insecte acvatice care au nevoie de un mediu cu apă dulce pentru a se reproduce. A doua este să oferiți o sursă de hrană. O grădină cu o diversitate de plante va servi foarte bine acestui scop, deoarece florile vor atrage o varietate de insecte mici cu care se pot hrăni libelulele. Un beneficiu al grădinăritului pentru libelule este că acestea sunt prădători aerieni care devorează insecte. Nu numai că se hrănesc cu insecte mici precum musculițele, dar și scapă de țânțari. Pofta lor pentru țânțari și acrobațiile lor rapide și ambuscadele aeriene în timpul vânătorii le-au adus porecla de „șoim de țânțari”.
Norocul intervine dacă nu aveți un iaz sau o altă sursă de apă în grădina dumneavoastră. În acest caz, puteți atrage în continuare libelule dacă aveți norocul să fiți aproape de o sursă de apă care le va servi ca zonă de reproducere. „Aproape” este relativ pentru libelule, care pot călători distanțe semnificative în căutarea hranei. Un kilometru și jumătate (1,6 km), de exemplu, este bine în raza de zbor a majorității libelulelor.
Vestea bună despre grădinăritul pentru libelule este că nu trebuie să faceți nimic sofisticat pentru a le atrage. „Aproape orice tip de sursă de apă sau o diversitate de plante atât în apă, cât și în peisaj va fi suficientă”, a declarat John Abbott, curator șef și director al secției de Cercetare și Colecții a Muzeului de la Universitatea din Alabama.
Abbott știe ce spune; a publicat numeroase lucrări și fotografii despre libelule și domnișoare care se concentrează pe biogeografia, sistematica și conservarea lor, și de asemenea creează și întreține surse de apă concepute pentru reproducerea libelulelor. Probabil cel mai bun lucru despre crearea unui habitat pentru libelule, a adăugat Abbott, este că nu trebuie să aveți o curte mare.
Iată o listă de sfaturi pentru a crea un peisaj pentru libelule care, potrivit lui Abbott, ar trebui să le atragă în grădina dumneavoastră.
Cu libelule, vin și domnișoarele
Unul dintre primele lucruri de realizat despre grădinăritul pentru libelule este că veți atrage și domnișoarele, un alt prădător aerian benefic. Libelulele și domnișoarele sunt membre înrudite strâns ale ordinului de insecte Odonata și, la prima vedere, pot părea similare. Dar, a spus Abbott, este destul de ușor să le deosebiți.
„Majoritatea oamenilor, dacă le cunosc cât de cât, ar putea descrie o libelulă ca fiind mare și robustă și un zburător mai puternic decât domnișoara, care este mai delicată și mai puțin agilă”, a spus el. Dar, ca și în cazul aproape oricărui lucru, există excepții. „Realitatea este că există unele libelule foarte mici și unele domnișoare foarte mari.”
Cel mai bun mod de a le deosebi este să le priviți aripile. „Toate cele patru aripi ale domnișoarelor au aceeași mărime și formă. Libelulele, pe de altă parte, au aripa posterioară mai largă decât aripa anterioară”, a spus Abbott. O altă caracteristică distinctivă a aripilor poate fi văzută atunci când se așează pe un suport. „În America de Nord, majoritatea libelulelor se așează cu aripile desfăcute lateral față de corp, în timp ce majoritatea domnișoarelor se așează cu aripile strânse în spate, de-a lungul abdomenului, astfel că sunt cam lipite una de alta.”
Din nou, desigur, există o excepție la domnișoare despre care Abbott a spus că oamenii o pot observa la unele specii comune care frecventează grădinile de acasă. Această excepție la domnișoare se numește „aripi desfăcute” (spreadwings), care și-au câștigat porecla deoarece se așează cu aripile la un unghi de aproximativ 45 de grade. „Sunt domnișoare mai mari, așa că unii oameni le-ar putea confunda inițial cu libelulele”, a spus Abbott. Dar dacă vă amintiți că aripile domnișoarelor au aceeași mărime și formă, în timp ce aripile posterioare ale libelulelor sunt mai mari decât aripile anterioare, veți putea spune dacă insecta este o domnișoară cu aripi desfăcute sau o libelulă.
De ce aveți nevoie de o sursă de apă?
Iazurile sau sursele de apă sunt importante în atragerea libelulelor și domnișoarelor pentru reproducere, deoarece ambele specii își depun ouăle în apă. Aceasta începe cu o etapă acvatică care este, de obicei, cea mai lungă perioadă a vieții lor. Libelulele în stadiul imatur, de exemplu, se numesc nimfe și trăiesc într-un iaz sau râu timp de o medie de opt luni.
„Majoritatea oamenilor sunt surprinși să audă asta”, a spus Abbott. „Dar asta e obișnuit la insecte.”
Libelulele și domnișoarele pot avea o durată de viață nimfală de la 30 de zile la 8 ani, în funcție de specie. O specie migratoare are o durată de viață nimfală scurtă, de doar aproximativ o lună, deoarece urmează musonii și a evoluat pentru a se reproduce în bălți temporare de ploaie care nu durează foarte mult.
Ca adulți, majoritatea speciilor trăiesc doar aproximativ 4 până la 6 săptămâni. „Adulții au o durată de viață scurtă, deoarece sunt în principal acolo pentru a se reproduce și a-și transmite genele generației următoare”, a explicat Abbott. „Acest lucru este adevărat, nimfa având o viață mai lungă decât adultul, pentru majoritatea insectelor, din același motiv. Totul este despre reproducere.”
Ce fel de sursă de apă?
Abbott recomandă crearea unui iaz mic ca fiind cel mai practic mod pentru proprietarii de case de a încorpora o sursă de apă în peisajul lor. Căptușelile prefabricate, de exemplu, sunt ușor disponibile, ieftine și destul de ușor de instalat. Persoanele care sunt îndemânatice la construit ar putea, de asemenea, să creeze un iaz folosind o țesătură rezistentă pe post de căptușeală. A co-autorat un manual online pentru crearea și întreținerea unui habitat de iaz pentru libelule și domnișoare.
Dacă un iaz nu este practic pentru situația dumneavoastră, puteți, de asemenea, să fiți creativi și să vă faceți propria sursă de apă. „Prima mea întâlnire cu nimfele de libelulă a fost la o fermă de cai unde am crescut”, a spus Abbott. „Anumite specii de libelule se reproduceau în jgheaburile noastre pentru cai, chiar dacă nu aveau deloc vegetație și erau folosite exclusiv pentru apa de băut a cailor. Deci, o sursă de apă nu trebuie să fie super-sofisticată.”
Dar o sursă de apă trebuie să îndeplinească anumite cerințe de adâncime (cel puțin 0,6 metri) și alte condiții. Libelulele nu se vor reproduce în scăldătoare pentru păsări, jgheaburi de scurgere sau alte locuri unde ar putea fi cantități mici de apă. „Au nevoie de o suprafață de apă puțin mai mare decât atât”, a spus Abbott. „De asemenea, cheia reală este că, ideal, ați avea o sursă permanentă de apă.”
Folosiți creativitatea.
„Evident, puteți face o mulțime de lucruri interesante care sunt atrăgătoare vizual și care atrag și alte tipuri de faună sălbatică”, a spus Abbott despre sursele de apă. „Dar, ideea este, poate avea o varietate de trăsături diferite. Nu există un singur tip care să se potrivească tuturor. Există o mulțime de moduri diferite de a o face.”
Un fapt interesant despre libelule în stadiul de nimfă este că sunt prădători chiar și atunci. „Unele nimfe mari de libelulă se pot hrăni chiar cu pești mici”, a spus Abbott. Un exemplu este nimfa comună de genul Anax junius, care poate ajunge aproape de 5 centimetri lungime când este complet dezvoltată. Se va hrăni cu gambusii, un grup de pești din genul Gambusia. Acești pești, care pot crește până la câțiva centimetri lungime, sunt uneori introduși în iazuri pentru a ajuta la controlul țânțarilor, deoarece se hrănesc cu larvele de țânțari, a explicat Abbott.
O sursă de apă nu va atrage țânțari?
Puteți fi scuzați dacă acum vă întrebați: „Stați puțin. O sursă de apă nu va atrage țânțari și nu va fi asta contraproductiv?” Țânțarii, la urma urmei, se reproduc în corpuri mici de apă. Este o întrebare logică la care Abbott are un răspuns. Da, sursa de apă va atrage țânțari, dar există o soluție ușoară pentru a-i opri în apă.
Această soluție este o pastilă pentru țânțari care conține Bt israeliensis. Pastilele care conțin Bti (Bacillus thuringiensis israelensis) sunt practic tablete mari plutitoare. Pur și simplu le plasați deasupra apei, unde vor începe să se dizolve. „Țintesc țânțarii, dar nu și alte lucruri precum libelulele”, a spus Abbott. „Sunt o modalitate bună de a controla țânțarii în iazurile de grădină sau în scăldătoarele pentru păsări, deoarece nu vor afecta păsările sau alte animale sălbatice în timp ce ajută la controlul țânțarilor.”
Pastilele, care sunt eficiente timp de aproximativ 30 de zile, eliberează încet agentul de biocontrol, pe care larvele de țânțari îl vor mânca. Toxina bacteriană le ucide, precum și larvele de musculițe negre. Deoarece pastilele sunt selective și biodegradabile, sunt considerate sigure pentru mediu.
Ați putea adăuga, de asemenea, un aerator sau o fântână pentru a menține apa în mișcare și a împiedica dezvoltarea larvelor de țânțari.
Ce ziceți de plante?
Selecția corespunzătoare a plantelor în și în jurul iazurilor și în peisaje este o parte cheie a creării cu succes a unui mediu pentru reproducerea și hrănirea libelulelor și domnișoarelor.
„Întotdeauna spun că cel mai rău lucru pe care îl poți face este să gestionezi un iaz ca pe un teren de golf, adică să tai totul și să ai iarbă scurtă uniformă chiar până la marginea iazului”, a spus Abbott. Selecția corespunzătoare a plantelor este critică pentru libelule și domnișoare atât în stadiul de nimfă, cât și în stadiul de adult.
Libelulele sunt deosebit de vulnerabile la păsări și alți prădători atunci când ies pentru prima dată dintr-un iaz sau râu ca adulți. Au nevoie de câteva zile pentru ca corpurile lor moi să se întărească și pentru ca ele să devină zburătorii puternici pe care îi vedem în grădinile noastre. Deoarece sunt atât de vulnerabile în această etapă, de obicei ies noaptea, sub acoperirea întunericului, și caută un loc unde să se ascundă. Proiectarea sursei dumneavoastră de apă cu suprafețe atât orizontale, cât și verticale, cum ar fi pietrele și vegetația variată în și în jurul apei, le va oferi acele locuri de ascunziș.
Spre deosebire de insecte precum fluturele Monarh care au nevoie de o plantă specifică pe care să se reproducă (orice specie din genul Asclepias pentru Monarh), libelulele și domnișoarele nu depind de o plantă sau un tip de plantă specific. „Este mai mult vorba de forma plantei”, a spus Abbott. „Sunt prădători aerieni, așa că se hrănesc cu lucruri precum țânțarii. Au nevoie de locuri unde să se poată așeza de unde pot decola, își pot prinde prada și se pot întoarce. În multe cazuri, au nevoie și de un suport pentru a-l folosi ca punct de observație pentru a patrula un teritoriu.”
Plantele verticale, cum ar fi vârfurile ierburilor înalte sau crengile, sau suprafețele orizontale, sub formă de frunze late, fac suporturi ideale. Principalul lucru, a explicat Abbott, este să imitați natura oferind un mediu eterogen cu o varietate de tipuri și stiluri de plante, astfel încât să oferiți libelulelor opțiuni de a se așeza. Acest lucru este valabil și pentru plantele acvatice sub formă de plante submerse, emergente și plutitoare.
Libelulele tind să prefere grădinile deschise, însorite, cu o varietate de plante. Acestea ar putea include crini asiatici înalți, astri, limba mielului, iarba de matase, echinaceea, vernonia, Pontederia cordata, nuferi, stânjenei, Eutrochium purpureum (Joe-Pye weed), și multe altele. Rețineți că insectele vor fi atrase de plantele care se disting de celelalte, considerându-le un loc primitor de a se așeza.
„Este mai mult vorba despre diversitatea habitatului decât despre o listă anume de plante”, a spus Abbott, adăugând: „Întotdeauna încurajez plantele native”. Dar, a recunoscut el, nu este ca și cum libelula ar strâmba din nas la o plantă exotică sau invazivă și nu ar putea sau nu ar vrea să o folosească.
Cât de eficiente sunt libelulele în controlul țânțarilor?
Libelulele sunt prădători aerieni feroce care își consumă toată prada prinzând-o în aer. Dacă sunteți o mică musculiță sau un țânțar, priveliștea uneia dintre aceste creaturi cu ochii lor enormi venind spre dumneavoastră trebuie să fie într-adevăr terifiantă. Deși și-au câștigat pe bună dreptate porecla de șoim de țânțari, nu există cifre exacte despre câți țânțari va consuma o libelulă individuală într-o zi. „Dar, cred că este corect să spunem că, având ocazia, o libelulă individuală ar putea prinde peste 100 de țânțari într-o zi fără prea mari probleme”, a spus Abbott.
Deci, dacă construiți un iaz cu scopul de a atrage libelule pentru reproducere, veți observa o scădere a numărului de țânțari atunci când încercați să vă bucurați de o seară de vară în aer liber? Asta este un posibil, dar nu sigur.
Abbott a spus: „Cred că depinde de situația specifică pe care o aveți. Ele ajută cu siguranță la controlul populațiilor de țânțari, dar cât de vizibil ar putea fi este greu de spus. Dacă construiți un iaz și oferiți habitatul potrivit, cu siguranță veți atrage libelule. Dar ele ar putea zbura spre alte iazuri, și s-ar putea să vină și alte libelule. Este o situație foarte dinamică. Dacă cineva are o mare problemă cu țânțarii, sfatul meu ar fi să construiți cu siguranță un iaz pentru libelule și să creați un habitat pentru libelule. Sunt pe deplin de acord cu asta. Dar, de asemenea, uitați-vă unde se reproduc țânțarii. În primul rând, curățați-vă jgheaburile și scăpați de orice ar putea reține apă stătătoare, și încercați să eliminați sursa de țânțari.”
De ce vedeți libelule pe mașini
Ceva ce ați fi putut observa este o libelulă așezată pe ornamentul de pe capota mașinii dumneavoastră sau, dacă aveți o mașină dintr-o anumită epocă, așezată pe o antenă metalică verticală. S-ar putea să fiți surprinși de ce fac asta.
„Iubesc enorm libelulele, dar nu sunt cele mai inteligente creaturi din lume”, a spus Abbott. „Ele au evoluat de-a lungul a sute de milioane de ani pentru a găsi apă și a depune ouă în ea. Dar doar de câteva decenii există lucruri precum automobilele care practic le păcălesc.” Ce se întâmplă este că mașinile devin o capcană ecologică, deoarece libelulele cred că sunt un corp de apă.
„Motivul pentru asta este că libelulele folosesc lumina polarizată pentru a le ajuta să recunoască o suprafață de apă”, a explicat Abbott. „Vopseaua de pe mașini practic le păcălește să creadă că stau în apă. Pentru o libelulă, [ornamentele de capotă și antenele fac] o tulpină frumoasă, un suport frumos de unde poate patrula pentru a căuta pradă.” Un exemplu de specie care face asta este libelula călătoare (Pantala flavescens). Fenomenul nu se limitează doar la mașini.
Uneori, un plastic negru sau o piatră funerară neagră lucioasă poate avea același efect. „Diverse lucruri de acest gen au fost documentate ca fiind capcane ecologice pentru libelule și își vor depune ouăle pe ele”, a spus Abbott. „Ouăle, desigur, nu vor ajunge nicăieri pe aceste tipuri de suprafețe. Este o situație bine cunoscută. De fapt, tocmai am primit un email de la un coleg, Alejandro ‘Alex’ Cordoba Aguilar, care încearcă să documenteze toate tipurile diferite de capcane ecologice pentru libelule. Vroia să știe pe ce fel de suprafețe diferite au văzut oamenii libelule depunând ouă. Dar mașinile sunt un bun exemplu. Vedeți asta cu ușurință în parcări. Asfaltul poate fi un altul. Deci, dacă cineva vede o libelulă mergând în sus și în jos, încercând aparent să-și depună ouăle pe aceste suprafețe, asta se întâmplă.”
Resurse despre libelule
Grădinarii amatori care sunt interesați de libelule și domnișoare și ar dori să identifice speciile pe care le văd în grădinile lor sunt mult mai norocoși decât era Abbott când și-a început cariera.
„Când m-am apucat profesionist de libelule, nu existau ghiduri de teren”, a spus el. „Erau doar manuale tehnice și literatura științifică, la fel cum orice alt entomolog se uita la grupurile sale specifice. Mergeai afară și prindeai insecta, o aduceai înapoi, o priveai la microscop și o identificai. Dar acum există o mulțime de ghiduri de teren la nivel de stat și regional care sunt cu adevărat excelente atât pentru libelule, cât și pentru domnișoare, care le vor permite oamenilor să înceapă să înțeleagă nu numai identificarea, ci și biologia acestor insecte, care este cu adevărat uimitoare.”
Resursele online includ:
- Odonatacentral.org: „Acesta este un site grozav”, spune Abbott. Site-ul include un element de știință civică care permite entuziaștilor libelulelor să încarce informații despre libelule și fotografii ale insectelor pe care le observă în regiunea lor printr-o listă de evaluatori aprobați. Site-ul include și un link către o aplicație de identificare a libelulelor care prezintă diagrame cu bare construite din baza de date a observațiilor recente afișate pe hărți, text crowdsourced, imagini și multe altele. Aplicația este disponibilă pentru dispozitive iOS și Android și este în engleză, franceză, spaniolă și portugheză.
- Un discurs TED susținut de biologul marin Charles Anderson, în care explică cum a urmărit traseul speciei Pantala flavescens atunci când locuia și lucra în Maldive.
- Proiectul Libelula al iNaturalist: Dacă locuiți în Canada, puteți ajuta la urmărirea populațiilor de libelule adăugând observații și înregistrări la acest proiect de știință civică.
Există, de asemenea, comunități de libelule pe rețelele sociale, în special grupuri pe Facebook definite regional, despre care Abbott a spus că „apar în stânga și în dreapta” și la care vă puteți alătura. „Există o mulțime de resurse digitale acum unde puteți obține o identificare a unei libelule practic la câteva minute după ce postați ceva pe oricare dintre aceste site-uri diferite. Este destul de fenomenal acum.”
